Bookaholic

Editura Casa de Pariuri Literare este, așa cum probabil știți, un proiect editorial independent care a apărut pe piața românească de carte în august 2010, la inițiativa lui Un Cristian (editor) și Victor Jalbă-Șoimaru (producție). De atunci, cei doi nu s-au abătut o clipă de la sloganul cu care au pornit la drum, „Literatura română scrie pe mine!”, publicând masiv literatură română contemporană, cu precădere poezie și proză scurtă, dar și romane și critică literară. Mai mult, au organizat ediții CDPL Fest – un festival al editurii, care se desfășoară lunar în Club A și unde scriitorii români, debutanți sau experimentați, au standuri de autor. În timpul CDPL Fest sau în afara acestuia, au fost prezentate, de-a lungul timpului, și câteva documentare foarte interesante cu și despre scriitorii români, realizate de Un Cristian, în regia lui Marian Baciu sau Vlad Rotaru. Despre două dintre acestea din urmă aș vrea să vorbim puțin astăzi: „Aici Nora Iuga” și „Sânge albastru” (în care rolul principal este jucat de poeta Angela Marinescu).

Documentare CDPL: „Aici Nora Iuga”

„Aici Nora Iuga” este un documentar de aproape 75 de minute, realizat în perioada 2008-2014, la București și Berlin, cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România și buget independent CDPL.DOC. Filmul este semnat de Un Cristian, în regia lui Vlad Rotaru și imagine de Nicu Rotaru, Petre Apostol, Vlad Rotaru, Cezar Gheorghe și Un Cristian. „Aici Nora Iuga” o aduce în prim plan pe poeta, prozatoarea și traducătoarea Nora Iuga; secvențial, apar și criticul literar Bianca Burța-Cernat, scriitorii Corina Sabău, Octavian Soviany și Constantin Abăluță. Premiera documentarului a avut loc spre sfârșitul lui mai 2014, la Cinemateca Union. Nu am putut fi prezentă atunci și nici la următoarele vizionări; dar, din fericire, am reușit să văd documentarul de curând (de aceea și citiți materialul acesta), ceea ce sper să faceți și voi (pentru a afla despre următoarele proiecții, urmăriți grupul CDPL.FEST de pe Facebook sau blogul editurii CDPL).

De ce ați merge să vedeți „Aici Nora Iuga”? În primul rând, pentru că documentarul, privit în ansamblu, încearcă un portret cât mai complet al Norei Iuga, adunând atât propriile povești și mărturisiri, cât și pe cele ale invitaților (enumerați mai sus).

O regăsim pe Nora Iuga la București, în apartamentul ei, înconjurată de cărți, într-un fotoliu mare, în fața unei mese pe care se află, pe lângă cărți, o agendă telefonică, foi peste foi cu notițe, fragmente în lucru, și o mașină de scris, Adler, „născută” în același an ca poeta: 1931 – „Nici ea n-a îmbătrânit prea tare. Mi-ar plăcea să arăt ca ea”, spune Nora Iuga. O zărim și la CDPL Fest, în Club A, alături de Octavian Soviany și Costantin Abăluță, care vorbesc despre cartea ei, Dactilografa de noapte, în timp ce scriitoarea zâmbește, ascultă atentă și fumează cu nesaț o țigară. Ia un taxi și merge în cimitirul Bellu, pregătită să ne mai împărtășească o scenă, de data aceasta „puțin deocheată”, din tinerețea ei. Sau o privim, fascinați, pe stadion, alături de Un Cristian, scandând pentru echipa ei favorită, Rapid, și bucurându-se pentru fiecare gol dat de aceasta. Iar și iar în apartamentul ei, arătându-ne „comorile” ei, vorbindu-ne despre soțul ei, poetul George Almosnino, citind din poemele lui, povestindu-ne despre Tiberiu, fiul său, balerin – maestru de balet la Opera Națională București -, despre bucuriile și tristețile sale, despre momentele bune și cele mai puțin bune.

O surprindem în Berlin, pe străzi, în fața unor bordeluri, povestind cum căuta, în primul an în orașul german, femei frumoase și nu găsea; într-o gară – „Este nemaipomenit să te afli într-un loc în care nu te cunoaște nimeni, căci atunci îți permiți să faci pe nebuna în ultimul hal, fiindcă, dacă nu te cunosc, e totuna. Dacă mă gândesc bine, e cam nasol dacă ești scriitor și nu te cunoaște lumea. Acolo cam doare”, afirmă Nora Iuga, într-o dispoziție veselă, pe peronul unei gări din Berlin -; călătorind cu trenul; pe terasa unei cafenele – unde relatează o întâmplare din adolescența sa la București, pe vremea când juca într-o piesă de teatru -; la o lectură publică de poezie – unde vorbește atât de frumos în limba germană, iar poemele sale par că au o muzicalitate și mai fermecătoare -; într-un parc în care cochetează cu ideea de a se stabili la Berlin – mărturisește că nu s-a gândit nicio clipă să facă acest lucru, dar că, dacă ar fi luat această decizie, probabil că și-ar fi prelungit viața, pentru că, în decursul a zece luni de locuit acolo (în timpul bursei DAAD, 2009-2010), a renunțat la medicamente și s-a simțit, fizic, mai tânără.

Nu vă imaginați că asta este tot. Sau că documentarul curge cronologic sau în ordinea prezentată de mine – am simplificat, pe spații, pentru a-mi fi mai ușoară o încercare de relatare a ipostazelor în care o veți vedea pe Nora Iuga. De fapt, grație montajului, filmul te poartă înainte și înapoi, te plimbă prin spații și prin timp, intercalează confesiunile Biancăi Burța-Cernat, Corinei Sabău, lui Octavian Soviany și Constantin Abăluță, despre Nora Iuga, printre propriile ei mărturisiri.

Nora Iuga tânără – fotografia apare și în documentar

„Aici Nora Iuga” este un documentar emoționant care îți oferă, generos, o avalanșă de informații atât despre omul Nora Iuga, cât și despre scriitoarea și traducătoarea Nora Iuga. Mi-a plăcut mult să o privesc și să o ascult pe această doamnă a literaturii române, la ale cărei cărți revin de fiecare dată cu aceeiași încântare, să o observ veselă, binedispusă, plină de energie, cu sufletul tânăr, jucăușă, emoționată, seducătoare, dar și nostalgică și tristă, așa cum o veți regăsi în final, în apartamentul din Titan („locul cu cei mai mulți scriitori”), la mașina de scris:

„Da, vorbesc singură. Cel mai mult îmi place să vorbesc cu creierul meu. Pentru că el, creierul, este singurul organ al trupului care a rămas frumos. [Vorbește despre mașina de scris, apoi așează o hârtie și scrie, spunând cu voce tare:] Știu că am să mor singură. Complet singură”. Camera se depărtează încet de Nora Iuga, pe ecranul negru se derulează biografia scriitoarei (care se încheie cu fraza: „Acest film vine să demonstreze că acolo unde literatura a câștigat, teatrul a pierdut” – vedeți în documentar de ce), iar ultimul minut o înfățișează așa cum o știm cel mai bine: râzând.

Una peste alta, mergeți să vedeți „Aici Nora Iuga”!

Documentare CDPL: „Sânge albastru” – Angela Marinescu

„Sânge albastru” este un alt documentar fain produs de Un Cristian, în 2012, în regia lui Marian Baciu, cu și despre poeta Angela Marinescu, cu participarea Norei Iuga, Antoanetei Ralian, Elenei Vlădăreanu și lui Dan Coman. Tot un film independent, realizat cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România, dar mai scurt decât „Aici Nora Iuga” – numai 29 de minute. Acesta este la liber pe canalul YouTube al CDPL, așa că voi nota doar câteva impresii, lăsându-vă pe voi să-l vizionați apoi.

„Sânge albastru” – titlul filmului este omonim cu cel al unuia dintre volumele scriitoarei, apărut în 1969 – debutează cu un citat din Angela Marinescu, atât de caracteristic acesteia: „Totul este poezie, dacă te pricepi să vezi”. Apoi le privim, pe Angela Marinescu și pe Nora Iuga, emoționate, serioase, zâmbitoare, uitându-se în jur, în timp ce pe ecran ne sunt redate câteva fragmente din conversațiile scrise ale celor două scriitoare. O găselniță foarte interesantă, care creează suspans și te prinde în mrejele documentarului.

Și nu, nu o vom asculta chiar imediat pe Angela Marinescu confesându-se, ci scenei de mai sus îi urmează Elena Vlădăreanu, care-și începe discursul astfel: „Deși nu-i convine, eu sunt convinsă că face parte din mainstream”. La puțin după aceea, poeta intră în scenă: „Chiar credeam, de fiecare dată, că o să mă las de scris” – temă recurentă în ceea ce o privește pe Angela Marinescu, cea care declară, succesiv, chiar și în acest film, că de fiecare dată când îi apărea un volum, credea că acela este ultimul. O auzim citind din poemele sale, discutând despre debutul ei, cărțile pe care le-a scris, nonconformismul ei, povestește despre o vizită la Paris, la Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, atunci când a mâncat banane pentru prima dată (opt în două minute), despre cei doi soți ai ei și fiul său, despre părinții ei și, implicit, copilăria și adolescența (petrecută, în mare parte, în spital, bolnavă de tuberculoză), motivează de ce se crede o „scriitoare comunistă”, care este importanța criticilor literari și multe, multe altele. Nici „mărturiile” celorlalți scriitori nu sunt de neglijat, dimpotrivă, aduc multe tușe în creionarea portretului Angelei Marinescu.

Cu zece ani mai tânără decât Nora Iuga, Angela Marinescu a crescut în sânul familiei Marcovici (tatăl ei a făcut parte din familia lui Simion Marcovici, intelectual din Banat, pe care l-a vizitat și Mihai Eminescu), alături de o soră, ni se spune în final, tot pe un ecran negru, ca și în cazul filmului „Aici Nora Iuga”, atunci când se trasează principalele date biografice.

„Angela Marinescu a rămas o mare necunoscută pentru publicul larg. Absentă din manualele școlare, aproape inexistentă în librării, editată în condiții precare, autoarea este una dintre victimele de lux ale editoriadei. O nedreptate aparent ușor de îndreptat în condițiile în care orice poet tânăr din România i-a citit într-o formă sau alta cărțile.” – unul dintre ultimele citate de pe ecran, scris de Un Cristian.

Recunosc că „Sânge albastru” m-a ajutat să o văd și cu alți ochi pe Angela Marinescu, să capăt mai multe informații despre aceasta chiar de la sursă și să-mi resuscite interesul pentru poezia ei – ceea ce este, în ultimă istanță, și scopul documentarului, nu-i așa? Așa că vă invit să o (re)descoperiți pe dumneaei în „Sânge albastru”, atât prin ochii ei, cât și prin cei ai unor poeți și traducători de primă mână din România.

Apropo, de la începutul lui iunie, în fiecare zi de luni, puteți urmări pe blogul CDPL un videoblog al Angelei Marinescu – numit de ea „Subliteratura”; până acum sunt patru episoade absolut savuroase.

Documentare CDPL – un sprijin concret pentru promovarea literaturii române contemporane

Sper că nu vi se va părea prea mult sau prea pompos subtitlul de mai sus. După o după-amiază de weekend petrecută în compania documentarelor CDPL, mi-am propus să revin pe canalul YouTube al Casei de Pariuri Literare ori de câte ori voi avea câteva momente libere, întrucât mi-a plăcut mult ce am văzut acolo. Efortul celor de la CDPL de a documenta viețile și operele scriitorilor români contemporani, de a-i aduce în cinematograf, mi se pare enorm și îl consider un sprijin concret pentru promovarea literaturii române. Cu siguranță că, întocmai precum în cazul vinului, timpul le va da și mai multă valoare acestor documentare. Și, deși puțin cam întârziată recomandarea mea, sper să o luați în considerare.

Dacă vreți să aflați mai multe despre Editura Casa de Pariuri Literare și, implicit, despre evenimentele și filmele pe care le-a produs, aș zice să urmăriți, cu încredere, CDPL Story, atunci când veți avea ocazia – un alt documentar foarte bine realizat, pe care l-am urmărit cu interes.