Gastro-literare

Cum mănâncă și cum visează despre mâncare scriitorii din jurul nostru? Ce-și amintesc despre primele feluri de mâncare mâncate? Ce loc ocupă mâncarea în literatura pe care o scriu sau o citesc? Iată câteva dintre întrebările – poate frivole, poate incomode, poate provocatoare – la care încearcă să răspundă invitații Florinei Pîrjol în cadrul rubricii „Gastro-literare”.

Gastro-literare: Ștefania Mihalache – „Eu sunt un aliaj imposibil între gourmand și gourmet”

De ce mâncare, o sa vă întrebați. Pentru că toată lumea mănâncă, inclusiv personajele din literatura pe care o citim. Chiar și cititorii, oricât de diferiți și de capricioși ar fi ei. Chiar și - sacrilegiu! - autorii acestei literaturi care ne umple, zi de zi, viețile cu tot felul de emoții, care mai de care mai colorat-intense. Avea Brillat-Savarin o butadă de la care putem porni această călătorie în bucătăriile și în palatele (da, și gustative ale) unor scriitori care au zis DA acestei aventuri: animalele mânâncă, omul se hrănește. Așadar, mâncatul e o artă (chiar dacă abia ultimele decenii au transormat-o dintr-o Cenușăreasă într-o prințesă, acceptată inclusiv în mediile elitiste și chiar academice), iar moravurile culinare sunt, în mod limpede, un foarte puternic indicator sociocultural. Scriitorii au fost dintotdeauna preocupați de mâncare și au făcut din ea nu doar un detaliu de scenografie romanescă, important și savuros, fără îndoială. Uneori, o masă ori un fel de mâncare a dat cheia unei intrigi, a salvat un personaj sau, trist, l-a ucis. Tot la masă, eroii și-au cunoscut iubitele sau călăii, s-au declanșat războaie și s-au semnat tratate de pace sau contracte prenupțiale. Citeşte tot articolul