Marea cea mare. O istorie umană a Mediteranei este o istorie care impresionează ca amploare şi care se ocupă de viaţa popoarelor care au trăit, s-au războit sau au intrat în relaţii de comerţ şi schimb  în jurul Mării Mediterane. De la navigatorii greci și fenicieni, istoricul avansează către episoade cu cruciaţi şi navigatori temerari, cu bătălii decisive, cu negocieri „murdare“ cu piraţii sau cu expediţii navale care au pus în contact trei continente. Cartea lui David Abulafia oferă o plajă spectaculoasă  de informaţii,  planşe, hărţi şi imagini cu nenumărate relicve arheologice, plus analize minuțioase ale unor crize și contexte politice în perpetuă mișcare.

După tot ceea ce etalează ca informaţie istorică, în capitole atent structurate pe perioade mari, reiese că unghiul sub care Abulafia vrea să aşeze istoria de care se ocupă e cel al diversităţii. Vorbeşte despre spaţiul mediteranean ca despre un platou pe care s-au întîlnit etnii, limbi, religii, identităţi şi motivaţii politice foarte diferite, din ale căror încrucişări şi contacte au prins formă nişte  hărţi şi nişte istorii ale unor comunităţi foarte diverse şi foarte bogate, cultural. Dar și foarte conflictuale, adesea. Accentul e pus pe mişcare, pe transformare şi pe schimb şi nu pe unitate monolitică, perenă, iar exemplele care intră în această dinamică încep din preistorie şi se termină în zilele noastre.

Cartea este rezultatul unei pasiuni de o viaţă a istoricului pentru trecutul care s-a ţesut, de cele mai multe ori dramatic şi cu vărsare de sînge, în jurul Mediteranei. David Abulafia este profesor de istorie mediteraneană la University of Cambridge, unde a condus, pînă recent, Facultatea de Istorie. Este membru al British Academy şi Academia Europea, iar pentru Marea cea mare a fost distins cu British Academy Medal. Poate să sune scorţos tot acest decupaj al titulaturilor academice, dar modul în care profesorul îşi abordează subiectul nu e deloc aşa. Şi nu e puţin lucru să găseşti în cartea unui cercetător, ipoteze care implică şi iraţionalul în transformările istorice:

„Istoria umană presupune studierea iraţionalului şi a raţionalului deopotrivă, a deciziilor luate de indivizi sau de grupuri pe care ne e greu să le înţelegem acum, la distanţă de secole sau milenii, şi care vor fi fost probabil greu de înţeles chiar şi la vremea lor. Şi totuşi, chiar şi cele mai neînsemnate decizii, precum bătaia din aripi a unui fluture, pot avea consecinţe uriaşe“

În acest punct m-am oprit şi m-am gîndit că o observaţie ca asta ar fi încăput mai degrabă în cartea unui suprarealist decît în tomul solid, de 800 de pagini al unui respectabil profesor de istorie de la Cambridge. În plus, tonul prietenos, care trimite către o largheţe a posibilităţilor de înţelegere, promite o lectură plină de satisfacţii.

În Marea cea mare. O istorie umană a Mediteranei, Profesorul Abulafia îşi începe incursiunea în trecutul Mediteranei din preistorie şi o sfîrşeşte în prezentul nostru recent, ultimul capitol referindu-se la intervalul 1950-2010. Foarte multe episoade se leagă de de odiseea imigranţilor evrei izgoniţi din Spania şi Portugalia sau de comunităţile evreieşti din jurul Mediteranei, adevărate nuclee de schimb şi de prefaceri culturale. Schimbările climatice, capriciile vînturilor, ale valurilor și ale curenţilor, de exemplu,  sînt luate şi ele în seamă, dar ce-l interesează mai mult pe istoric e modul în care istoria acestui colţ de lumea fost modificată de mîna omului: „încerc să aduc în prim-plan experienţe ale oamenilor precum traversarea Mediteranei ori traiul în oraşele-port sau pe insulele a căror existenţă depindea de mare“.

Sînt informaţii atît de bogate despre fiecare insulă a Mediteranei, despre fiecare port, adevărat nod de poveşti şi arhive, despre fiecare decizie politică sau spaţiu încărcat cultural încît e aproape imposibil să faci o selecţie pentru a capta interesul tuturor celor interesaţi de acest spaţiu. Eu am căutat cîte ceva legat de oraşul Dubrovnik, de care mă leagă o formă intimă de afecţiune, cu ceva nostalgi la mijloc, şi am găsit o bogăţie de detalii. Am citit despre frumos Dubrovnik  din vremea în care apăreau primele „porturi libere“, pe fiecare ţărm al Italiei, locuri care par ca nişte oaze de toleranţă etnică şi religioasă: „S-au dezvoltat două tipuri de porturi: acelea în care oamenii de toate religiile şi originile erau bine-veniţi şi protejaţi faţă de interveniţia Inchiziţiei şi porturile libere în sensul modern al cuvîntului, acolo unde taxele erau reduse sau chiar abolite în vederea încurajării negoţului.“

Am aflat că, pentru dimensiunile lui, oraşul avea o flotă impresionantă şi că nave ragusane (vechiul nume al Dubrovnikului e Ragusa) au participat alături de Armada Spaniolă, la tentativa de cucerire a a Angliei. Era un oraş cosmopolit, deschis creştinilor şi celor de alte confesiuni, iar în secolul XVI devenise, spune David Abulafia, un centru înfloritor, multietnic şi religios, în care călugării franciscani şi dominicani clădeau biblioteci care mai rezistă şi astăzi.

Am ales ca exemplu, Dubrovnikul, pentru că este unul din oraşele pe care le-am cunoscut într-o vacanţă solară, timp în care se fac, de obicei, cele mai fertile descoperiri şi acumulări. Sunt sigură că pentru fiecare oraş pe care aţi putea să-l exploraţi vara asta, cartea lui Abualfia are un crîmpei de istorie care o să-l facă să de arate sub un alt unghi.

imagine din volumul Marea cea mare de David AbulafiaSursa

Un singur exemplu despre cum găseşte, inserează şi citeşte David Abulafia elemente de arheologie şi de arhitectură în ţesătura istorică pe care o propune erudit cititorilor în Marea cea mare. O istorie umană a Mediteranei:

„Un castron inserat în faţada bisericii San Piero a Grado, de lîngă Pisa, înfăţişează o corabie cu trei catarge, cu pînze triunghiulare, o provă foarte curbată şi o pupă abruptă; aceasta este o coraie din Mallorca musulmană şi desenul e foarte stilizat. Chair şi aşa, imaginea ne oferă o vagă idee despre tipul de nave masive care transportau mărfurile între Spania, Africa şi Sicilia, în zilele de dominaţie musulmană asupra apelor din sudul Mării Mediterane. Ea corespunde descrierii unor vase de mare capacitate, cunoscute ca qunbar, care transportau atît mărfuri grele, cît şi pasageri, descrieri redate în scrisorile din Genizah“.

Eu nu pot decît să vă doresc s-o  exploraţi pe îndelete într-o o vacanţă cît mai lungă!

Marea cea mare. O istorie umană a Mediteranei de  David Abulafia este tradusă de Georgeta-Anca Ionescu, Marieva-Cătălina Ionescu şi de Denisa Duran și publicată la Editura Humanitas.

Alina Purcaru

critic literar, redactor Observator Cultural, fost redactor Cotidianul, colaborator Dilema Veche, co-autor al romanului colectiv Rubik


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *