Interviuri

Angela Baciu: „De la grecoaica născută Katanulis la povești cu marinari și pești cântători” (interviu)

De curând, la Editura Tracus Arte a apărut volumul de poezii „Hotel Camberi”, de Angela Baciu, cu fotografii și coperte realizate de Simona Andrei. „În cartea de faţă, viaţa celor vii şi viaţa celor duşi, timpurile şi poveştile oamenilor, trecutul şi prezentul se amestecă aşa cum se amestecă – nu e doar o metaforă! – apa dulce cu apa sărată la Sulina («marea era una cu Dunărea»). Ne amintim, citind, de personajele din Spoon River Anthology a lui Edgar Lee Masters sau de exotismul (nu doar al spaţiului, dar şi al vocabularului) lui Saint-John Perse, poetul mării. O «reconstituire» nostalgică prin care pluteşte o boare de frangipani sau plumeria – florile unui arbust care se mai numeşte şi «arborele vieţii»”, a scris Simona Popescu pe coperta cărții.

Citeşte tot articolul


Bibliotecă de scriitor – Svetlana Cârstean: „Cărțile mi-au fost foarte familiare, a fost o intimitate fără prea multe introduceri”

Pe Svetlana Cârstean am îndrăgit-o, de la distanță, la Nocturnele de poezie organizate de ARCEN pe clădirea Magheru One (dacă n-ați fost și se mai țin anul ăsta, vă îndemn să mergeți – atmosfera este extraordinară). Aș putea spune că Svetlana a fost cea care m-a apropiat din nou de poezie: am ascultat-o citind din Trado și Gravitație, i-am cumpărat cărțile și am parcurs din când în când câte un poem, cu toate că n-am ajuns să devorez poezie pe pâine, așa cum face ea. În martie, am avut ocazia să discutăm pe îndelete, după ce Svetlana Cârstean mi-a acceptat invitația la rubrica Bibliotecă de scriitor. Citeşte tot articolul


Dumitru Crudu despre „Poooooooooate”: „O mutilare simbolică” (interviu)

De curând, în colecția „Poezia deceniului I”, a apărut ediția a doua a volumului de poezie „Poooooooooate”, de Dumitru Crudu, Editura Tracus Arte.

„Poooooooooate (cu exact nouă „o”-uri) cuprinde aceleaşi versuri scurte, dictate în foc automat de o voce maniaco-depresivă care nu numai că se foloseşte de cuvinte pentru a-şi exprima alienarea, dar alienează, după chipul şi asemănarea-i, cuvintele însele (...) Oximoronul disperării blazate ambalează tensiunea unei poezii stranii, hidoase, deloc locvace, lipsită de puterea umorului și nemiloasă cu cititorul comod. Fără îndoială că, dacă există o poezie post-apocaliptică, aceasta este cea a lui Dumitru Crudu. Merită citită pentru a afla cum îți poți exprima trupul altfel decît urlînd de durere sau gemînd de plăcere și pentru a constata cu propriii ochi ce face întîlnirea dintre cuvinte vii și vecinătățile raționalului”, a scris Alexandru Matei despre acest volum.

Citeşte tot articolul


Dan Dediu: „Un creier frumos se îngrașă în admirație” (interviu)

Dan Dediu a debutat în 2017 la Casa de Editură Max Blecher cu volumul „4,5 litri de sânge, miliardar”. Despre volum, Alex Ciorogar a scris: „Un debut deloc convențional: prin antamarea unui proiect identitar, Dediu ajunge, spre final, să interogheze înseși rațiunile artei poetice. Vulgar și seducător, profan, dar misterios, anti-eroul acestei cărți pare desprins din stirpea unui Berryman ori Seidel. O carte punk despre «supunere și devorare» în care misticismul incurabil ia locul violenței macho în câteva dintre cele mai porno momente ale industriei lirice contemporane”.

Citeşte tot articolul


Octavian Soviany: „Arcadia e întunericul”

„Manierist până în vârful unghiilor, încă de la volumul de debut, «Ucenicia bătrânului alchimist»(1983), în 2005, Soviany publică o carte atipică, în care renunță în bună măsură la artificiile obișnuite, lăsând locul unei autenticități bine temperate, în care ontologicul, cu adâncile sale implicații, ține cu succes locul jongleriilor tehnice (...). «Scrisori din arcadia» reprezintă nu numai o schimbare a formulei, ci consemnează, totodată, o experiență-limită a autorului, pe care acesta a știut să o convertească în poezie de cea mai bună calitate”, scria Bogdan Crețu despre volumul „Scrisori din arcadia”. În 2017, volumul este reeditat la Editura Tracus Arte și readus în atenția cititorilor.

Citeşte tot articolul


György Dragomán: „Relația mea cu limba română a devenit cumva alta, după ce mi s-au tradus cărțile în limba română” (interviu)

Niciodată nu mi-a plăcut și nu mi-am dorit să-i cunosc pe autorii cărților care m-au dat gata. Mi-a fost teamă, de fiecare dată, că întâlnirea pe viu o să fie o dezamăgire, și de multe ori chiar a fost. Regele alb (Polirom, 2008) și, mai apoi, Rugul (Polirom, 2015) au fost două dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit în ultimii ani, și am găsit ecouri din literatura lui György Dragomán și în atmosfera prozei sud-americane, dar și în cărțile Hertei Müller, bunăoară. Însă întâlnirea cu prozatorul maghiar născut în Târgu Mureș, cu siguranță una dintre vocile marcante ale literaturii europene actuale, petrecută toamna trecută la Festivalul Internațional de Literatură și Traduceri de la Iași (ediția a V-a, 2017), a fost cu adevărat specială. Dialogul nostru – despre scris și traduceri, despre cărțile lui, dar și cărțile altora, despre singurătatea care îți deschide o întreagă lume – a fost mai mult decât fermecător. M-a odihnit cu adevărat, ca o discuție despre literatură între prieteni, și m-am gândit că, până la urmă, între autorul viu și cel de hârtie nu e chiar așa o prăpastie de netrecut. Citeşte tot articolul


Interviu cu scriitoarea Doina Ruști: „În credințele românești, busuiocul pus în salate ajută la înlăturarea depresiei, iar pâinea acoperită cu frunze de hrean întărește credința”

Am citit-o prima dată pe Doina Ruști acum mai bine de 10 ani, și am scris cu entuziasm, atunci, despre romanul ei Zogru (Polirom, 2006), în cadrul secțiunii de carte a revistei Time Out București. Mi s-a părut, citind acest roman, că e nevoie de o revigorare a prozei cu inserții fantastice, rămasă – la noi – la momentul Eliade-Voiculescu, cu o singură excepție notabilă, după mine, și anume proza lui Ștefan Bănulescu, și că scrisul Doinei Ruști ar putea înnoda această tradiție. Însă, între timp, prozatoarea Doina Ruști a evoluat în multe alte direcții, plăcându-i teritoriile încă neexplorate și temele cât se poate de provocatoare. Dacă primele cărți – Omulețul roșu (Vremea, 2004), Zogru (Polirom, 2006) și Fantoma din moară (Polirom, 2008) – merg în direcția prozei fantastice de care aminteam, Lizoanca la 11 ani (Trei, 2009) și Logodnica (Polirom, 2017) merg în direcția prozei non-ficționale à la Truman Capote, în vreme ce Manuscrisul fanariot (2015) și Mâța Vinerii (2017) explorează teritorii baroce, în care fantezia și detaliile minuțioase sunt elementele-cheie. Citind recent Mâța Vinerii, unde detaliile culinare abundă, m-am gândit că autoarei o să-i placă micul nostru dialog cu pretext gastronomic, și am avut dreptate: i-a plăcut. O să vedeți cât de mult din răspunsurile de mai jos. Poftă mare la lectură! Citeşte tot articolul


Ștefan Manasia: „Sînt dependent de cinema din primii ani ai adolescenţei” (interviu)

La finalul anului 2017, apărea volumul „Gustul cireșelor” (Editura Charmides), de Ștefan Manasia. Într-un interviu acordat lui Robert Șerban, Ștefan Manasia spunea: „Poezia e superputerea mea. Şi a ta. Şi o listă infinită, ca la Umberto Eco, un inventar al deşertăciunilor, iluziiilor, viselor, epifaniilor. Uneori, un mod miraculos de a preceda sau de a provoca realitatea (ca să explic asta, ar trebui să cobor într-o zonă a intimităţii şi vulnerabilităţii şi nu mă simt în stare astăzi). Alteori, o arheologie psihică”. Despre superputerea din „Gustul cireșelor”, citiți în cele ce urmează.

Citeşte tot articolul


Sergiu Negulici și Ioana Nicoară despre „Splendida Moarte Accident”: „Relația între animație și poezie a existat întotdeauna”

Splendida Moarte Accident e un scurtmetraj de animație superb, unul dintre cele mai frumoase filme pe care le-am văzut eu în ultima vreme. Original din punct de vedere al tehnicii folosite, al scenariului și regiei, emoționează, suscită și ridică o sumedenie de întrebări, totul în doar cincisprezece minute. Dacă nu mi-ar fi teamă că e prea uzat termenul sau că poate suna prea emfatic, i-aș spune operă de artă. Orișicum, vă îndemn să mergeți să-l vedeți mâine, 8 februarie, de la ora 19:00, la Galeria Annart, acolo unde va fi vernisarea expoziției dedicate construcției, atât ca poveste, cât și compoziție vizuală (detalii aici - expoziția și filmul pot fi văzute și pe 9 și 10 februarie, în același loc, între orele 11:00-19:00). Nu de alta, dar are toate elementele necesare pentru a-i fi pe plac unui bookaholic: poveste faină, anticariat, scrisoare (de dragoste), dadaism, poeți și poezie, hârtie, cuvinte ș.a.m.d. Citeşte tot articolul


Moni Stănilă: „Nimic nu e de lepădat (în afară de tehnologie)” (interviu)

Moni Stănilă a publicat la sfârșitul anului 2017 un nou volum de poezie, „O lume din evantaie, pe care să nu o împarți cu nimeni”, la Editura Charmides. Poemele își poartă cititorul într-un spațiu protejat, unde sunt așteptați toți cei care pot să îl asimileze și-l pot dărui mai departe. „O punte plutitoare de lemn duce pe insulă./ Din patru părţi, se adună în centru ca un buchet/ luminos./ Pe acolo să vii.”

Citeşte tot articolul


George-Ștefan Niță: „Scriu poezie cu o frică de ridicol imensă” (interviu)

George-Ștefan Niță a debutat anul trecut cu volumul de poezie „Tata nu are cal”, Editura Tracus Arte. Volumul a fost desemnat câștigător al premiului „Alexandru Mușina”, în cadrul concursului de debut în poezie „Alexandru Mușina”, ediția a patra. Juriul a fost format din Al. Cistelecan (președinte al juriului), Caius Dobrescu, Radu Vancu, Romulus Bucur, Adrian Lăcătuş.

Citeşte tot articolul


Bibliotecă de scriitor – Anamaria Smigelschi: „Chestia cu cartea a fost în același timp și o joacă, și o pasiune, și o profesie, și un miracol”

Energică și mucalită, non-conformistă și foarte directă, Anamaria Smigelschi este o personalitate aparte, care se revelează pe de-a-ntregul în cărțile sale de memorii, scrise cu vervă și umor. Am întâlnit-o prima oară acum trei ani, mai întâi în paginile cărții Gustul, mirosul și amintirea, apoi în carne și oase, dar iată că abia acum i-am făcut o vizită pentru rubrica Bibliotecă de scriitor. Citeşte tot articolul


Simona Nastac: „Poezia bună nu-ți oferă un subiect de conversație, dimpotrivă, te reduce la tăcere” (interviu)

Simona Nastac este interesată de practici poetice și estetice critice, hibride, colaborative și transgresive. În iulie 2017 a câștigat premiul de debut în poezie „Regele dimineții”, acordat de Editura Aula Magna în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universității Transilvania din Brașov. Primul său volum de poezie, „Culoarea deprimantă a mierii”, a fost publicat la editura Tracus Arte și lansat la Târgul Internațional Gaudeamus de anul trecut.

Citeşte tot articolul


Emilian Pal: „Limbajul poetic e făcut din lucruri nespuse la timpul lor” (interviu)

Emilian Pal debuta, în anul 2014, cu volumul de poezie Fortral, Editura Tracus Arte. Volumul a fost nominalizat la Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Prima (Botoșani) și la Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din România. Urmează Dumnezeu ne iubește în Braille, 2016, editat de Asociația Cetatea Nouă și tot ce atingeam se prefăcea în oameni, Editura Tracus Arte, 2017. Despre acest volum Teodor Dună a scris: „Odată cu acest al treilea volum publicat, tot ce atingeam se prefăcea în oameni, am certitudinea că Emilian Pal este unul dintre cei mai valoroși poeți afirmați în ultimii ani în literatura română”.

Citeşte tot articolul