A trecut ceva timp de la ultima noastră anchetă pe Bookaholic. Am revenit, chiar în plină vară, cu o temă care sper că vă va atrage atenția, vă va plăcea și vă va incita la lecturi diverse: ce citesc scriitorii români în acest sezon. I-am întrebat, iar zece dintre aceștia ne-au răspuns. În cele ce urmează veți vedea ce cărți au pe noptieră, pe birou sau în bagaje Gabriela Adameșteanu, Adrian G. Romilă, Ioana Bâldea-Constantinescu, Ionuț Chiva, Moni Stănilă, Vlad Drăgoi, Krista Szöcs, Vlad A. Gheorghiu, Ana Barton și Simona Antonescu. Nu o mai lungesc, aveți ce citi 🙂 – recunosc că eu mi-am tot notat, pe măsură ce primeam textele de mai jos, tot felul de recomandări.

Așadar, lectură plăcută!

Gabriela Adameșteanu

Cronica Anii romantici de Gabriela AdameșteanuUltimele mele lecturi au fost concentrate pe literatura română, deși, de obicei, citesc mai mult romanele autorilor străini. Acum am început doar recenta traducere a unuia dintre autorii mei preferați, Ian McEwan, dar nu am fost captivată de carte, am lăsat-o deoparte, mă voi întoarce altădată, măcar din curiozitate. Dar nu mi s-a parut potrivită cu momentul acesta al verii.

Am citit niște volume de poezie care mi-au plăcut foarte mult: Marta Petreu – Asta nu e viața mea, 2014, Ioana Ieronim – Când strugurii se prefac în vin, 2013, Adela Greceanu – Și cuvintele sunt o provincie, 2014, Vasile Dan – Lentila de contact, 2014 și, încă, citesc si recitesc foarte recentul volum al Svetlanei Cârstean – Gravitație. Nu sunt neapărat un cititor de poezie, dar îmi dau seama ce important este să ții pe noptieră un volum de versuri și să citești din când în când din el.

Am recitit, ca și când aș fi citit prima oară, romanul Lunatecii de Ion Vinea, după un articol al Sandei Cordos: când am terminat lectura, i-am dat dreptate, este un mare roman romanesc, ignorat. Ar trebui retipărit și reașezat în atenția publicului, dar nu știu care este situația moștenitorilor, uneori aceștia blochează în loc să ajute viața cărților.

Mai multe lecturi ale mele s-au focalizat pe anii 90, o perioadă care mă interesează și pentru romanul la care lucrez.

Am fost entuziasmată de Șoseaua Virtuții. Cartea Cîinelui, a lui Cristian Teodorescu, despre care am și vorbit la Bookfest.

Am mai citit Radu Aldulescu – Istoria eroilor unui ținut de verdeață și răcoare, 1989 de Adrian Buz, Bogdan Suceavă – Noaptea când cineva a murit pentru tine, Nicolae Breban – Voința de putere (cu voință, pentru că multe pagini ar fi trebuit tăiate de un autor mai empatic cu cititorul său), și recitesc volumul 3 din Orbitor al lui Mircea Cărtărescu.

Am mai terminat un roman de debut al Cristinei Andrei – Abonatul nu poate fi contactat, și vreau să încep Andrei Cornea – Uimitoarea istorie a lui Șabbatai Mesia, Uranus Park de M. Duțescu și Nora Iuga – Harald și luna verde.

Este o lista lungă, nu chiar exhaustivă, dar iată, m-ați prins într-o perioadă de lecturi. Evident, nu sunt orientate de anotimp, ci de întâmplare și de proiectele mele proprii.

(Cele mai recente cărți publicate: Drumul egal al fiecărei zile, ediția a VI-a, definitivă, Editura Polirom, 2015; Anii romantici, Editura Polirom, 2014)

Adrian G. Romilă

adrian-romilaVara e, pentru mine, un timp al lecturilor din pură plăcere. Cât de multe pot. Constrâns de obligații revuistice, de cronici cu dead line, adică, nu prea găsesc răgaz, în rest, să citesc exact ce vreau. Sigur, operez o selecție proprie în ceea ce cronichez, se subînțelege, aleg doar ce-mi place de pe piața editorială, dar adesea cărțile despre care scriu sunt, mai mult sau mai puțin, dictate de actualitate, de importanță, de competențele proprii, de criterii care nu-s subiective, până la capăt. De unde extazul estival al bucuriilor intelectuale gratuite, satisfăcute fie prin beneficiile concediului, fie prin atmosfera de relaxare pe care-o impune vara. Să stai tolănit cu o carte în față, pur și simplu, fără să iei notițe, fără să trasezi direcții, fără să subliniezi citate, fără să faci comparații și analogii, doar să te scufunzi avid în lumea ei stranie – ce poate fi mai fascinant pentru un cititor de cursă lungă?

Bun, deci ce-am ales pentru vara asta?

Mă așteaptă o cură de Houllebecq, descoperit (târziu, din păcate!) prin Particulele elementare, prin Harta și teritoriul și prin recent tradus-promovatul Supunere. E un scriitor care acoperă întru totul reclama: stil minimalist, de „grad zero”, cum ar spune Barthes, dar cu mare anvergură epică. Are tot ce-i trebuie ca să fie un autor redutabil: o poveste modernă cu sinuoase debușee filosofic-psihanalitice, multă parabolă politică, vizibile accente distopice, critică socială cât încape. Într-un cuvânt, numai bun de savurat integral ca ficționar cu teză consecventă și consistentă substanță narativă. Apoi, câteva noutăți semnate de nume pe care le tot urmăresc, de ani. De pildă, Florin Lăzărescu, un excelent povestaș (Întâmplări și personaje – proză, în adevăratul sens al cuvântului, ca-n toate volumele sale trecute), din aceeași familie cu Sorin Stoica, cel din antologia Dincolo de frontiere (dac-o găsesc, nu prea circulă, e scos la o excelentă editură, dar fără prea mare difuzare). Am pregătit deja în teancul de priorități și pe Cristian Tedorescu, Șoseaua Virtuții. Cartea Cîinelui, printre puținele romane recente „de epocă”, de ultima epocă. Sper să mai am timp: să reiau, integral, povestirile lui Șalamov, scoase acum în ediție de lux (un Soljenițân mai dramatic, fără eufemisme și panslavisme supărătoare); poemele lui Ginsberg (regăsit într-o antologie nouă, găsită la preț redus – nimic mai potrivit vacanței decât lejeritatea liricii beat!); inevitabil, să răsfoiesc cu mare folos tomul lui Lincoln Paine, Marea și civilizația (niciun apropo la mare, ca destinație de vacanță, e vorba numai și numai de o temă recurentă a psihicului meu!). Dacă apuc, mi-am propus să citesc și proaspătul studiu al Ancăi Manolescu, dedicat celor două direcții de reflecție ale culturii autohtone din secolul XX: Modelul Antim, modelul Păltiniș. Cercuri de studiu și prietenie spirituală. Asta ca să respect dezideratul personal al frecventărilor cu implicații „tari”, complementare literaturii, de nu chiar împotriva ei. Îi revizitez oricând pe Noica și pe părintele Scrima, fiind însumi sfâșiat între frumusețea speculației seculare și puterea trans-culturală a discursului teologic cosmopolit.

După care, mai vedem!

(Cele mai recente cărți publicate: Radio în zăpadă – proză scurtă -, Tracus Arte, 2014; Pirați și corăbii. Incursiune într-un posibil imaginar al mării – eseu -, Cartea Românească, 2015)

Ioana Bâldea-Constantinescu

ioana baldea constantinescuCum vacanța intervine pasager și firav în vara mea, undeva prin august, nu aș spune că am planuri de lectură fundamental diferite de ritmul meu obișnuit. Nu prea cred, oricum, în cartea de vacanță, în ficțiunea care-și caută locul în geamantan. Cred, mai degrabă, în povestea care te locuiește câteva zile, un anotimp, un an, care te ia cu ea și-ți reinventează conceptul de evaziune. Din acest punct de vedere, vacanțele mele, în variantă cartonată sau pocket size, sunt exotice, variate, tumultoase și… cumva, permanente, pentru că sunt rare sezoanele în care nu mă bântuie nicio intrigă, nicio imagine, nicio structură narativă proaspăt descoperită.

Am terminat, de curând, Gravitație, volumul Svetlanei Cârstean, care va fi, cu siguranță, un reper poetic al acestei veri. Acum citesc Constelația fenomenelor vitale, de Anthony Marra, un nou copil teribil al secolului XXI, care pune în ecuație războiul, iubirea, umanitatea, violența, identitatea. Temele mari. Îmi place cum le rezolvă, cum pune în pagină vulnerabilitatea și umorul, cum alternează accentele sumbre cu cele diafane. Cumva, în paralel, recitesc Paradis și paradox, de Anita Albus și Cabinets of Curiosities, de Patrick Mauriès, pentru că traversez o etapă în care mă interesează colecționismul. Trăiesc puțin, imagistic, în cărțile astea două și îmi place că se întâmplă așa.

Sunt câteva titluri pe care le aștept: Far From the Tree: Parents, Children and the Search for Identity, de Andrew Solomon, e unul dintre ele. Sunt o fană a lui Andrew Solomon, iar cartea aceasta, pe care o intuiesc vastă, provocatoare și excelent documentată, cum a fost și Demonul amiezii, mă cheamă, deja, de ceva timp. Beletristic, abia aștept să citesc Uriașul îngropat, de Kazuo Ishiguro, Numărul zero, de Umberto Eco, Portocalele nu sunt singurele fructe, de Jeanette Winterson. Nu-mi refuz, niciodată, o nouă carte de Murakami. Îmi fac curaj pentru Sticletele Donnei Tartt, deși tare mi-e teamă că, și dacă m-aș apuca acum, m-ar prinde toamna cu el.

Dincolo de liste, însă, de previzibil, știu că fiecare vară vine cu cel puțin un titlu surprinzător, cu pagini în care mă pot pierde, labirintic, fără să-mi doresc o clipă să găsesc drumul înapoi. Îmi doresc să mă întâlnesc cu o asemenea carte. O aștept. Am certitudinea inexplicabilă că și ea mă așteaptă mine.

(Cartea de debut: Dincolo de portocali, Editura Humanitas, 2015. Interviu cu autoarea aici)

Ionuț Chiva

Ionut ChivaAm terminat de recitit Nostalgia (cu finalul ăla din REM, cînd iese himera în cameră), mai devreme am citit Turgheniev, cu povestirea aia în care un bărbat mai excentric, privindu-şi cîinele de vînătoare, îşi spune „căcat, ăsta-i o fiinţă inteligentă, să-şi facă rost singur de mîncare” şi din clipa aia nu-l mai hrăneşte deloc niciodată, însă presimt că cartea verii o să fie Neadaptaţi pentru viitor, Julian Săvulescu şi Ingmar Persson, pe care am început să o citesc la insistenţele subtile ale Ruxandrei Novac (care se încăpăţînează să creadă că poate scoate ceva din mine dacă mă şlefuieşte cît de cît).

Am citit introducerea şi am lăsat-o deoparte pentru august, cînd voi fi liber de muncă – sunt prea de acord cu tot ce expun cei doi profesori în introducere, de la identificarea necesităţii legalizării eutanasiei, la ideea neagră că moral suntem vite care nu văd mai departe de apropiaţii imediaţi şi de progenituri şi, mai rău, că modelele clasice, socratice să zicem, de ameliorare morală (prin educaţie etc.) sunt perimate încă din sec. 19 şi sunt lipsite de orice şansă în faţa megaproblemelor pe care le ridică la fileu lumea în care trăim azi (pe scurt, am progresat enorm şi foarte rapid tehnic, iar moral suntem un secol în urmă, capacitatea noastră de a face rău este uber, iar capacitatea de cenzură este mini). De unde necesitatea intensificării cercetărilor care să ne ducă la descoperirea unei pastile sau a unui cip, oricum ceva din zona asta, care să ne ajute în procesul de ameliorare morală – fără aşa ceva riscăm să nu mai existăm (depăşirea modelului perimat al democraţiei ar fi, poate, un alt pas necesar – cum poţi implementa măsuri nepopulare, anticonsumiste sau malthusiene, antireproducere, într-o democraţie?).

Şi totuşi am nevoie prea mult de libertate şi sunt mult prea individualist pentru a putea marşa total pe scenariul lor, oricît de fermecător s-ar prezenta. Poate pericolul climatic este secundar, poate cel al bombei chimice este secundar (statistic vorbind, spun autorii, aşa cum o maimuţă tot bătînd la maşină ar putea ajunge să scrie un sonet de Shakespeare, un combatant ISIS, să spunem, ar putea ajunge să producă o bombă chimică destul de eficientă), dar este fără îndoială că suntem prea mulţi pe lume şi, cum războaie de dimensiuni mari, care să ne mai rărească, nu par să mai fie posibile, e clar că something must give.

În fine, abia aştept să parcurg şi, cu puţin noroc, Julian Săvulescu, personaj parcă din Houellebecq, va fi pentru mine ce a fost acum zece ani Konrad Lorenz, care m-a găsit la vîrsta potrivită pentru a-mi da seama cît de animale suntem şi cum ne poziţionăm eronat, victorian, în lume undeva între nobile sentimente şi gînduri, cînd de fapt facem cam tot ce facem automat, instinctual – e acelaşi de tip de tensiune ca între proza comportamentistă americană şi proza psihologizantă, de analiză, europeană.

Cu această tensiune voi citi, probabil, cartea de care zic, cu tensiunea dintre tendinţa de literaturizare a persoanei (individualitate, ego, drepturi, nevoie de libertate etc.) şi sumbra realitate în care ne cărăm de fapt romantizata persoană.

(Cea mai recentă carte publicată: Boddah speriat, Editura Polirom, 2014)

Moni Stănilă

moni stanilaLecturile, pentru mine, sunt de trei feluri: recitiri, cărți obligatorii pe care le-am ratat până acum și cărți noi.

Acum am lângă pat pentru recitire o carte cu povestirile lui Cehov. Am reluat în vara asta și poezia lui Bukowski. Îmi doresc mult să mă întorc la Demonii și Karamazovii lui Dostoievski, să văd cum le simt la vârsta asta. Am avut o adevărată plăcere să citesc Frații Karamazov la 17 ani, apoi la 24. A fost ca și cum am citit două cărți diferite. Nu știu dacă voi reuși în următoarele luni, dar mi-am propus.
M-am reapucat și de Ambigua a Sfântului Maxim Mărturisitorul, dar aici înaintez încet și cu grijă.

Dintre cărțile pe care le consider obligatorii, dar încă nu le-am citit, aș vrea să ajung la Orbitor. Îmi pare rău că nu am făcut-o până acum. În Republica Moldova e și dificil de ajuns la unele cărți. Tot la acest capitol mărturisesc că m-am apucat recent de Kundera și îmi place.

Cărți noi (unele citite deja zilele astea, altele pregătite lângă pat): ultimele traduceri din Hrabal, Philip O Ceallaigh, aștept să îmi cumpăr ultimul roman al lui Iulian Ciocan și poeziile lui Paul Celan, sper să ajung la toate cărțile românești (bune) de poezie de anul acesta – e probabil singurul sector unde reușesc să țin pasul. Mă refer la cele semnate de Kasis, Vancu, Drăgoi, Doboș, Miticov etc.

Și să văd ce mai împrumut de la Țvetov și Buzu. (Schimbul de cărți e funcțional la Chișinău.)

(Cea mai recentă carte publicată: Colonia fabricii, Editura Cartea Românească, 2015)

2 comentarii
  1. AvatarVirgo

    Fructul Oprit. Însemnări dintr-o căsnicie ( elefant.ro) / Broken Hallelujah ( Amazon) Autor Lenne Tankel,
    In Stone( Amazon) Kristel Smart ( Nepoata lui S King)

    Reply
  2. Pingback: Bibliotecile publice din Republica Moldova

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *