Tag: personaje

„Trei etaje”, de Eshkol Nevo: „Nu există secrete în era modernă”

„Dacă m-ar fi întrebat cineva ce este dragostea, aş fi spus: Să ştii că, într-o lume plină de minciuni, există un om complet sincer cu tine şi cu care, la rândul tău, poţi fi complet sincer, şi că între voi doi nu există decât adevăr, chiar dacă el nu este întotdeauna rostit”. – „Trei etaje”

Născut la Ierusalim în 1971, Eshkol Nevo a studiat copywriting la Colegiul Tirza Granot şi psihologie la Universitatea din Tel Aviv şi deţine în prezent cea mai mare şcoală privată de creative writing din Israel. Citeşte tot articolul


Gastro-literare: Ștefania Mihalache – „Eu sunt un aliaj imposibil între gourmand și gourmet”

De ce mâncare, o sa vă întrebați. Pentru că toată lumea mănâncă, inclusiv personajele din literatura pe care o citim. Chiar și cititorii, oricât de diferiți și de capricioși ar fi ei. Chiar și - sacrilegiu! - autorii acestei literaturi care ne umple, zi de zi, viețile cu tot felul de emoții, care mai de care mai colorat-intense. Avea Brillat-Savarin o butadă de la care putem porni această călătorie în bucătăriile și în palatele (da, și gustative ale) unor scriitori care au zis DA acestei aventuri: animalele mânâncă, omul se hrănește. Așadar, mâncatul e o artă (chiar dacă abia ultimele decenii au transormat-o dintr-o Cenușăreasă într-o prințesă, acceptată inclusiv în mediile elitiste și chiar academice), iar moravurile culinare sunt, în mod limpede, un foarte puternic indicator sociocultural. Scriitorii au fost dintotdeauna preocupați de mâncare și au făcut din ea nu doar un detaliu de scenografie romanescă, important și savuros, fără îndoială. Uneori, o masă ori un fel de mâncare a dat cheia unei intrigi, a salvat un personaj sau, trist, l-a ucis. Tot la masă, eroii și-au cunoscut iubitele sau călăii, s-au declanșat războaie și s-au semnat tratate de pace sau contracte prenupțiale. Citeşte tot articolul


Lumea lui Marios Ramos

Buletin de știri

Un pui de lup își dorește să fie oaie, pentru că observase că oile pot zbura. Când lupii mai mari râd de el – cine a mai pomenit lup să vrea să fie oaie? –, le răspunde: „Normal că nu înțelegeți, nu prea vă duce capul” și nici vorbă să se descurajeze: își pune lână peste blană, se amestecă printre oile din turmă, încearcă să pască iarbă. Și reușește ce-și pusese în minte: un vultur îl ia în gheare și zboară cu el în înaltul cerului. Citeşte tot articolul


Simona Antonescu: „Mi se părea atât de frumos subiectul vieții lui Manuc încât eram convinsă că altcineva îl va descoperi înainte să prind eu suficientă putere ca să-l scriu”

Pe Simona Antonescu am cunoscut-o acum câțiva ani, cu prilejul lansării la Bookfest a romanului ei de debut, Fotograful Curții Regale. Am fost impresionată să descopăr o scriitoare matură, cu un stil deja conturat, și – nu puțin lucru, în zilele noastre – o excelentă povestitoare. M-am întrebat, atunci, dacă e vorba de un caz de scriitor „de sertar”, care, perfecționist fiind, și-a tot amânat momentul debutului. Mai târziu, abia după ce au apărut pe piață și Darul lui Serafim (Cartea Românească, 2016), și Hanul lui Manuc (Polirom, 2017), am aflat că Simona Antonescu scrie - mai bine zis, și-a „dat voie” să scrie - de doar câțiva ani, deși i-a plăcut întotdeauna să inventeze povești, și o face foarte bine. Am reîntâlnit-o la Iași, la a V-a ediție FILIT de anul acesta, și am stat îndelung de vorbă despre scris, copilărie și, cel mai important, despre eroii cărora le-a dat viață în paginile cărților sale. Citeşte tot articolul


Interviu cu scriitorul Mircea Cărtărescu, realizat de Luca Dragu, elev în clasa a IX-a, la FILTM V

Prin intermediul organizatorilor Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara „La Vest de Est / La Est de Vest” (FILTM), a ajuns la noi un interviu cu Mircea Cărtărescu, realizat de Luca Dragu, elev în clasa a IX-a la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara și frontman în ALL Friends Band. Pe lângă muzică, Luca joacă în piese de teatru, iar cealaltă mare pasiune a sa este literatura - îi place să citească și să abordeze autori contemporani. De aceea, la cea de-a V-a ediție a FILTM, care a avut loc între 25 și 28 octombrie 2016, și-a dorit să stea de vorbă cu scriitorul Mircea Cărtărescu, care chiar nu mai are nevoie de nicio prezentare.

Nouă ni s-a părut simpatică și interesantă conversația, așa că am decis să o publicăm. Lectură plăcută! Citeşte tot articolul


Autori în casă, autori acasă – #13: Viku Zen

Există evenimente, oameni și locuri care ne definesc, care ne-au format și pulsează latent sau manifest în ceea ce facem, în ceea ce scriem, în modul în care relaționăm cu ceilalți, în modul în care ne dezvoltăm și trecem prin viață. Există povești pe care memoria ni le „întoarce” în prezent sub o formă mai mult sau mai puțin reală, există imagini puse pe stand by care mai sunt prezente doar în amintirile noastre. Rubrica Autori în casă, autori acasă este un spațiu în care scriitorii se întorc în timp, la primele amintiri din locurile natale, pentru a retrăi farmecul de odinioară al unui trecut personal, pentru a ne dezvălui unde au luat naștere cu adevărat. Viku Zen ne propune o perspectivă diferită a copilăriei, o vârstă de demult care poate fi trăită și la maturitate dacă avem răbdare să observăm personajele și detaliile importante ale celor pe lângă care trecem. Citeşte tot articolul


O carte de vacanță: „La marginea apei”, de Sara Gruen

Am câteva prietene, cititoare extrem de selective, care, odată cu venirea verii, mă întreabă ce „cărți de vacanță” le-aș recomanda. Și stau serios pe gânduri, că nu e deloc ușor să alegi după un astfel de criteriu, păstrând standardul calității. Oricât de suspectă (ori depreciativă) le-ar părea unora sintagma asta - „cărți de vacanță” -, cred că e firesc ori chiar terapeutic să rupem uneori ritmul, să echivalăm lectura cu relaxarea, căci de obicei, cărțile „serioase” (improprie și această etichetare, desigur) implică de cele mai multe ori un grad ridicat de ambiguitate, de tensiune a ideilor, de efort participativ. Dicolo de subiectivitatea gusturilor, nu e tocmai ușor să găsești o carte care să ofere o plăcere destinsă a lecturii, fără a fi vorba de patetisme, de dulcegării ori de emfaze telenovelistice. Citeşte tot articolul


„Mă sperie obiectificarea frumuseții“ – interviu cu Neil LaBute

Neil LaBute, dramaturg, cineast, prozator american, a devenit cunoscut prin piesa În compania bărbaților (1997), care a și fost ecranizată și a cîștigat premii la festivaluri prestigioase, la Sundance Film Festival, Independent Spirit Awards și New York Film Critics Circle. Piesa Mărimea contează (XXL. Fat Pig) a avut premiera în off-Broadway în 2004, iar în 2005 a cîștigat Outer Critics Circle Award. A fost jucată și în Londra, în 2008, montare care i-a adus o nominalizare la Premiul „Laurence Olivier“ pentru Cea mai bună nouă comedie. Mărimea contează (XXL. Fat Pig), un spectacol despre felul în care aspectul fizic influențează destinul oamenilor, va avea premiera pe 26 mai, la Teatrul Nottara, în regia lui Cristi Juncu, scenografia Cosmin Ardeleanu, și cu o distribuție formată din Raluca Tița, Vlad Zamfirescu, Tudor Aaron Istodor, Andi Vasluianu și Irina Velcescu. Citeşte tot articolul


Adrian Georgescu: „Rețeta tinereții veșnice e să te reinventezi continuu” (interviu)

Exitus, noul roman semnat de Adrian Georgescu, e o călătorie de la prima la ultima pagină. Una care te ține acolo, indiferent de cât de crudă ți se pare, cât de plină de grozăvii este, chiar dacă uneori te șochează, alteori te dezgustă, iar de cele mai multe ori te înduioșează. Moartea planează peste întreaga carte, îl însoțește pe Milo, zis Exitus, protagonistul volumului, încă de la naștere, și nu se desprinde de el nicio clipă. Așa că nu e chiar un roman ușor de digerat, dar este unul pe care îl recomand cu două mâini, pentru frazele lui lungi, pentru construcția narativă, pentru unghiul inedit, pentru că este o carte care, paradoxal, te învață multe despre viață și umanitate. Exitus e singular în literatura română contemporană recentă.  Citeşte tot articolul


O Spira mirabilis de cuvinte: „Nautilus”, de Ioana Bâldea Constantinescu

Nu este pentru prima oară când poveştile din timpuri diferite le completează sau se intersectează cu cele din prezent. Aşa cum în Dincolo de portocali planurile din care se descriu vieţile personajelor se intersectează din lumi şi timpuri diferite, în Nautilus, noul roman al Ioanei Bâldea Constantinescu, apărut recent la Editura Humanitas, regăsim o structură similară, însă cu mult mai complexă. Căci, de data aceasta, lumile se reaşază, unele peste altele, în cercuri. Se suprapun în puncte fixe, în momente temeinic bifate: un dragon, o arie auzită de la un etaj superior, un blocaj de comunicare, secunda în care îţi dai seama că „frica nu are culoare”. Indiferent de an şi indiferent de secol, chipuri nevăzute trec drept martori ai unei vieţi care pare „să se închege din succesiuni de accidente”. Citeşte tot articolul