Tag: libertate

De la Dublinul fără ieșire la teatrul absurdului – condiția incapacității de la James Joyce la Eugen Ionesco

În ceea ce privește paradigma spațializării în literatura secolului al XX-lea, în ansamblul ei - implicit literatura modernă și postmodernă -, s-au constatat două fenomene radicale care au influențat evoluția acesteia: fie de încercare a înlăturării acestor spații prin ambiguizarea așa-numitelor „granițe” (fenomen remarcat ceva mai accentuat în postmodernismul de sorginte central-europeană), fie o influență concretă și acută asupra artei, profund influențată de spațiul în care se manifestă. De la pictură la sculptură, cinematografie și, cu precădere, literatură, operele unor scriitori precum Franz Kafka, Charles Baudelaire, Gabriel Garcia Marquez, William Faulkner sau Milan Kundera, doar ca să îi numesc pe câțiva, au „depins” - în mod categoric voit - de o anume localizare geografică. În timp, aceasta a servit nu doar ca spațiu pentru desfășurare în sensul propriu al termenului, ci, mai mult, ca o conjunctură de factură identitară, menită să ilustreze o anume relație existențială care se stabilește între condiția umană și „limitarea” geografică, raport în urma căruia spațialitatea ajunge să devină nu doar un dat al determinării, ci, în majoritatea cazurilor, să acapareze individul pe de-a-ntregul.

Eseu de Raul Săran

Citeşte tot articolul


Despre „Poporul contra democrației. De ce libertatea ne este în pericol și cum o salvăm”, de Yascha Mounk

Democrația modernă a intrat, pentru prima dată în istoria sa, într-o etapă necunoscută până acum. Se deconsolidează. Secolul XX este presărat cu istoria unor țări care au alunecat pe suișurile și coborâșurile democrației, însă după al Doilea Război Mondial a existat o clasă de democrații (SUA, UK, Germania, Franța etc.) pe care le consideram consolidate și care nu păreau că vor putea coborî vreodată de pe acest piedestal. E ceea ce l-a și mânat pe Fukuyama, printre altele, să observe – nu chiar în forma în care a devenit populară – defunctul sfârșit al istoriei și triumful democrației liberale. Citeşte tot articolul


Anchetă: 5 scriitori despre fluctuații ale genului

Primăvara vine cu întrebări care nu au gen, nici ierarhii, nici perspective unilaterale. Întrebați dacă „A existat vreo tendință de a scrie dintr-o perspectivă diferită, de a vă juca cu fluctuații ale genului? Cum vă simțiți când scrieți din perspectiva sexului opus, aveți o altfel de libertate?”, cinci scriitori - Dagmar Dusil, Angela Baciu, Cătălina Florina Florescu, Emilian Pal și George Ștefan-Niță - au răspuns la această provocare după cum veți vedea în rândurile de mai jos.

Citeşte tot articolul


Iluziile libertăţii. „Ruta subterană”, de Colson Whitehead, un roman între Nord şi Sud, între bine şi rău

Nu se va putea scrie niciodată suficient de mult despre sclavie. Întotdeauna, oricât de multe rafturi s-ar umple, vor mai exista goluri de neumplut, răni de neatins, pe care niciun titlu nu le va putea scoate în întregime la lumină şi nici nu le va putea alina vreodată. Au însă rolul lor de nelipsit toate operele care pun degetul pe rănile care nu se vor închide niciodată. Istoria, ilustrată de condeiele unora dintre cei mai talentaţi scriitori, se supune fără să crâcnească. Realitatea sclaviei e de netăgăduit, iar noi nu avem voie să uităm. Citeşte tot articolul


Gao Xingjian: „Literatura ne ajută să trezim conștiința” (interviu)

Gao Xingjian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2000, este un scriitor foarte puțin cunoscut la noi. Și asta pentru că, până de curând, nimic din opera sa nu fusese tradus în limba română - acum avem două volume, unul de proză scurtă (O undiță pentru bunicul meu, Editura Polirom, traducere din limba chineză și note de Irina Ivașcu) și unul de eseuri (Literatură şi libertate, Editura Muzeelor literare, traducere din limba chineză şi note de Irina Ivaşcu, prefaţă de Noël Dutrait, tradusă din limba franceză de Monica Salvan, cu un cuvînt înainte de Liu Zaifu), ambele extraordinare, amândouă apărute chiar înainte de venirea acestuia în România, la cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT).  Citeşte tot articolul


Free spirit. Viața – dincolo de inerție, frică și clișee, Catherine Poulain, „Marele marinar”

Catherine Poulain (n. 1960), scriitoare franceză recent tradusă la Polirom, a avut o viață senzațională, devenind unul dintre rarii și fascinanții călători-scriitori. Fiică de pastor, la 18 ani hotărăște că nu vrea să fie un intelectual, ci un muncitor. Își întrerupe studiile pentru bac și se înscrie la mecanică. Și începe să cutreiere lumea, muncind din greu: a sortat pește într-o fabrică de conserve din Islanda, a muncit pe un șantier naval în America, a fost barmaniță în Hong-Kong, a cules mere în Canada, 10 ani a pescuit în Alaska (a fost expulzată în 2003 de serviciile de imigrări americane pentru muncă ilegală). A mai fost și ciobăniță, și culegătoare de struguri, de lavandă ori de măsline. Prin Sri Lanka, India și Nepal. Citeşte tot articolul


Johnny Cash despre Johnny Cash, în propriile poeme

Dacă a făcut cineva un film despre viața mea/ Nu o să-mi placă/ Dar o să-l urmăresc de două ori, așa sună versurile poemului Don’t Make a Movie About Me, unul dintre multele scrise de Johnny Cash, care vor fi publicate luna aceasta pentru prima dată. Scrise de mână, poemele lui Cash au fost adunate într-un volum intitulat Forever Words: The Unknown Poems of Johnny Cash, editat de Paul Muldoon (poet iralndez, câștigător al unui premiu Pulitzer) și publicat ieri, pe 15 noiembrie, de Blue Rider Press. Citeşte tot articolul


Singurătatea – flux și reflux – în „Ziua Morților”, de Cees Nooteboom

Ce facem cu nenorocirea care ni se administrează zilnic? – este una dintre multele întrebări care se ridică din paginile romanului Ziua Morților al lui Cees Nooteboom. Autorul olandez propune aici, drept modalitate de păstrare a omenescului viu, distanțarea prin însingurare, ieșirea din cadru și, implicit, privirea aruncată înspre lume dintr-o zonă aflată în spatele scenei pe care oamenii își beau, inconștienți, porția zilnică de teroare. Dezumanizarea privirii este un lait-motiv al cărții, cauză și în același timp consecință a abrutizării: Citeşte tot articolul

Iván Repila: „Obiectivul meu ca scriitor este să-mi găsesc propriul drum” (interviu)

Iván Repila, scriitor spaniol tânăr și de succes, a fost unul dintre oaspeții celei de-a opta ediții a Festivalului Internațional de Literatură de la București (FILB), ediție care a avut loc între 2 și 4 decembrie, la Muzeul Țăranului Român. A lucrat în publicitate, teatru, domeniul editorial, iar de câțiva ani s-a dedicat scrisului. Debutul său, Una comedia canalla, a fost primit foarte bine atât de critică, cât și de public. Cu cel de-al doilea roman, El niño que robó el caballo de Attila, apărut în 2013, Iván Repila s-a impus și pe piața de carte internațională. Chiar la timp pentru FILB, cea mai recentă carte de-ale sale a apărut și la noi, la Editura Univers, în traducerea Simonei Sora: Băiatul care a furat calul lui Attila, o carte subțirică, năucitoare, frumoasă tare. Citeşte tot articolul

„Studii în teren despre sexul ucrainean”, de Oksana Zabușko

„(...) ca toate feministele, ea era sigură că men are full of shit, dacă li se dă mână liberă, încep războaie, lagăre de concentrare, foamete, declin economic, se întrerupe apa caldă și curentul electric, se reduc sumele alocate universităților și atunci doctoratul trebuie să se prelungească” (p. 158).

Oksana Zabușko (sau Zabuzhko) este una dintre cele mai cunoscute și apreciate scriitoare contemporane din Ucraina. Aceasta s-a născut în 1960, a studiat filosofie la Universitatea „Şevcenko“ din Kiev și a obţinut un doctorat în filosofia artei. A debutat la vârsta de 12 ani, cu un volum de poezie - carte care i-a fost publicată mult mai târziu pentru că părinții ei deveniseră indezirabili în timpul prigoanelor din Uniunea Sovietică din anii ’70. A scris poezie, proză, eseuri, critică, în total peste douăzeci de volume. În anii ’90 a ţinut cursuri în SUA ca lector Fulbright la Universităţile Penn State, Harvard şi Pittsburgh. Citeşte tot articolul

”Viața și vremurile lui Michael K”, de J.M. Coetzee – manifest pentru libertate

Se vorbeşte despre Coetzee, printre altele eseist şi traducător, ca despre cel mai premiat scriitor de limbă engleză în viaţă – în 2003 lua Premiul Nobel, după două Booker Prize (primul scriitor care reuşeşte această performanţă), în 1983 pentru cartea aceasta, Viața și vremurile lui Michael K, şi în 1999 pentru Dizgraţie. Născut în Cape Town, Africa de Sud, a combătut apartheidul prin literatura sa şi a luat poziţie public, cerând guvernului sud african să renunţe la politica de segregare rasială şi de limitare a drepturilor persoanelor de culoare. Când i-a fost acordat Premiul Nobel, pentru romanele sale despre efectele colonizării în Africa de Sud, motivația comitetului suedez a sunat așa: „pentru explorarea slăbiciunii și a înfrângerii, pentru că surprinde scânteia divină din om”. Citeşte tot articolul

12 ani de sclavie, un film care-ți poate aminti despre astăzi

Aproape niciodată nu m-a prins atât de tare vreun trailer încât să mă convingă să văd filmul respectiv. A fost întotdeauna altceva: prietenii care mi-au vorbit despre cutare film, propria mea intuiție, preferința pentru un actor sau altul etc. Așa s-a întâmplat și cu “12 ani de sclavie”. Cineva mi-a spus că filmul ăsta mă va face să plâng. Atât. Nu că e regizat de Steve McQueen, nici că joacă Paul Dano și Paul Giamatti, care-mi plac foarte mult, și nici că apare episodic Brad Pitt. Citeşte tot articolul


Il Ballerino del Silenzio – despre pasiune şi regăsirea de sine

Întotdeauna am avut o slăbiciune pentru cărţile adresate copiilor, al căror subiect şi ale căror ilustraţii ating în egală măsură şi sufletul celor mari. E tare plăcut să descoperi cum frumuseţea ce izvorăşte din paginile unei cărţi cucereşte pe toată lumea, de la puştiul de şase ani, la părintele sau bunicul care i-o citeşte. Fiecare o descoperă şi o priveşte prin prisma propriei experienţe, îşi pune întrebări sau găseşte răspunsuri pe măsură ce o citeşte. Sau, pur şi simplu, se bucură de nişte imagini deosebite, care transmit emoţii cât ar face-o o mie de cuvinte. Citeşte tot articolul


Brad Florescu – “Este important să cunoaștem lumea pentru a ne găsi locul și rostul în ea”

Istoria o știți: Brad Florescu, cunoscut om de media și publicitate, a lăsat totul baltă și s-a mutat în Thailanda, merge prin lume și scrie povești de călătorie pe Tedoo, unul dintre cele mai frumoase și pline de inspirație site-uri din .ro, al cărui motto este "Vom trăi și vom fi liberi". Pentru Brăduț, călătoria înseamnă însă libertate, cunoaștere, curiozitate și un anumit mod de a vedea lucrurile, nu bifarea unor obiective sau relaxare. Mai mult, Brad Florescu e un scriitor excelent. E suficient să citiți seriale ca În jurul lumii cu românii, Asia la întâmplare, Cealaltă Turcie, Polinezia, Sumatra Tsunami Cafe sau Amazing Asia, pentru a vă da seama cum vede Brad lucrurile, oamenii și locurile, ce observă și care e filosofia lui. Am stat cu el de vorbă despre cărți, călătorii, ficțiuni personale, explorări și exploratori, cunoaștere, despre felul profund în care urmărești lucrurile care te interesează cu adevărat, despre paradoxurile turismului cu ghidul în mână, despre uniformizare și libertate.

Citeşte tot articolul