Alina Purcaru (n. 1982) a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București. A lucrat în presa cotidiană și a publicat constant cronici de carte și articole în revistele Observator cultural, Dilema Veche, Dilemateca, Noua literatură, Suplimentul de cultură sau, pentru o perioadă lungă, la noi, pe Bookaholic. Este coautoare a romanului colectiv Rubik (Polirom, 2008) și coordonatoarea volumului Povești cu scriitoare și copii (Polirom, 2014). În prezent este redactor la revista Observator cultural, iar volumul rezistență (Cartea Românească, 2016) reprezintă debutul ei ca poetă.
Experiența de lectură a cărții Alinei Purcaru calchiază senzația pe care o ai când intri într-un muzeu sau o galerie de artă. Puține volume de poezie reușesc să developeze cu asemenea finețe și sofisticare atâtea „peisaje lăuntriceˮ corespondente unor momente atât de variate din continuumul realului fără să facă zgomot sau fără să adauge un surplus de trăire, de substanță inflamabilă care să trădeze un subiect ultragiat, vulnerabil. În galeriile rezistenței se avansează în liniște, pe cele trei culoare, reprezentate de cele trei cicluri de poeme: salonul cu străini, fetele între ele și non sequitur. Textele de aici sunt mărturii, relatări și confesiuni care au concizia unor fotografii, brodând un background în care locurile tranzitate, imaginile, obiectele, chipurile și toate componentele realității, fie ele doar provizorii, pasagere, ocupă un loc important. Se creează o mitologie a lumii personale, a lucrurilor mărunte încărcate cu semnificație, a cutiuțelor doldora de nimicuri care au o poveste plină de farmec în spate.
Înotând împotriva curentului, în sensul că se distanțează de discursul poetelor furibunde, care au adus în poezia lor întreg arsenalul feminin pentru a se impune într-o lume a bărbaților, Alina Purcaru metabolizează altfel crizele identității la feminin. Potrivindu-și scriitura și suflul cu cochetărie (în sensul de rafinament), rezistență are ceva din delicatețea cu care o fetiță își netezește rochița înainte să iasă pe ușă și forța, îndârjirea unei „maratoniste fanaticeˮ care aleargă spre linia de finish a epuizării. Puternic interiorizate și intelectualizate, poemele bine strunite indică un imaginar exploziv, cu un mare potențial, care irizează discreția vocii poetice. Părând scrisă dintr-o singură suflare, rezistență este o carte despre o viață comprimată într-o zi sau care, datorită ritmului alert și abundenței detaliilor, se confundă cu o zi, iar atenția compulsivă la detalii, perfecțiunea frazării și multitudinea de flashuri vitaliste evocă atmosfera din Doamna Dalloway.
după ce multe au fost încercate
corpul de scos afară pe străzi
astăzi nu mai încape nicăieri.
dacă dai de el prin cărți proaste,
în vitrine de parfumerii,
unde e întodeauna rece și miroase a aeroport,
să îți păstrezi, te rog,
calmul:
în jurnalele de acum mulți ani
– dictando cu înflorituri violet –
parcă l-ai recunoaște:
stingherit, rușinat,
nedormit,
neglijat,
lihnit
și nicio știre n-o să iasă din el.
refuzat
totul s-a stors, aproape totul s-a consumat
și fiecare bucățică a fost numai bună pentru câte ceva.
dar –
nu suficient de fraged,
dar
nu suficient de rezistent –
plimbat, târât, sedus.
numai prin el mai pot să înțeleg
amânarea.
apără-te, i-am scrâșnit,
să nu te vadă,
ia-o ușor
și contaminează-i.
