Tag: william faulkner

Man Booker Prize 2015 merge la jamaicanul Marlon James

Da, al doilea premiu literar ca importanță după Nobel, mult râvnitul Man Booker Prize 2015, îi revine lui Marlon James, primul scriitor jamaican distins cu acest premiu. Lista preferințelor părea să fie condusă de americanca Hanya Yanagihara, cu al său roman intens A Little Life. Însă cartea lui Marlon James, A Brief History of Seven Killings, o poveste ficțională creată în jurul tentativei de asasinat a lui Bob Marley din 1976, nu a pus nici un fel de dificultate juriului Man Booker Prize – alcătuit, în fiecare an, din nume sonore de scriitori, editori, jurnaliști, librari . Citeşte tot articolul


Zâmbiți, vă rog!, de Kurt Vonnegut – întâmplări ireale din realitate

În timp ce citeam primele fraze din “Confido” - prima din cele 14 povestiri din cartea americanului Kurt Vonnegut (1922 – 2007), “Zâmbiți, vă rog!”, apărută la editura Univers – făceam eforturi să mă agăț de ceva anume – o metaforă, o comparație etc. - care să mă conecteze la poveste. Stilul lui Vonnegut de a povesti, cu începuturile textelor directe, seci, nemelodioase, nu mi-a captat deloc atenția inițial, însă l-am descoperit puțin câte puțin, cu fiecare pagină, și a început să-mi placă fraza lui inteligentă și umorul tăios. Citeşte tot articolul

O ediţie specială de stilouri, dedicată marilor scriitori

Când v-am spus că în casa bunicii mele se păstrează o mulţime de obiecte ce au legătură cu anii copilăriei mele, nu am exagerat deloc. Cotrobăind prin sertare şi cufere după astfel de mici comori personale, am dat deunăzi peste primul meu stilou, cel cu care am mers mândră în clasa întâi: verde, chinezesc, cu peniţa de aur. Din păcate nu mai este funcţional, căci tare mult mi-ar fi plăcut să mai scriu ceva cu el. Citeşte tot articolul


Ce cărți citesc atunci când nu citesc

Ni se întâmplă tuturor să ne gândim, într-un fel sau altul, la cărțile pe care le-am citit. Mie îmi apar în minte, de regulă, acelea care mi-au plăcut cu adevărat - rareori îmi amintesc vreun detaliu din cărți care nu m-au captivat - iar asta se întâmplă în momente dintre cele mai diverse și fără vreo aparentă legătură cu acele lecturi: când mă plimb, când port o conversație, când spăl vasele sau când fac o ciorbă.  Citeşte tot articolul

Film: ”As I Lay Dying” sau cum să ecranizezi ne-ecranizabilul

Cu ceva timp în urmă citeam cu interes faptul că la sfârșitul lui 2013 se va lansa o ecranizare după As I Lay Dying (Pe patul de moarte), a lui William Faulkner, o carte pe care o consideram ne-ecranizabilă... așa cum, se pare, o vedea toată lumea, dat fiind că, deși au mai existat încercări, unele mai reușite, altele mai puțin, de a-l transpune pe Faulkner în film, de As I Lay Dying nu se apropiase încă nimeni. Citeşte tot articolul

8 cărți dificile care îţi pun neuronii la încercare

Nu vorbim de categoria grea, reprezentată cu brio de domni precum Heidegger, Derrida, Lacan, Wittgenstein, Lyotard, Delleuze şi alţii care au ştiut să aranjeze cuvinte aparent cunoscute în fraze cu sens necunoscut muritorilor de rând. Nu, acum vorbim de literatură și încă de una foarte bună, de cărți care-ți provoacă mintea, memoria și cunoștințele. Și nu, nu-i punem nici pe cronicari, oricât de mult ne-ar fi marcat primul an la facultatea de litere. :)Citeşte tot articolul

20 de fotografii cu scriitori în compania cărților

Scriitorii sunt mari cititori - nu știu când am auzit replica aceasta sau cine a spus-o prima dată, însă parcă de atunci (demult, tare demult) îmi tot răsună în cap. Nu mă surprinde că meseria de scriitor implică lecturi în cantități mari, este normal zic eu. Însă îmi este atât de drag atunci când zăresc într-un colț sau altul al internetului câte o fotografie cu vreunul dintre autorii pe care-i iubesc citind, încât vreau să împărtășesc câteva și cu voi.  Citeşte tot articolul

Zece scriitori în compania mașinilor de scris

Mașinile de scris au un aer aparte, vintage, care mă farmecă și acum. De multe ori, citind o carte, mi-am imaginat autorul acesteia apăsând pe tastele unei mașini de scris, în intimitatea camerei lui/ ei de lucru sau în aer liber, într-un loc în care inspirația, imaginația și talentul se întâlnesc.  Astăzi sunt puțini scriitorii care mai folosesc o mașină de acest tip, mulți preferă laptop-ul - deși mai comod și mai rapid, parcă se pierde ceva din lentoarea actului de a scrie, din magia și greutatea fiecărui cuvânt (pe care nu îl poți șterge, trebuie să scrii totul din nou), din sunetul grav și sacadat care răsună din fiecare tastă. Citeşte tot articolul

Câinele ca animal de companie pentru 30 de scriitori celebri

Încep cu o mărturisire și, implicit, o motivație pentru materialul care urmează: nu îmi plac pisicile. Bine, acum probabil am pierdut jumătate dintre bookaholici, oameni care nu vor mai citi niciodată nimic din ceea ce voi scrie :).Cum adică nu îmi plac pisicile? Păi, deși majoritatea prietenilor mei au pisici sau vor să-și ia o pisică sau pur și simplu sunt înnebuniți după pisici (chiar și printre colegele de la Bookaholic), nu mă pot împăca deloc cu aceste feline. Mi se par perverse, răutăcioase și incredibil de leneșe. Totuși, am destulă minte să nu mă pun cu iubitorii de pisici și, până la un anumit punct, le pot înțelege pasiunea - unele pisici sunt irezistibile.Scriitorii par să aibă și ei o manie cu pisicile - sunt atât de mulți autori (inclusiv români) care au scris sau scriu despre felinele lor, încât, la un moment dat, am crezut că pisica este singurul animal de companie acceptat pe lângă un om de litere. Surpriză: nu! Câinele vine puternic din urmă! :) Citeşte tot articolul

În spațiul intim – dormitoarele a 10 scriitori cunoscuți

De câte ori, terminând o carte sau alta, plăcându-vă la nebunie, nu ați vrut să știți mai multe despre autorul ei? Mie mi s-a întâmplat de nenumărate ori și căutările au fost variate, nu m-am oprit la cine este și cum arată. Și pentru că aici, pe bookaholic,  nu vrem să vedem scriitori pe piedestal, pătrundem cu nerușinare și curiozitate și în spațiul lor intim, de zi cu zi - dormitorul. Nu-mi spuneți că nu v-ați întrebat vreodată cum arăta dormitorul lui Marcel Proust, William Faulkner sau Sylvia Plath, că nu vă cred!  Citeşte tot articolul


Despre plăcerile unor scriitori. Băutorii de cocteiluri

Dacă săptămâna trecută aminteam câțiva scriitori cunoscuți pentru plăcerea lor de a fuma pipă, iată că de data asta am făcut o listă cu scriitori americani băutori de cocteiluri. Cei care vor să afle istorioare și despre alți autori și cocteilurie lor preferate, pot răsfoi cartea "Hemingway & Bailey's Bartending", scrisă de Mark Bailey și ilustrată de Edward Hemingway, nepotul lui Papa Hemingway. Iar cei care nu au încercat încă nici un cocteil dintre cele amintite mai jos, poate o vor face acum știind că au fost preferatele unor scriitori importanți:)Citeşte tot articolul

Câţiva scriitori şi meseriile acestora

Deşi recunoscută oficial la noi în Nomenclatorul de meserii încă din anii ’90, meseria de scriitor nu este una din care să-ţi poţi câştiga existenţa. Mulţi dintre scriitori, în atare situaţie, au practicat diverse alte meserii pentru a se putea întreţine – au avut, cum s-ar spune astăzi, diverse joburi. Iată doar câteva exemple:

Citeşte tot articolul

Despre plăcerile unor scriitori. Fumătorii de pipă

Încep aici o mini serie de texte dedicate unor scriitori cunoscuți și pasiunilor/plăcerilor lor. Pentru început, am ales ca subiect fumătorii de pipă. Mark Twain, William Faulkner, Julio Cortázar și Jean-Paul Sartre sunt doar câțiva dintre ei.

“Dacă nu pot fuma în Rai, atunci nu mă voi duce acolo”, spunea odată “părintele literaturii americane”, așa cum l-a numit William Faulkner pe Mark Twain, a cărui preferință pentru tutunul din “foi cubaneze” și pentru pipele Peterson este demult cunoscută.

Citeşte tot articolul


Regrete şi nostalgii (1): cărţi pe care le-am citit prea devreme

Sau o recunoaștere umilă a propriei ignoranțe, de care nu scapi toată viața oricât de mult ai citi, dar pe care dacă o conștientizei, măcar poți s-o mai lovești în cap din când în când. Pentru că nu mi-a zis nimeni ce să citesc (din fericire), și oricum, dacă mi-ar fi zis, mi-era tot aia, că n-aș fi ascultat. Ba nu, cred că mama îmi bătea la un moment dat niște apropouri cum c-ar fi cazul mai las cărțile cu extratereștri și să citesc niște Jules Verne, dar m-am făcut că n-aud. Când ai zece ani și visezi să devii astronaut, știi deja că proiectilul lui Jules Verne n-o să te ducă pe lună. Citeşte tot articolul