Bookaholic

Începută ca proiect de 6 pagini în 1989, Aici, de Richard McGuire, a fost dezvoltată într-o carte de 300 de pagini și publicată în 2014. Încadrată la benzi desenate, probabil pentru că e foarte greu s-o clasifici undeva, cartea nu este, de fapt, un volum de benzi desenate, ci o operă de artă.

De multe ori, diversitatea este cel mai bine găsită în simplitate, iar limitarea găsește posibilități nebănuite de exprimare. Cam asta se întâmplă și în Aici: alegându-și ca punct de plecare un punct fix al unei case, și mai exact colțul unei camere, Richard McGuire se întoarce și avansează în timp, imaginând posibile scenarii temporale care s-ar fi putut petrece în același colț mic de lume. De la frânturi de istorii familiale, la perspective diferite asupra unor momente fundamentale (de exemplu, iubirea, maternitatea sau, pur și simplu, ideea de relaxare) sau la salturi temporale amețitoare în care oamenii secolului XX sunt văzuți alături de nativi americani din secolul XVII sau de dinozauri de acum milioane de ani.

Volumul are o cronologie variabilă, așa cum și timpul, după Einstein, nu a mai fost văzut ca o constantă liniară. Insolitul și poezia cărții sunt date atât de momentele ilustrate, dar, mai ales, de alăturarea lor surprinzătoare. Avem, în același timp, un moment ce se desfășoară în plan static, orizontal (colțul fix al camerei) și o infinitate de alte momente ce se desfășoară într-un plan dinamic, pe o coordonată verticală imaginară a timpului. Sincronie și diacronie concomitentă într-o simbioză perfectă.

Parcurgând volumul, mi-am adus aminte că, de la o vreme, am constatat că am ajuns și eu la vârsta la care pot spune: „pe vremuri, aici erau case, nu un parc” sau „era o zonă pustie, lăsată în paragină, nu un cartier de locuințe” sau „erau mai multe străduțe care se intersectau, nu un pod”. Și, de mai multe ori, am simțit cum, efectiv, mă ia cu amețeală în momentul în care am ajuns într-o zonă a Bucureștiului pe care o cunoșteam, dar care-și schimbase complet peisajul urban (cum ar fi zona Buzești-Matache sau zona din jurul podului Basarab). Într-o secundă, m-am trezit, în același timp, într-o lume așa cum mi-o aminteam și într-o alta complet străină și alienantă. Sau mi s-a mai întâmplat ca, după ce am citit cărți despre Bucureștiul vechi să mă aștept să găsesc sub fațade părăginite case care au fost și, înăuntru, vechii locuitori, încremeniți în timp. Și, pentru că tot sunt la capitolul paralele literare, o singură dată am mai simțit într-o carte acest gen de perspectivă în profunzime asupra timpului, și anume în minunatul roman Viața ca un joc de crochet, de Kate Atkinson. Într-un limbaj narativ, romanul propune cam același exercițiu de imaginație ca și Richard McGuire: pune păduri în locul caselor dintr-un cartier și încearcă să imagineze viața lumii de dinainte ca peisajul să fi fost schimbat de mâna omului.

Demersul lui McGuire este, însă, mult mai ambițios și mai profund pentru că, prin mijloace vizuale de o mare simplitate, te face să realizezi, în același timp futilitatea și esențialitatea vieții. Fiecare moment este, în același timp, lipsit de importanță, prin prisma timpului naturii, al timpului „cosmic”, dar și de o covârșitoare importanță personală, privit din perspectiva timpului uman. Suntem, în același timp, ființe semnificante și lipsite de semnificație. Iar Aici poate fi, în funcție de privitor, o carte fără nimic special sau o carte ce conține în ea toate bogățiile lumii. Pentru că simplitatea mijloacelor artistice lasă loc cititorului pentru a umple cu semnificație golurile temporale și spațiale.

Cum ziceam și mai sus, mai degrabă operă de artă, decât volum de benzi desenate, Aici, de Richard McGuire, este în mod clar o carte de colecție ce va deveni, la un moment dat, și o carte de legendă prin colajele realizate de autor, stilul său artistic, grafica de calitate, dar și prin poezia scurtelor texte ce însoțesc imaginile.

Aici, de Richard McGuire, Ed. Art, 2016, trad. Laura Albulescu