In 2006 aparea Nascut in URSS, iar in 2009 i-a urmat Ultimii eretici ai Imperiului. Cu noi a vorbit despre relatii intre individ si putere, despre conditia de “periferie” a Romaniei si un pic despre receptare si public. Vasile Ernu isi pastreaza luciditatea expunerilor si mesajul transant si pe CriticAtac, platforma initiata in 2010.
Din primele doua carti Vasile Ernu apare ca un nostalgic comunist, educat oficial anticapitalist pana in momentul in care Gorbaciov instaleaza libertatea cuvantului. Postcomunismul l-a parcurs „urzind un dor de vremuri noi”, iar acum traieste, scrie si ataca intr-o societate in care vibreaza puternic discursul anticomunist. De la ce pleaca aceasta „desincronizare”? In ce masura este ea rezultatul nostalgiei si cat de mult se trage din dezamagirea produsa de actuala ordine?
Se pare că în fiecare interviu trebuie să încep cu deconstrucţia clişeelor. Cu istoria şi background-ul meu numai „nostalgic după comunism” nu pot fi. Vin dintr-un mediu anticomunist cum puţini „anticomunişti postfactum” se pot mîndri. Dar nu asta e problema. E absurd să lupţi cu comunismul la 20 de ani după ce acesta a dispărut. Eu am fost anticomunist în anii comunismului, am fost arestat pentru proteste antisovietice, nu am fost nici măcar UTC-ist.
E comic să vad cum acum, după 20 de ani, noii politruci ai puterii actuale se dau de ceasul morţii în „lupta cu duşmanul de moarte” comunist. Eu nu sînt „desincronizat” ci chiar sînt foarte „sincronizat”: lupt întotdeauna cu puterea actuala, reală, nu cu una fantasmatică. În comunism lupţi cu comuniştii, în capitalism lupţi cu capitaliştii.
Nu-mi plac intelectualii de curte şi cred că trebuie să fii mereu în raport de exil faţă de orice formă de putere. În comunism am trăit o anumită formă de represiune, acum avem alte forme de represiune. Datoria noastră, a celor care lucrăm cu discursul şi ideile, e să punem în chestiune şi să criticăm puterea.
În ceea ce priveşte nostalgia, am spus de nenumărate ori: nostalgia face parte din viaţa noastră, e un sentiment uman, ca şi dragostea sau ura. Nu trebuie să ne temem de ea, nu trebuie să ne ruşinăm că sîntem nostalgici. Nostalgia ţine de timp, nu de ideologii: ne este dor, sîntem nostalgici după „acele vremuri”. Nostalgia este o lume a timpului.
Da, sînt nostalgic ca orice fiinţă umană după „acele vremuri” ale copilăriei şi adolescenţei, care întîmplător au avut loc în comunism. Iar în literatură nostalgia este un element central. Ce ar fi Proust fără nostalgie? Mai nimic. Da, sînt al naibii de nostalgic dar urăsc sistemele represive, mai ales pe cele actuale.
Ultimii eretici reiau si dezvolta intr-un discurs analitic riguros foarte multe din problemele expuse in prima ta carte. Este Nascut in URSS un „preludiu” pentru Ultimii eretici ai imperiului?
Şi da, şi nu. Ele sînt construite destul de diferit şi au obiective diferite cu toate că nu e rău să observi o legătură între ele. Şi legătura nu ţine doar de faptul că e scrisă de acelaşi autor ci şi de faptul că a doua carte preia o mulţime de teme din prima carte și le dezvoltă. Însă ea le dezvoltă într-o direcţie diferită.
Dacă în prima carte încercam să fac o arheologie a vieţii cotidiene în comunism, lucrînd cu memoria subiectivă (deloc nevinovată), privind prezentul dinspre trecut şi încercînd să ironizez clişeele ideologiei actuale faţă de trecut şi prezent, în cea de-a doua mă aşez în prezent şi privesc în trecut şi viitor fără trucurile „memoriei subiective” ci frontal, apelînd din cînd în cînd la elemente subversive. În mod normal cele două cărţi ar trebui să facă parte dintr-o trilogie, iar cea de-a treia carte ar trebui să fie despre viitor, care să se cheme Utopix. Am în plan o astfel de carte, dar să vedem ce va ieşi. Am în lucru prea multe cărţi.
Stilul tau pastreaza o linie unitara: capitole scurte centrate pe o singura tema si stil epistolar. Ce anume a determinat optiunea pentru acest stil? Vizezi o forma subtila de antrenare la dialog?
Fiecare scriitor trebuie să-şi găsească un stil, un suflu în care se regăseşte şi pe care îl controlează mai bine. Eu mă regăsesc în acest stil combinativ şi scurt. Folosesc amestecat mai multe genuri pe care le schimb după bunul plac urmărind anumite efecte. Principalul efect pe care-l urmăresc este punerea cititorului într-o anumită dificultate de înţelegere şi de reflecţie. Nu mă interesează atît de mult efectele estetice cît cele de gîndire.
Sper că cititorii mei să rămînă cu nişte întrebări, cu nişte nelămuriri, enervări raţionale care să le declanşeze propria reflecţie asupra lucrurilor. Îmi plac oamenii care gîndesc chiar şi atunci cînd nu sînt de acord cu ei. Nu-mi plac oamenii care lucrează cu idei primite de-a gata, cu poezii învăţate.
„Istoria suportata” din Schimbarea la fata a Romaniei a lui Cioran este reiterata in expunerile tale sub forma „vampirismului”. Ce sanse are in Romania acceptarea si asumarea „periferismului”?
Părerea mea este că problema noastră nu este „condiţia în care ne aflăm” ci incapacitatea de a reflecta asupra acestei condiţii, incapacitatea de a o înţelege şi mai ales de a o pune într-un orizont de sens. Nu sîntem capabili să reflectăm asupra noastră şi a condiţiei noastre istorice şi geografice, să ne asumăm şi să ne proiectăm un viitor. Sîntem încă în faza pe care cronicarii o numeau „a trăi sub vremi”.
Condiţia noastră de „periferie” e foarte interesantă, foarte bogată şi ar putea fi un mare atu pe care noi nu ştim să-l folosim. Povestea „vampirismului” pe care o spun eu în unul din capitolele din Ultimii eretici ai imperiului este o descriere metaforică a relaţiei periferiei cu centrul.
Da, sîntem „vampiri” iar între „noi” şi „ei” este o relaţie de luptă: „ei” vor să ne bage ţăruşul în inimă, iar „noi” vrem să le sugem sîngele. Întrebare este: vrem să renunţăm la „vampirismul” nostru ori nu?
Produsele pastreaza doar valoarea practica pana in anii ’70, dupa care proletariatul incepe sa migreze inspre consumerism. Astazi pentru ce optezi: Mac sau PC?
În esenţă comunismul real, acela trăit de noi şi capitalismul clasic cunoaşte aceleaşi mecanisme de relaţie cu munca, produsele, consumul etc. Numai propagandiştii actuali ne vînd gogoşi şi ne spun că au fost două lumi fundamental diferite. E o minciună. E adevărat că societatea de tip comunist a creat nişte fenomene diferite decît cea capitalistă, însă nu fundamental diferite.
De exemplu, în comunism apare fenomenul de fetişizare a obiectelor din două cauze simple: pe de o parte, din cauza penuriei lor şi pe de altă parte, din cauza stabilităţii şi lipsei inflaţiei (prin control de stat). Deci o perioadă de timp mult mai lungă ai aceleaşi obiecte şi fenomene care nu se schimbă. Asta produce un anumit tip de memorie şi relaţie cu obiectele.
Astăzi însă avem o viteză de schimbare şi inflaţie foarte mare. De la zi la zi se schimbă preţurile şi obiectele. E mai degrabă un simulacru al schimbărilor căci în esenţă nu se schimbă prea multe. Însă trăim această viteză a simulării schimbării. Sînt oameni care-şi schimbă lunar telefoanele, anual calculatoarele etc. Acest lucru schimbă raportul cu lucrurile, schimbă forma de memorie, relaţia cu timpul etc. Mie îmi place MAC dar sînt cu PC din comoditate. M-am obişnuit cu el şi am rămas la el.
Cum mai nou multa lume cauta alternative, stanga face cu ochiul. Alternativa asta influenteaza publicul care te recepteaza?
Stînga sau dreapta sînt moduri de reflecţie politică prin care ne raportăm la lumea din jur. Fiecare om trebuie să-şi asume o poziţie. Centrul nu există decît în minţile obtuze şi oportuniste ale unora. Că la noi este o tradiţie veche a dreptei şi o ură viscerală faţă de stînga, înţeleg. Aceasta e tradiţia noastră dar pe care o mai putem schimba, sper. În ce măsură afectează simpatiile mele de stînga publicul e greu de zis. Am impresia că la noi modul în care se fac lucrurile contează mai mult decît conţinutul. Stilistica este în continuare mai importantă decît conţinutul.
Divizezi societatea in cateva categorii de comportament si adaptare: Cinicul, Oportunistul, Naivul, Entuziastul sau Scepticul. Hipsterii te-au adoptat ca pe unul de-al lor. Tu unde i-ai plasa pe ei?
Să mă bucur, să nu mă bucur? Cititorii nu ţi-i alegi, iar cartea are propria ei viaţă şi nu-i poţi controla traseul oricîte scheme şi mecanisme ai inventa.
Hipsterii sînt o specie interesantă pe care trebuie să o înţelegem şi cu care să dialogăm sau să ne „războim” dacă e cazul. La noi există tendinţa de a-i eticheta, adică „omorî” înainte de a-i cunoaște şi înţelege. Eu sînt foarte interesat de ceea ce se întîmplă cu generaţia tînără de pînă în 30 de ani. Vreau să-i înţeleg de ce se îmbracă aşa, de ce citesc şi ascultă ceea ce ascultă, şi de ce consumă ceea ce consumă.
Ei sînt diferiţi față de generaţia noastră de 40 de ani pentru că sîntem produsul unor lumi puţin diferite. Însă nici noi, nici ei nu am fost sau sîntem o noutate pentru istorie. Cîndva, cumva, în istorie, aceste lucruri s-au mai repetat, chiar dacă puţin diferit.
Cum spune Norman Mailer, hipsterii sînt un soi de psihopaţi care nu-şi ascund dorinţele, nu şi le omoară ci şi le afişează. Mie mi se pare că problema lor este legată nu de „ceea ce sînt” ci de „ceea ce nu vor să fie”. Adică ei vor să rămînă nişte copii mari care nu riscă să facă un pas mai departe, să-şi asume ceva, să gîndească şi politic de exemplu. Eu personal îi urmărsc şi cred că de acolo se poate naște ceva important, sînt premise. Totul e să nu se rămînă în această complacere estetică adolescentină. Sînt momente în care trebuie să ne asumăm lucruri riscante şi chiar imposibile: trebuie să luăm cu asalt toate cetăţile şi să dărîmăm toate limitele.
Initierea platformei CriticAtac reprezinta forma ta de raspuns la intrebarea Ce-i de facut?
Da, corect. E doar o mică parte a răspunsului la o întrebare atît de dificilă. Un început. Răspunsul însă este un proces întreg, o reflecţie continuă şi o luptă continuă.
Dar de citit ce e?
Răspunsul la această întrebare e asemănător cu cel anterior. Contează să fii în proces, să citeşti. O carte citită te trimite la alte cărţi şi tot aşa. Nu este o listă, un canon de lecturi pe care să-l parcurgi. Eu cred că un cititor adevărat ştie să descopere cărţile importante şi fără un „maestru” al lecturilor. Cu timpul însă trebuie să ştii să-ţi selectezi cărţile „corecte” pentru a nu pierde timpul cu multe prostii.
Pingback: Interviu cu Vasile Ernu: Sîntem încă în faza pe care cronicarii o numeau “a trăi sub vremi” : Vasile Ernu
Pingback: Despre corsete şi alte frivolităţi făcute din cărţi « Bookaholic
Pingback: În weekend vine Noaptea Bibliotecilor « Bookaholic
Pingback: Festivalul Internaţional de Literatură, la Bucureşti, între 7-9 decembrie « Bookaholic
Pingback: Alex vasile | Janeltaylor