Catalin de fapt nu prea mai e blogger, daca e sa luam in considerare de cand n-a mai scris pe Catastif. In schimb, stie multe despre bloguri,  chiar daca ne gandim ca are la dispozitie toate datele ZeList. Catalin Tenita este printre cei mai importanti antreprenori din online-ul romanesc (ZeList, TPU, Gustos si multe altele). Va ganditi ca nu are timp sa citeasca? Va inselati amarnic, Catalin este unul dintre oamenii care citesc mult, foarte mult, cu preocupari culturale intense si cu un mod foarte fain de a vedea si intelege lucrurile.

Catalin, esti eroul meu. Cum reusesti sa citesti atat?

Sincer, nu vreau sa fiu eroul nimanui pentru ca nu am calitati eroice. Desi mi-ar fi placut sa fiu Frodo sau cine stie ce alt erou, nu prea sunt facut din substanta eroica  – eu sunt un mic burghez pana la urma, nici macar un mare burghez.  Iar de citit nu trebuie sa imi fac timp, cititul imi face timpul mie, ca sa-l parafrazez pe un mare ganditor numit Yakov Smirnoff .

Idea e foarte simpla, de fapt: in timpul saptamanii, la munca, interactionez cu prea multi oameni (si chiar e vorba de interactiuni intense, de cele mai multe ori, non-repetitive). Asa ca, in week-end sau seara, dorinta mea e sa nu mai interactionez cu oameni vii, facuti din carne. E mai simplu si mai instructiv sa ma concentrez pe oamenii morti (dar vii), facuti din celuloza (sau pixeli de ebooks).

De ce crezi ca lumea nu (prea) mai citeste?

Pentru ca lumea se relaxeaza. Pentru ca toata publicitatea si tot discursul social este despre relaxare: afterwork (party), deconectare, dichis, brunch, lunch, lounge, desprindere, chill-out sau cilau, escapism, fugit din oras, evadat… Pentru ca e mai simplu sa stai ierbivoric la televizor (si eu fac asta, toti facem asta) sau sa bei o bere afara, decat sa construiesti ceva in cap. Pentru ca televizorul si calculatorul si ecranele mai mici (telefon, ipad si altele) construiesc un tablou (realitate?) care necesita mult mai putin efort decat vizualizarea si intelegerea unei carti.

Pentru ca ne invatam cu totii sa alegem calea cea mai usoara. Pentru ca nu suntem in continuu educati sa reflectam, sa meditam, sa admiram  – asa cum suntem in continuu educati si conditionati sa consumam mancare fastfoodizata, informatie pre-mestecata, haine branduite si alte chestii.

Pentru ca societatea capitalista nu are nevoie de invidualitati – doar de specialisti. Pentru ca nu o sa vezi reclama la carti si nu vei citi in Libertatea ca vedeta X tocmai a terminat Razboi si Pace, sau ca a fost vazuta intrand intr-o librarie din care ulterior a iesit cu o sacosa enorma.

Ce ai citit in ultima saptamana? Ce carti ai acum pe noptiera?

Pai cam asa: saptamana trecuta am terminat Hiroshima – a lui John Hershey (o carte-reportaj despre sase supravietuitori ai bombei atomice, zguduitoare mai ales prin ceea ce nu spune direct, prin ceea ce te face sa gandesti)  si Clockwork Rocket (un roman hard-SF al lui Greg Egan despre un univers in care lumina se deplaseaza cu viteze variabile in functie de lungimea de unde – si de aici toata constructia descoperirilor stiintifice din acel univers – echivalentul ecuatiilor lui Maxwell si apoi relativitatea –  plus un filon social/anti-discriminare/feminist foarte interesant). Si am inceput un Bioy CasaresDormind in Soare si un volum de nuvele de Yasushi Inoue (Cupa de Clestar).

Saptamana aceasta m-am apucat de o cartoaie mare despre China – On China a lui Henry Kissinger. Personal, cred ca Kissinger este un personaj foarte detestabil – la fel de criminal de razboi ca si Gaddafi – insa in acelasi timp un personaj genial si un diplomat/om de stat foarte abil. Cam la fel de monstruos ca si Goering. On China e o carte foarte buna din punct de vedere al informatiei mai putin vehiculata in sursele traditionale (presa, Wikipedia),  desi eu cred ca e scrisa cumva ca o forma de PR pentru China. Oricum merita citita tocmai din acest motiv – ca sa intelegi cum vor liderii chinezi actuali sa fie perceputa istoria si mentalitatea chineza de catre vestici.

Pe noptiera am multe. Sper sa apuc sa citesc doua volume de povestiri de Barthelme si cartea lui Vasili Grosmann despre Rusia stalinista.

Exista vreo carte/mai multe care ti-a(u) schimbat modul de a gandi? Ce te-a influentat cel mai mult? 

Toate si fiecare in parte, cate putin. Dar daca ar fi sa aleg una singura, probabil ar fi Insula Misterioasa a lui Jules Verne. Cred ca e cartea care m-a facut sa inteleg ca lumea e construibila. Ca modul cuvenit de a trece prin viata e sa construiesti chestii. Si cam asta fac si eu, atat cat ma taie capul. Suntem cu totii un fel de castori, ne amenajam viata.

Stiu ca citesti si multe carti de eseuri, analize, teorie. Ne poti recomanda una prin care sa intelegem mai bine lumea in care traim sau o problema specifica a ei?

Nu stiu daca pot exista carti passepartout – care sa poata functiona pentru toata lumea (si eventual in acelasi fel).

Dintre cartile bune de non-fictiune pe care le-am citit anul acesta imi aduc aminte de urmatoarele:

Embracing Defeat: Japan in the Wake of World War II – John Dower (o carte foarte densa despre anii post-razboi in Japonia, anii ocupatiei). Cred ca ma fascineaza modul in care societatiile isi revin dupa un cataclism, modul in care unii oameni si unele societati reusesc sa se reconstruiasca, iar altele nu).

Si corelativ cu cartea asta poate fi The Guns of August de Barbara Tuchman. O carte despre prima luna de razboi, in 1914. Cum s-a trecut de la Belle Epoque (de la o epoca de pace la o lume plina de orori, care a generat apoi si al doilea razboi mondial, si pana la urma lumea in care traim). Primul capitol, despre defilarea regilor Europei la moartea suveranului englez (in primii ani ai secolului al XX-lea) e superb. De altfel toata cartea.

Si inca una de istorie foarte buna: “Empires of the Sea: The siege of Malta, the battle of Lepanto and the contest for the center of the world” – Roger Crowley. O poveste foarte vie despre luptele din secolul al XVI-lea dintre turci si spanioli pentru dominatia Mediteranei.

Cred ca acestea trei sunt niste carti care pot explica bine lumea in care traim. Cu diferentele de mentalitati inerente civilizatiilor diferite.

Acum doua saptamani am citit  Ceasornicarul orb al lui Dawkins. Extraordinar de buna.

Pana nu citesti o carte bine scrisa pe un anumit domeniu nu iti dai seama cat de putine stii despre un anumit subiect. Ai niste idei preconcepute, simpliste, pe care poti sa le sustii pana in panzele albe. De pilda asa aveam eu cu evolutia.

Mecanismele sunt mult mai subtile si mai pline de sens decat invatam noi la biologia de gimnaziu sau uitandu-ne pe Discovery. O carte foarte recomandabila pentru orice vrea sa inteleaga mai bine cum functioneaza mecanismele vietii. Si foarte plina de umor, foarte sprintara. Mai citisem de Dawkins “God Delusion” si nu imi placuse – prea militanta si cu idei pe care oricum le sustin. Genul de carte care e poate buna pentru un teist care are indoieli, cred. In schimb Ceasornicarul orb si Greatest Show on Earth (ca m-am apucat sa o citesc si pe asta) sunt carti de stiinta – carti profunde care construiesc in capul omului.

Si ar mai fi una: The Immortal Life of Henrietta Lacks. Chiar merita citita. E despre medicina si rasism si saracie si boala. Si ca sa va fac curiosi: stiati ca probabil fiecare dintre noi a avut cel putin o data in viata in corpul lui niste celule provenite de la o negresa numita Henrietta Lacks? I’m not bullshiting you, read the book 🙂

Ce carte i-ai recomanda unui pusti care tocmai a picat bacul la romana? Dar unuia care a luat 10? 

Nu cred ca cei de a XII-a mai sunt pusti. Sau sunt la fel de pusti ca si noi. Si diferenta dintre cei care au luat si cei care nu au luat nu-i asa de mare. Uite, eu tin minte ca la oral am luat parca 6 si ceva (pentru ca m-a ascultat un profesor cu care am ajuns sa ma contrazic – proasta idee, stiu, dar si acum tot asa fac, din pacate, in contexte similare, iar apoi regret, iar apoi mi se pare foarte amuzant) si la scris am luat 9.7 sau asa ceva (a doua nota pe liceu). So: mergand fix pe notele astea – eram bun la romana sau nu?

La fel si cu distinsii nostri colegi mai mici – nu prea cred ca e relevant ce note au luat la bac. Asa cum nu e relevant ce vise ai avut la douazeci de ani sau ce potential. Conteaza cum alegi sa te construiesti singur. Si conteaza cat de des alegi sa fii lichea si cat de des alegi sa fii om. E o combinatie lineara in oricine intre aceste doua extreme, cred eu. Cat de des tinzi sa iei si cat de des poti sa oferi.

Si mergand pe ideea asta, si unii si ceilalti (si noi ceilalti) am putea citi un basm foarte frumos numit “Poveste fara sfarsit” de Michael Ende. In care e vorba, printre altele, tocmai de chestiunile despre care scriam mai sus. Cel putin pentru mine, povestea lui Bastian grasul functioneaza mai bine, e mai veridica decat povestea Micului Print.

Care sunt autorii tai preferati? Fictiune, non fictiune.

Nu vreau sa raspund la intrebarea asta. Mi se pare ca ori trebuie sa scriu inca 5 pagini, ori dau un raspuns de pitzipoanca 🙂

freelancer pe proiecte de comunicare online, a lucrat ca Head of Creative la Fourhooks și redactor Metropotam.ro; colaborări în presa culturală: Dilema Veche, Observator Cultural, Cultura; co-autor al romanului colectiv Rubik


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *