Ioana Epure

Ioana Epure

organizator de evenimente, fotograf, owner Uncle Jeb Photo& Events, fost redactor Metropotam.ro, colaborări în presa culturală: Dilema Veche


Interviu cu Ana Hogaș și Ionuț Florea, despre ce înseamnă să fii „oyibo” în Africa

Oyibo or Oyinbo is a word used in Nigerian Pidgin, Igbo and Yoruba to refer to a westernised people. In Nigeria, it is generally used to refer to a person of European descent or people perceived to not be culturally African. (de aici) Despre Ana și Ionuț și aventura lor am aflat absolut accidental, când frunzăream cărți aiurea printr-o librărie, și am dat peste Oyibo, un tom cât o cărămidă, care spune povestea celor 14 luni pe care le-au petrecut în Africa, plimbându-se cu motocicleta dintr-o țară în alta, de pe coasta de vest pe coasta de est și din nord în sud, dormind în cort. Citeşte tot articolul

Antologia Nebula 2013 – o colecție de povestiri science fiction fără science fiction

ANTOLOGÍE, antologii, s. f. Culegere de lucrări reprezentative, alese dintr-unul sau din mai mulți autori. (sursa) The Nebula Awards Showcase volumes have been published annually since 1966, reprinting the winning and nominated stories in the Nebula Awards, voted on by the members of the Science Fiction & Fantasy Writers of America®. (sursa) (mai multe detalii despre antologiile Nebula aici) Acum că ne-am lămurit cu contextul, să trecem la conținutul propriu zis al acestei colecții, care, teoretic, conține la crème de la crème-ul science fiction-ului ultimilor ani (spun ultimii, și nu ultimul, pentru că volumul despre care vorbim cuprinde și povestiri din 2011, spre exemplu). 600 de pagini de minunății, zici, ca un cititor inocent, și deschizi cartea. Dai peste: Citeşte tot articolul

Google Cultural Institute în România – sau cum te poți plimba prin Brukenthal din vârful patului

Dacă ți-ai dorit vreodată să vizitezi Piramidele din Egipt sau Angkor Wat, dar n-ai reușit până acum, probabil ar trebui să știi deja de Google Cultural Institute, pentru că este cel mai ieftin bilet de avion: o platformă digitală care îți permite tururi virtuale și accesul la fotografii, picturi, documente și tot felul de informații din muzee, colecții de artă și locuri istorice din toată lumea. Unul dintre cele mai frumoase proiecte Google: nonprofit, fără advertising, pus pe picioare de o echipa de juniori doar din pasiunea pentru artă și istorie. Într-o lume în care multă lume consideră accesul la cultură și educație un privilegiu rezervat doar celor cu oareșice resurse financiare, Google Cultural Institute este dovada clară că tehnologia poate aduce în casele multor oameni toate acestea la prețul unui abonament de internet.  Citeşte tot articolul

Ursula K. Le Guin, bătrânica de fier a literaturii SF & Fantasy, despre artă și profit la National Book Awards

Pentru cine nu știe prea multe despre Ursula K. Le Guin, o să vă spun doar atât: are 85 de ani, ține un blog și are o minte mai lucidă decât mulți colegi de breaslă cu patru-cinci decenii mai tineri. Mie, și sunt convinsă că multor altora, Deposedații și Mâna stângă a întunericului mi-au schimbat felul de a gândi într-o măsură pe care nu multe alte cărți au reușit s-o facă. Mai multe despre ea, cât și câte ceva despre romanele de mai sus, o să vă las să citiți pe Bookaholic, aici și aici. Citeşte tot articolul


Hyperion Cantos de Dan Simmons – cu John Keats într-o călătorie de descoperire a sensului existenței umane

Despre Hyperion Cantos e greu să scrii, pentru că nu știi de unde să începi. Și ți-ai dori să fii capabil să scrii o cronică pe măsura romanelor, un text fabulos, care să-i convingă pe toți cei care te citesc să dea fuga să-și comande seria lui Dan Simmons pentru că sunt unele dintre cele mai bune romane SF scrise vreodată (SF și nu numai, aș zice, dar cum n-aș vrea să-i supăr pe cititorii mai conservatori, oh, ups, am făcut-o deja, s**t happens). Citeşte tot articolul

Outlander, cărțile și serialul – între Al Doilea Război Mondial și Scoția secolului XVIII

De seria de romane a autoarei Diane Gabaldon auzisem în ultima vreme destul de des, de pe io9 și nu numai. Lucruri bune, dar ideea de "time-travel romance" (așa cum era rezumată de obicei prin cronici) pica oarecum în afara sferei mele de preocupări literare. N-am fost tentată nici de serial, atunci când a fost anunțat inițial, din aceleași motive. Asta, evident, până când am aflat că va fi produs de Ronald D. Moore. Da, acel Ronald D. Moore, care a produs Carnivale, Battlestar Galactica și Helix. Ideea că un producător cunoscut pentru munca lui în science fiction o să fie la cârma unui serial făcut după o serie descrisă de drept "time travel romance" mi s-a părut cel puțin interesantă. Trebuia să fie ceva acolo care merita explorat. Citeşte tot articolul

“Gully Foyle is my name” – The Stars My Destination de Alfred Bester

He was one hundred and seventy days dying and not yet dead...  Așa începe Alfred Bester povestea lui Gully Foyle, acest Conte de Monte Cristo al science fiction-ului, un personaj la prima vedere banal, diferit de toți ceilalți oameni din lume prin simplul fapt că este sigurul supraviețuitor de pe Nomad, o navă eșuată care plutește în spațiu după ce a fost aproape complet distrusă într-un atac. Gully Foyle trăiește de câteva luni din ultimele rații rămase după moartea echipajului, încercând să counsume cât mai puțin oxigen, să bea cât mai puțină apă și să nu o ia razna. Citeşte tot articolul

The Girl with the Dragon Tattoo – cartea și filmul

Ne plângem de multe ori că o mulțime de autori buni rămân anonimi. Și nu-i departe de adevăr – dar la fel de adevărat este că, alteori, celebritatea unei cărți sau a unui autor e tocmai ceea ce stă între acesta și cititori. Gândiți-vă numai la Eat, Pray, Love – de care am fugit din cauza unui film prost, care ne-a creat impresia ca romanul nu e nimic mai mult decat literatură de gagici visătoare. The Girl with the Dragon Tatoo a fost – cel puțin pentru mine - un astfel de exemplu. Nu pentru că aș fugi de Stieg Larsson (cred ca ar fi de-a dreptul ipocrit din partea cuiva care citește atâta science fiction și literatură YA ca mine), ci pentru că, la un moment dat, numai despre asta se vorbea. Două săptămâni de vacanță și nevoia sinceră de a citi ceva entertaining, fără prea mari profunzimi (de parcă în general citești numai Dostoievski, haha, râde gnomul iubitor de vampiri din interiorul meu), m-au convins să dau o șansă primului volum din trilogia Milennium. Citeşte tot articolul

The Girl Who Played with Fire – cartea și filmul

Pentru că primul volum al seriei Milennium a fost un joyride destul de distractiv, și pentru că din principiu îmi plac seriile (mă scutesc pentru ceva vreme de efortul de-a alege ce vreau să citesc mai departe), am continuat povestea lui Lisbeth Salander. Eram sigură că Larsson o să mă pună în fața unui nou mister palpitant de rezolvat, iar după primele pagini, scrise din perspectiva unei fetițe de 13 ani legate de un pat, înfruntând privirile unui individ despre care ai putea să juri că e un pedofil sau vreun criminal în serie, mă temeam că o să ne conducă și mai jos decât în cazul familiei Vanger pe scara mizeriilor umane – la urma urmei, seria stă sub semnul bărbaților care urăsc femeile. Dar m-am înșelat. The Girl Who Played with Fire este centrată în întregime pe Lisbeth Salander și pe misterele ei. Citeşte tot articolul

Jocul lui Ender, cartea și, în sfârșit, filmul

Aveam 16 ani când am citit Jocul lui Ender și m-a spulberat. Când ești adolescent, e drept, e ușor să te spulbere tot felul de chestii - dar și acum, încercând să-mi adic aminte despre ce era vorba în cărțile din teancul de SF-uri pe care le-am consumat în perioada aia, fără discernământ, din majoritatea îmi amintesc doar idei vagi, scene aleatorii - și asta în cel mai bun caz. Dacă mă întrebați despre ce e vorba în Valurile timpului de John Brunner n-o să vă pot spune nici atât. Citeşte tot articolul

Nova de Samuel Delany – romanul pe care-l tot aștepți să înceapă

Există, pe lista de citit a fiecăruia dintre noi, câteva cărți pe care știi că vrei să le citești dar pe care le tot amâni, pentru că apare mereu altceva. Ca o jucărie mișto, dar mai veche, cu care tot ai vrea să te joci, dar o lași deocamdată în colțul ei, convins că n-o s-o pierzi niciodată, ca să te joci numai cu jucării noi. Cred, deci, că am amânat cam mult să citesc Nova. Nu știu dacă aș pune-o în categoria cărților pe care le-am citit prea târziu - mai degrabă în categoria cărților pe care le-am amânat prea mult, motiv pentru care mi-am construit asteptari mult prea mari de la ele. Citeşte tot articolul

Wastelands: 22 de apocalipse într-un singur volum

Must be a bummer to wake up and find out you’re at the end of your evolutionary curve.

Cea mai importantă sarcină a science fiction-ului, dacă mă întrebați pe mine, este să dea cât mai multe răspunsuri la întrebarea ce-ar fi dacă...?. Iar fascinația dezastrului total care se petrece dincolo de oglindă, în lumea aia care nu e a ta, e la fel de confortabilă ca o seară rece și înzăpezită de iarnă pe care tu ți-o petreci înăuntru, la căldură, nu afară în frig.

Poate de-aia ne plac atât apocalipsele, post apocalipsele și distopiile. Citeşte tot articolul