Tag: scriitorii Corina Sabău

Documentare CDPL: „Aici Nora Iuga” și „Sânge Albastru”

Editura Casa de Pariuri Literare este, așa cum probabil știți, un proiect editorial independent care a apărut pe piața românească de carte în august 2010, la inițiativa lui Un Cristian (editor) și Victor Jalbă-Șoimaru (producție). De atunci, cei doi nu s-au abătut o clipă de la sloganul cu care au pornit la drum, „Literatura română scrie pe mine!”, publicând masiv literatură română contemporană, cu precădere poezie și proză scurtă, dar și romane și critică literară. Mai mult, au organizat ediții CDPL Fest - un festival al editurii, care se desfășoară lunar în Club A și unde scriitorii români, debutanți sau experimentați, au standuri de autor. În timpul CDPL Fest sau în afara acestuia, au fost prezentate, de-a lungul timpului, și câteva documentare foarte interesante cu și despre scriitorii români, realizate de Un Cristian, în regia lui Marian Baciu sau Vlad Rotaru. Despre două dintre acestea din urmă aș vrea să vorbim puțin astăzi: „Aici Nora Iuga” și „Sânge albastru” (în care rolul principal este jucat de poeta Angela Marinescu). Citeşte tot articolul