Matthew Sweeney (n. 1952, Lifford) este, alături de Paul Muldoon, Paula Meehan sau Sean O’Brien, unul dintre cei mai cunoscuți și mai admirați poeți irlandezi aparținând celei de-a doua generații afirmate după al Doilea Război Mondial. Considerat unul dintre cei mai europeni poeți din Marea Britanie și Irlanda, cu afinități și influențe puternice din literatura germană, a impus o poezie deopotrivă narativă și onirică – în vecinătatea realismului magic (deși formula preferată de Sweeney este „realism alternativ”). După debutul cu Dream Maps (1981), a publicat peste douăzeci de volume și antologii, printre care A Round House (1983), Cacti (1992), A Smell of Fish (2000), Black Moon (2007), The Night Post: A New Selection (2010), Inquisition Lane (2015). A trăit la Londra, Berlin și Timișoara (unde i-a și apărut în 2003 volumul bilingv A Picnic on Ice/Picnic pe gheață), iar în prezent locuiește în Cork.

În poemele lui Matthew Sweeney, datele biografice funcționează ca o substanță de contrast, reliefând componenta suprarealistă, fantezia dictatorială care impune dinamica textului, organizând discursul în jurul unor imagini aflate la confluența dintre real și fabulos. Combustibilul care alimentează tensiunea din textele sale este existența imediată, însă corelată în permanență cu dimensiunea sa spațială și aspectele caracteristice ei, cu acel „întuneric europeanˮ, după cum îl numește Sweeney însuși, capabil să distorsioneze realitatea și să o proiecteze în zona oniricului, a deviației și coșmarescului. Astfel, narațiunile din poemele sale sunt sistematizate în jurul unor locuri cu potențial seismic la nivel de imaginar, în sensul că imagistica derivată pornind de la un oraș, o casă, o graniță, o cameră, o străduță depășește convenția realității, branșând textul la alte surse de fervoare scripturală. Construite fără floricele stilistice și lipsite de exhibiționism formal, poemele lui Matthew Sweeney hipnotizează prin naturalețea expunerii, prin coeziunea și verosimilitatea scenariilor montate, care nu sunt doar niște tripuri, ci, privite în granulația lor fină, devin constructe complexe ce disimulează anxietățile și hăurile unei imaginații pe cât de funambulești, pe atât de alarmante.

Casa transformată

Napii care au crescut pe acoperiş
au făcut o înţelegere cu soarele, răsărind
atât de mari încât unul a câştigat
premiul întâi la competiţie. Viţa
ce s-a întins de la uşa proptită de perete
până la rabla din garaj a făcut un vin
pe care nu şi-l permite nimeni, iar busuiocul
care-i acum în locul geamului
a dat un pesto mai bun decât cel din Genova.
Roşiile care au crescut în bucătăria de altădată
trebuiau păzite zi şi noapte, la fel şi
vinetele din hol. Pepenii galbeni
ce colonizaseră camera de zi
au supt tot zahărul din lună.
Ardeii iuţi din toaleta de la etaj s-au
curbat spre usturoiul din camera de baie,
salata crescută-n dormitor a prosperat.
Iar cartofii din pivniţă au luat cu toţii forma capului
acelui om care dormea
împreună cu ei în pământ.

traducere din limba engleză de Claudiu Komartin

Anastasia Gavrilovici

(n. 1995) a absolvit Facultatea de Litere a Universității din București, iar acum își continuă studiile la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii, în cadrul masteratului „Societate, Multimedia, Spectacol”. A publicat poezie și articole în reviste și antologii, a colaborat cu diferite publicații din țară, printre care și „Observator cultural”, „Timpul”, „Zona nouă” și „Alecart”. În prezent este redactor al revistei „Poesis internațional” și traduce literatură din engleză, franceză și spaniolă.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *