
Dacă a făcut cineva un film despre viața mea/ Nu o să-mi placă/ Dar o să-l urmăresc de două ori, așa sună versurile poemului Don’t Make a Movie About Me, unul dintre multele scrise de Johnny Cash, care vor fi publicate luna aceasta pentru prima dată. Scrise de mână, poemele lui Cash au fost adunate într-un volum intitulat Forever Words: The Unknown Poems of Johnny Cash, editat de Paul Muldoon (poet iralndez, câștigător al unui premiu Pulitzer) și publicat ieri, pe 15 noiembrie, de Blue Rider Press.
The Man in Black, cum a fost numit (după numele piesei cu același nume) pentru faptul că se îmbrăca veșnic în negru, a început să scrie poezii și texte pentru cântece încă de pe la 12 ani – cel mai timpuriu poem, The Things We’re Frightened At, apare în volumul de față -, pe vremea când muncea pământul alături de familia lui și asculta balade, cântece religioase și de muncă cântate de mama lui.
Ca piesele sale, poemele sunt cât se poate de personale, evocând religiozitatea lui, problemele cu drogurile, divorțul de prima soție, Vivian Liberto, și mariajul cu cea de-a doua, cântăreața June Carter, dar și aspecte universal valabile precum iubire, moarte, libertate, durere, faimă.
Vocea gravă, impregnată de tristețe, a acestui muzician ce a creat un sound senzațional din îmbinarea rockului cu country, blues și gospel, străbate și poemele nou publicate – „Going, Going, Gone”, poem despre experiența lui legată de droguri, fiind unul dintre exemple.
Liquid, tablet, capsule, powder
Fumes and smoke and vapor
The payoff is the same in the end
Liquid, tablet, capsule, powder
Fumes and smoke and vapor
Convenient ways to get the poison in
Volumul are 144 de pagini și conține reproduceri după paginile scrise de mână de Johnny Cash.
Surse foto: rollingstone.com, wideopencountry.com, amazon.com