Bookaholic

Încep aici o mini serie de texte dedicate unor scriitori cunoscuți și pasiunilor/plăcerilor lor. Pentru început, am ales ca subiect fumătorii de pipă. Mark Twain, William Faulkner, Julio Cortázar și Jean-Paul Sartre sunt doar câțiva dintre ei.

“Dacă nu pot fuma în Rai, atunci nu mă voi duce acolo”, spunea odată “părintele literaturii americane”, așa cum l-a numit William Faulkner pe Mark Twain, a cărui preferință pentru tutunul din “foi cubaneze” și pentru pipele Peterson este demult cunoscută.

Apreciate pentru designul lor atrăgător și excelentele calități de fumat, pipele Peterson, patentate pe la 1894 de doi germani emigranți în Irlanda, au devenit și mai cunoscute grație scriitorului după a cărui pipă preferată – aflată mulți ani în colecția muzeului Mark Twain, din Hannibal Missouri (SUA) – a fost realizată, în anii ’80, o serie de pipe, Peterson’s Mark Twain.

William Faulkner, despre care se spune că nu folosea niciodată cuvinte care să-l trimită pe cititor la dicționar, era și el un împătimit fumător de pipă.Însuși Faulkner mărturisea că tutunul lui preferat era cel făcut de Dunhill, la Londra, din care fuma cu o deosebită plăcere pe când avea 19-20 de ani.

Tot el povestea despre momentul în care tatăl lui, care tocmai aflase că fiul lui fumează, i-a oferit o țigară iar Faulkner a acceptat-o. Acesta a rupt-o în două, jumătate vârând-o în buzunar, jumătate în pipă, spre stupefacția tatălui care, de-atunci, nu i-a mai oferit niciodată tutun. Aflăm despre plăcerea lui de a fuma și de la fratele său, John Faulkner, care spunea despre “Bill”, așa cum îl alintau cunoscuții, că “a fost toată viața un fumător de pipă” și că adora varietatea tutunului. “Îl amesteca diferit din timp în timp pentru a obține un nou gust și de câte ori intra într-un magazin de tutun își cumpăra mai multe feluri de tutun gata amestecat”

Scriitorul argentinian Julio Cortázar fuma și el precum vorbea. Fuma în timp ce scria. Fuma în timp ce povestea cu prietenii. Fuma atunci când dădea interviuri.

A scris despre asta și în povestirile lui, fără să facă însă trimitere directă la propria persoană pentru că, așa cum spunea chiar el, nu îi plăcea să scrie autobiografie – “Nu-mi place autobiografia. Nu-mi voi scrie niciodată memoriile. Ador autobiografiile altora, evident, însă nu și pe-a mea”, mărturisea el odată -.

“E plăcut să fumezi câteva pipe într-o cafenea, la ora când oboseala muncii începe să se piardă în alcool și în tutun, când femeile își compară pălăriile și cizmele ori râd de toate prostiile”, scrie el în “Celălalt cer“.

E de-ajuns să vezi câteva fotografii cu scriitorul existențialist Jean-Paul Sartre ca să realizezi că era un aprig fumător. Aproape toate, chiar și cea realizată de Henri Cartier-Bresson pe Pont des Arts, din Paris, îl redau pe Sartre fumând din țigară sau pipă. E știut că acesta fuma câteva pipe și două pachete de țigări pe zi.

“Dacă aș putea să mă opresc din gândit! Încerc dar nu reușesc: capul meu pare că se umple cu fum…și apoi începe din ou: “Fumează…nu gândi…nu vreau să gândești…”, scrie el în romanul epistolar “Nausea”.

Ca orice fumător, Sartre era conștient de repercursiunile fumatului și îl considera drept o acțiune simbolică de distrugere a lumii prin simplul fapt că o absorbim în noi înșine. Interesant, nu?

Surse: thediscerningbrute.com, theselvedgeyard.wordpress.com, quotevadis.com