(c)Arte
Un nou val în fotografie: Mihai Barabancea și „Sărutul”, un album extra-ordinar
Mihai Barabancea a încercat vreo trei-patru facultăți înainte de a ajunge la secția de Foto-Video de la Universitatea Națională de Arte București, unde a rămas și a fost și bursier. Crede că acolo îi era menit să ajungă. La sfârșitul primului an de facultate, și-a pus cap la cap un mic volum (dummy), pentru a ține o evidență a fotografiilor pe care le făcuse, pentru a avea tot ceea ce lucrase în anul respectiv. Cărticica a fost văzută de Nicu Ilfoveanu - artist vizual și autor de albume de fotografie -, căruia i s-a părut bună și care l-a îndemnat să lucreze împreună la un nou proiect. Anul următor, a aplicat la una dintre sesiunile de finanțări ale Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), fără succes însă. Totuși, acest lucru nu l-a descurajat. A aplicat din nou în 2014 și de data aceasta a primit finanțare. Citeşte tot articolul
The Poet Trees – sculpturi din cărţi realizate de Allison Glasgow
Allison Glasgow este o americancă din New York care nu doar vinde cărţi - librar fiind de profesie -şi le citeşte cu mare pasiune, dar le şi rupe apoi paginile în bucăţi mărunte. Nu, nu e vorba de nemulţumiri legate de conţinutul sau deznodământul vreunui roman, ci de faptul că le transformă în mici obiecte de artă, nişte sculpturi din cărţi. Citeşte tot articolul
Artiștii și cărțile: Peca Ștefan – „«Ulise» are un rol enorm în cum scriu teatru”
De Peca Ștefan ați auzit deja. A scris unele dintre cele mai tari piese de teatru românești ale anilor 2000 (New York Fuckin' City, The Sunshine Play, The Complete Truth about the Life and Death of Kurt Cobain, România 21, Sfântul din Sfântul Gheorghe etc.), majoritatea punând sub lupă problemele acute ale realității. Pentru că le vrea experinețe de neuitat pentru public, Peca își documentează la sânge piesele (interviuri, diferite metode de cercetare etc.), imaginând apoi unghiuri inedite de abordare. Îi place să colaboreze cu teatre independente, își gândește proiectele în funcție de spectator, pe care se străduiește să-l pună mereu într-o relație vie cu actorul. Vede experiența teatrului ca pe o cutie magică, care oferă spectatorilor „indicii urgente și întrebări cu privire la starea lor”. Citeşte tot articolul
Artiștii și cărțile: Anca Maria Ciofîrlă – „Cărțile schimbă direcții”
O zi de vară frumoasă, cu valuri de căldură și adieri ușoare de vânt. Sub cireșul mare din grădină, prin care se tot agită ciorile, citesc dintr-o carte cu coperte tari (ceva de Alexandre Dumas, cred) și, în timp ce, cu o mână, dau paginile, cu cealaltă golesc un borcan de dulceață de vișine. Imaginea asta cu mine într-o vacanță de vară, este una dintre cele mai vii amintiri din copilărie. Cred că acum, rememorând acel fragment de zi, înțeleg la ce se referea Marcel Proust atunci cân spunea că „Nu există probabil nici o zi din copilăria noastră pe care să o fi trăit atât de intens ca cele pe care le-am petrecut citind cartea preferată”. Citeşte tot articolul
Interviu colectiv cu ilustratorii colecției „Basmul din buzunar”
Anatomia corpului uman văzută prin hârtie
Pentru unii, cărțile vechi înseamnă maculatură. Pentru alții, sunt mană cerească. Lisa Nilsson, spre exemplu, o artistă americană pasionată de arte decorative și instalații, crează din hârtia cărților vechi lucruri incredibile. Folosind hârtie de dud japoneză - pentru rezistența, flexibilitatea și culorile pământii ale acestui material -, dar și fragmente din cărți vechi - cel mai adesea hârtie aurită din marginile paginilor -, Nilsson dă formă unor instalații de artă minunate, cum sunt, spre exemplu, Tapis Series (lucrări decorative folosind simboluri din emailuri bizantine, cărți renascentiste, covoare islamice) și Tissue Series (lucrări reprezentând corpul uman în secțiune). Citeşte tot articolul
Tracey Emin vs. William Blake sau ce au în comun doi artiști din epoci diferite
Nu mi-aș fi imaginat vreodată o alăturare atât de bizară ca cea propusă de muzeul de artă Tate din Liverpool, în expoziția Tracey Emin and William Blake in Focus, în care instalații și desene create de artista britanică contemporană Tracey Emin stau alături de lucrări ale poetului și artistului romantic William Blake. Citeşte tot articolul
Oscar Wilde, impertinentul absolut
… este numele unei expoziții interesante, deschisă acum la muzeul de artă parizian Petit Palais. Prima expoziție dedicată scriitorului irlandez organizată în Franța - țara în care Oscar Wilde, un apreciat francofon și francofil, a murit, de altfel, la vârsta de 46 de ani -, Oscar Wilde, l’impertinent absolu (ce poate fi vizitată până pe 15 ianuarie 2017) adună peste 200 de materiale biografice reprezentând documente inedite, manuscrise, scrisori, desene, fotografii, picturi, caricaturi ce recompun portretul unuia dintre cei mai infuenți și controversați scriitori ai lumii. Citeşte tot articolul
Alte desene cu Harry Potter, realizate de J. K. Rowling
Că J.K. Rowling e mămica seriei Harry Potter - una dintre cele mai vândute din toate timpurile – știe toată lumea, dar că scriitoarea britanică are și talent de desenatoare nu cred că știu prea mulți. Șapte ilustrații realizate de J.K. Rowling cu personaje din fabuloasa lume de vrăjitori pe care a plăsmuit-o în Harry Potter au apărut, pe neobservate, pe website-ul interactiv al fanilor săi, Pottermore. Citeşte tot articolul
David Hockney, un artist pop îndrăgostit de cărți
Că artiștii sunt influențați de literatură nu e nici o noutate, cu atât mai mult în epoca noastră, în care, după părerea unor autori precum Tom Wolfe, „picturile și alte lucrări există doar ca să ilustreze textul” (în The Painting Word).
N-o fi chiar așa, însă excepție de la regula mai sus amintită nu face nici David Hockney, un artist pop britanic ce făcea vâlvă încă de prin anii '60 și care în 2011 a fost declarat, în urma unui sondaj, cel mai influent artist britanic din toate timpurile. Citeşte tot articolul
Cărți de colecție: „Aici”, de Richard McGuire
Lumio – Cartea care luminează
Conturile bookaholice de Instagram care m-au ţinut trează o noapte întreagă
Harry Potter, acum și în ediție ilustrată
Fenomenul Harry Potter – care a început în 1997 cu publicarea primului dintre cele șapte volume de cărți fantasy „Harry Potter” și care a transformat-o pe autoare, J. K. Rowling, în primul scriitor miliardar – continuă să se manifeste și astăzi. Franciza Harry Potter – care cuprinde cărți, filme, jocuri video și sute de alte produse cu imaginea micului vrăjitor și a prietenilor săi – se va îmbogăți, începând cu anul acesta, cu o serie de cărți illustrate. Citeşte tot articolul