István Kemény (n. 1961, Budapesta) este un reper important în literatura maghiară contemporană în care s-a impus nu doar ca poet, ci și ca prozator și dramaturg. Deși inițial a urmat cursurile Facultății de Drept, Kemény s-a reorientat ulterior către literatură maghiară și istorie, subiecte pe care le-a studiat până în 1993, când a absolvit. A debutat în 1984 cu volumul Csigalépcső az elfelejtett tanszékekhez, urmat de Játék méreggel és ellenméreggel (1987), care l-au propulsat imediat în plan literar, dar a publicat și romanul experimental Az ellenség művészete (1989), piese de teatru, eseuri și alte câteva cărți de poezie distinse cu premii importante (Premiul Jósef Attila, Premiul Republicii Ungare). Trăiește și lucrează la Budapesta.

În 2014 i-a apărut, la Editura Charmides, volumul O îndepărtată alarmă aeriană, în traducerea lui Andrei Dósa, unde se conturează o poetică a simbolurilor și a decadentismului, în care secvențele autoscopice, scurte și incisive, sunt alternate cu texte dense, desfășurate mult pe orizontală, în care are loc o obiectificare a realității. Aceasta este folosită în permanență ca obiect de studiu, fiind examinată macro și microscopic de un subiect poetic excentric, pe care nu îl atrag umorile cotidianului, ci mai degrabă anomaliile existenței, dinamica imprevizibilă a evenimentelor, care transpune de fapt tensiunile, pulsiunile umane. Seismicitatea spațiului afectiv delimitat de István Kemény derivă din grefarea unui pseudodiscurs filosofic, cu un vag iz arhaic, și a unei retorici a autoanalizei și plasarea lor în corpusul imagistic corespondent unui actant liric contemporan. Astfel, temele cu o anumită gravitate și rigiditate (viață, moarte, adevăr, istorie) și simboluri ale acestora sunt reconfigurate în spiritul unei sensibilități pline de nerv. Cuvintele scrise cu majusculă, textele ce au în centru personaje bizare (lichidatorul, cârciumarul) sau obiecte încărcate cu semnificații stranii, precum și poemele polifonice trasează liniile unei scriituri complexe, care inovează prin dozajul atent de meditații grave, notații suprarealiste, metafore funambulești și cinism.

 

Viața secretă

Dacă te va trage vreodată la răspundere
cel de la care nicicum nu te-ai aștepta,
de ce n-ai avut și tu o viață secretă,
n-o vei putea reproșa nimănui.

Nici el nu se referă la creierul tău,
acolo se poate naște orice,
ci atât, atât de natural
la ceva de care nu ești răspunzător,

pentru că o trăiești fluierând lejer,
pe când aici istoria minunilor
se prelinge minune după minune și tu
spui mulțumesc, am eu unele mai frumoase,

și de fapt n-ai, pentru că de unde să ai,
și totuși, auzi uneori ciocnirea
șinelor la capătul lumii
și știi că nu dinții îți clănțăne.

 

traducere din limba maghiară de Andrei Dósa

Anastasia Gavrilovici

(n. 1995) a absolvit Facultatea de Litere a Universității din București, iar acum își continuă studiile la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii, în cadrul masteratului „Societate, Multimedia, Spectacol”. A publicat poezie și articole în reviste și antologii, a colaborat cu diferite publicații din țară, printre care și „Observator cultural”, „Timpul”, „Zona nouă” și „Alecart”. În prezent este redactor al revistei „Poesis internațional” și traduce literatură din engleză, franceză și spaniolă.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *