Bookaholic

Deşi recunoscută oficial la noi în Nomenclatorul de meserii încă din anii ’90, meseria de scriitor nu este una din care să-ţi poţi câştiga existenţa. Mulţi dintre scriitori, în atare situaţie, au practicat diverse alte meserii pentru a se putea întreţine – au avut, cum s-ar spune astăzi, diverse joburi. Iată doar câteva exemple:

1. William Faulkner (1897-1962), cunoscut mai ales pentru The Sound and the Fury şi Light in August, a fost pentru o vreme poştaş, dar deseori, se pare, pierdea scrisorile pe care ar fi trebuit sa le înmâneze destinatarilor. Demisionează în 1924. Iată şi motivul demisiei în chiar formularea lui Faulkner: „As long as I live under the capitalistic system I expect to have my life influenced by the demands of moneyed people. But I will be damned if I propose to be at the beck and call of every itinerant scoundrel who has two cents to invest in a postage stamp. This, sir, is my resignation”.

2. Poetul Robert Frost (1874-1963), de asemenea, a avut tot felul de joburi: a livrat ziare, a schimbat becuri într-o fabrică, a fost fermier, apoi profesor.

3. Ken Kesey (1935-2001), autorul romanului One Flew Over the Cuckoo’s Nest, a fost portar într-un spital de boli mintale, meserie nu tocmai stranie pentru Kesey, amator  de droguri psihedelice (mescalină, LSD) şi interesat de stările alterate de conştiinţă. Oricum, acest mediu i-a oferit ocazia de a scrie capodopera amintită mai sus şi apărută la noi cu titlul Zbor deasupra unui cuib de cuci.

4. Romancierul John Steinbeck (1902-1968), la rându-i, a avut tot felul de meserii ocazionale: lucrător la fermă, culegător de fructe, zugrav, muncitor constructor, reporter. Aceste experienţe i-au folosit mai târziu în elaborarea romanelor sale celebre, în care a descris condiţiile de viaţă mizere ale muncitorilor din timpul Marii Crize.

5. Charles Bukowski (1920-1994) a fost, printre altele, şi poştaş, experienţă despre care a scris în câteva dintre romanele sale. Deşi şi-a petrecut mai mult de 10 ani lucrând la poştă, Bukowski şi-a urât slujba.

6. Tennesse Williams (1911-1983) a avut şi el parte de câteva meserii bizare: jumulitor de pene la o crescătorie de porumbei şi îngrijitor de păsări. Iată cum descrie cele două experienţe în Memoriile unui bătrân crocodil:

„În 1930 m-am angajat ca jumulitor de pene la o crescătorie de porumbei dintr-una din aşezările de la periferia oraşului Los Angeles, aşezări despre care se spune că sunt un ciorchine de sate în căutarea unui oraş. Slujba asta de jumulitor nu era prea lucrativă, dar avea o serie de compensaţii nemateriale. De câteva ori pe săptămână se aduna un grup de băieţi şi de tineri în «şopronul de execuţii». Porumbeii erau omorâţi prin despicarea gâtului, după aceea erau ţinuţi de picioruşe, care li se zbăteau frenetic, deasupra unei găleţi în care li se scurgea sângele până îşi dădeau duhul. Pentru fiecare porumbel pe care-l jumuleam şi-l pregăteam pentru piaţa din Los Angeles, aruncam câte o pană într-un bidon marcat cu numele fiecăruia dintre noi, şi la sfârşitul zilei eram plătiţi după numărul de pene din bidon…

Pe urmă, într-un canion de lângă Laguna Beach – un orăşel încântător pe vremea aceea – am trecut întâmplător pe lângă o fermă de păsări la intrarea căreia era lipit un afiş pe care scria: «Avem nevoie de un ajutor». Şi cum şi noi aveam nevoie de ajutor, ne-am prezentat fermierilor, o pereche în vârstă, doritori să angajeze îngrijitori pentru păsările lor, pe două luni, timp în care ei urmau să plece în vacanţă. (Nu ştiu de ce pe atunci eram atât de atras de slujbe legate de păsări, nici un psihanalist nu a putut să-mi explice.) Bătrânii, respectabilii soţi care de ţineau ferma, nu se prea îmbogăţiseră de pe urma ei, ba chiar abia de reuşeau să-şi crească puii, şi ne-au declarat, scuzându-se întruna, pe un ton mişcător, că singura plată pe care ne-o pot oferi este cazarea într-o mică baracă, în spatele coteţelor. I-am asigurat că păsările erau pasiunea noastră; slujba se dovedea foarte atrăgătoare pentru noi, aşa că ei au plecat în vacanţă, iar noi ne-am mutat în baracă şi am stabilit relaţii de prietenie cu găinile încă de prima oară, când le-am dat să mănânce”.

(Tennesse Williams, Memoriile unui bătrân crocodil, Minerva, 2009)

Nici unii scriitori români nu au dus-o mai bine în privinţa meseriilor, şi aici mă voi referi la câţiva scriitori optzecişti şi nu numai:

1. Alexandru Muşina (n. 1954), poet şi teoretician optzecist, autor al poemului Budila Express, a fost, până după anii ’90, pe lângă profesor de liceu, şi un iscusit florar.

Foto: Florin Iaru

2. Mircea Nedelciu (1950-1999), autorul al romanului Tratament fabulatoriu şi co-autor al Femeii în roşu, a fost ghid turistic, iar apoi librar la Cartea Românească.

3. Florin Iaru (n. 1954) a fost un timp profesor la Galaţi şi Bulbucata, fotograf la nunţi şi botezuri, pentru a deveni, în cele din urmă, gestionar la Cartea Românească.

4. Radu Aldulescu (n. 1954), autor, printre altele, şi al romanului Amantul colivăresei, a fost muncitor constructor, şi, după cum el însuşi recunoaşte, a fost calificat în diverse meserii la Policolor, Uzinele „23 August”, Şantierul Centrului Civic şi la Rotativa Tipografiei Informaţia Bucureşti.