Cititor

haruki-murakami-killing-commendatore

Fanii scriitorului Haruki Murakami au stat noaptea la coadă pentru noua sa carte

Este un vis mai vechi de-al meu să văd bibliotecile şi librăriile pline ochi şi cu nişte cozi lungi la ghişeu. Să fiu nevoită să ocolesc o sută de oameni care aşteaptă cuminţi, toţi cu câte o carte, două, trei sau zece în braţe. Şi, chiar dacă singura dată când am văzut o astfel de coadă era la teatru şi afară ningea, iată că, în Japonia, fanii lui Haruki Murakami au stat noaptea la coadă pentru a se asigura că se numără printre primii care pun mâna pe un exemplar din noua carte a autorului. Citeşte tot articolul


nancy-pearl

Ce pot face bibliotecile pentru a nu mai fi pe cale de dispariţie?

Într-o dimineaţă, la cafea, între două ştiri despre trafic, trei reclame la brânză şi zece la medicamente, mi-am dat seama cât de mult mi-ar plăcea şi cât de frumos ar fi să aud şi să văd la televizor reclame pentru cărţi. Ideea m-a încântat şi m-a întristat în egală măsură. M-a încântat pentru că mi se pare o idee excelentă, minunată, cu beneficii majore. M-a întristat fiindcă mi-am dat seama că nu există (cel puţin la noi), că ar costa foarte mult şi că ar trebui să concureze cu întreaga industrie farmaceutică şi cu toate bolile mai mult sau mai puţin existente. Citeşte tot articolul


milan-kundera-iubiri-caraghioase

Zece lecţii de filozofie şi de viaţă de la Milan Kundera, în „Iubiri caraghioase”

Există autori pe care îi descoperim cu alţi ochi în diferitele perioade ale vieţilor noastre. Pe unii regretăm că nu i-am citit mai devreme. Intuim acolo ce este iremediabil pierdut, fără puterea de a retrăi totul cu acea primă bucurie copilărească sau adolescentină. Pe alţii, îi recitim o dată la zece ani, convinşi că axul vieţii noastre se va roti după aceeaşi carte ca după soare pentru a descoperi, odată întorşi în acelaşi punct, că anotimpurile nu mai arată la fel ca în trecut. Citeşte tot articolul


50-tabieturi-de-bookaholic

50 de tabieturi de bookaholic. Ce face un bookaholic ca la carte

Îmi amintesc foarte clar cum, la un moment dat, un critic literar (iertat să-mi fie că nu-mi mai amintesc totuşi criticul) spunea că eşti pierdut dacă scrii despre pisici fiindcă îţi dispare, în ochii cititorilor, orice urmă de credibilitate. Cu riscul acesta, însă, îndrăznise să scrie despre pisici. Cum mie îmi place să cred că sunt undeva la jumătatea dintre un cititor înfocat şi un om care scrie despre cărţi, îmi asum acest risc alegând, de data aceasta, să vă scriu despre ce tabieturi cred eu, cu destul de multă convingere, că are un bookaholic. Citeşte tot articolul


pessoa1

10 citate care vă vor convinge să-l citiţi pe Fernando Pessoa

Căutările noastre ne trădează alegerile. Suntem „victimele” bibliotecilor pe care le avem în jur. Fiecare carte din raft spune câte ceva despre noi, despre fiecare moment al vieţii noastre. Cândva, cumva, am dorit să ştim, am interogat, am sperat la un răspuns. O carte, pe căi numai de ea cunoscute, a ajuns la noi. Fie că am primit-o, fie că cineva ne-a dăruit-o, fie că am auzit despre ea şi am cumpărat-o. Cărţile care trebuie să ajungă la noi vor găsi întotdeauna o cale. Şi vor sosi abia atunci când va fi momentul potrivit să le citim. Aşa ajunge biblioteca personală să fie un jurnal al trăirilor noastre. Citeşte tot articolul

cover

Listă de bookaholic: 5 cărți de dezvoltare personală

Un an nou e mereu o ocazie bună pentru schimbări, rezoluții, liste, planuri. Că vorbim de schimbarea dietei, mersul la sală, mai puține ore petrecute pe Facebook și mai mult timp petrecut cu familia, mai multe cărți citite sau mai puține ore lucrate peste program, ianuarie pare luna perfectă pentru toate. Așa că am zis că o listă cu câteva cărți de dezvoltare personală, care să ne dea sfaturi în privința asta, ar fi cea mai potrivită tot acum. Citeşte tot articolul


cover-craciun

Cărți de Crăciun pentru copii

Cărțile de Crăciun pentru copii sunt, probabil, printre cele mai vesele și frumoase cărți pe care le citim în timpul anului. Au, însă, o singură problemă: decembrie e cam singura lună în care le citim. Nu prea-ți vine să citești despre Moș Crăciun și elfii lui în iunie sau în septembrie. Așa că, la fel cum spiritul Crăciunului e legat de zăpadă, luminițe, brazi împodobiți și cadouri, așa și cărțile astea se citesc cel mai bine până la finalul lui decembrie. Citeşte tot articolul

alecart-filit-2016

Anchetă cu tineri Alecart: de ce citesc literatură română contemporană și ce ne recomandă

Din 2013 încoace, am fost în fiecare an la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT). Și, de fiecare dată, m-au surprins, cu precădere, întâlnirile cu scriitori organizate de ALECART și de Clubul „Logos”. Tineri ieșeni inteligenți, bine pregătiți, citiți, cu întrebări pertinente, uimitoare, o efervescență pe care rar mi-a fost dat să o întâlnesc, vin cu sutele la aceste întâlniri din cadrul FILIT, din proprie voință, și discută cu autorii cărțile lor. Cititori care îți dau speranță - poate suna patetic, dar e ceva ce trebuie să simți pe propria piele cel puțin o dată în viață.  Citeşte tot articolul


narativ-festival-de-lectura-pentru-copii-ii

Narativ sau experimente cu lectura

Copiii iubitori de lectură din București au fost, pe 24 - 25 septembrie și 1- 2 octombrie 2016, invitații unui eveniment special, aflat la a doua ediție - Narativ, festivalul de lectură pentru copii. Un proiect al Asociației Curtea Veche, a cărei activitate este puternic centrată asupra promovării cărții și lecturii de plăcere, mai ales în rândul copiilor din medii defavorizate și cu resurse limitate, festivalul a fost alcătuit din multiple ateliere gravitând, structural și din punct de vedere al conținutului, în jurul conceptului de storytelling.  Citeşte tot articolul


dali1

„Les Diners de Gala”, cartea cu rețete a lui Salvator Dali, reeditată

V-ați gândit să încercați niște rețete mai atipice, să zicem pentru sărbătorile de iarnă, care nu sunt chiar atât de îndepărtate? Ei, bine, există o carte în curs de publicare (pe 20 noiembrie este anunțată apariția) care întrece orice gest de imaginație în ale bucătăriei. Se numește Les Diners de Gala și a fost concepută de artistul suprarealist Salvador Dali, excentricul cu mustăți fine, obsedat de erotism și vise, care se credea mai genial decât orice artist contemporan lui, creatorul unor fascinante lucrări, precum The Persistence of Memory, una dintre cele mai citate picturi din istoria artei.  Citeşte tot articolul


anne wiazemsky

Revizitând „Chinezoaica” lui Godard după lectura cărții „Un an de studiu”

Dacă mă întreba cineva cu câteva săptămâni în urmă ce cred despre opera lui Godard, aş fi răspuns că nu sunt un fan al filmelor făcute de regizor după Masculin Féminin, Chinezoaica nefiind o excepţie. Chinezoaica este un film extrem de încăpăţânat, la fel ca ideologia politică pe care o elogiază, marxism-leninismul. În Chinezoaica, cinci prieteni se întâlnesc într-un apartament pe timpul verii şi discută probleme contemporane lor, revoluţia culturală din China, războiul din Vietnam, diferenţa dintre modurile în care a fost aplicat comunismul în Europa şi în exteriorul ei. Se întâlnesc pentru a defini ideologia, pentru a discuta despre analiză şi adevăr, despre terorism, război şi revoluţie, filozofie şi politică. Frica de capitalism, de americani, neîncrederea în ruşi şi entuziasmul provocat de Cărticica Roşie a lui Mao se întrepătrund în Chinezoaica care nu te lasă nicio clipă să uiţi că vizionezi un film. Citeşte tot articolul

citit longevitate studiu

Cititorii trăiesc mai mult, spun cercetătorii de la Yale

Cei de la New York Times au publicat ieri, 3 august, un material despre un nou studiu care arată că cei care citesc cel puțin o jumătate de oră pe zi trăiesc mai mult - în medie, cu doi ani - decât cei care nu citesc deloc. Cercetătorii de la Yale spun însă că, din păcate, cititul ziarelor și al revistelor, respectiv al articolelor online, nu intră în calcul (așadar, faptul că citiți materialul de față nu vă ajută în sensul acesta), trebuie să fie vorba despre cărți. O veste bună pentru bookaholici și un motiv în plus pentru cititorii ocazionali să se apuce să citească mai mult, nu-i așa? :) Citeşte tot articolul