Ion Cucu este, poate, în prezent, unul dintre cei mai cunoscuţi fotografi din domeniul literar, ceea ce nu surprinde. Prezenţa portretelor sale fotografice în reviste precum Luceafărul, unde a deţinut timp de mai bine de două decenii rubrica „O istorie a literaturii contemporane văzută de Ion Cucu”, sau România literară – colaborarea cu cea din urmă a început după 1990 – i-a asigurat o notorietate bine-meritată. Mii şi mii de fotografii – e vorba despre o arhivă de aproximativ 20.000 de imagini – stau mărturie în acest sens, fotografii ale unor poeţi sau prozatori români mai mult sau mai puţin cunoscuţi, fotografii care ascund mii de istorii inedite.

Tocmai aceste istorii sunt prea puţin cunoscute, iar Ion Cucu are ce povesti despre fiecare dintre scriitorii pe care i-a surprins cu aparatul său foto timp de aproape o jumătate de secol. Demersul lui un cristian, de a reda în trei volume – Cum ar arăta viaţa fără fotografie?, Sala oglinzilor şi Fotograf la zece preşedinţi – istoriile lui Ion Cucu este, din acest punct de vedere, un gest oportun. Deocamdată mă opresc la primul volum, Cum ar arăta viaţa fără fotografie?, volum alcătuit dintr-un interviu şi câteva mărturii despre scriitorii surprinşi de-a lungul timpului de Ion Cucu pe pelicula fotografică.

mircea-ivanescu-foto-ion-cucu

                                                 Mircea Ivănescu (foto: Ion Cucu) sursa

Pozele lui Ion Cucu, trebuie specificat, sunt numai alb-negru. „Fotografiile color mi se par efemere”, argumentează fotograful României literare, şi asta pentru că deseori „culoarea îţi poate juca feste” şi nu îţi poţi da seama „dacă o fotografie este valoroasă sau nu”. Mai mult, posturile scriitorilor, ipostazele din fotografiile lui Ion Cucu, nu sunt forţate, impuse, „căutate”, dimpotrivă. Miza este dată tocmai de spontaneitatea, naturaleţea, originalitatea momentului, a posturii, a reacţiilor:

“Dacă am luptat pentru ceva este ca scriitorul să nu arate hidos, să n-arate strâmb, să nu te respingă fotografia lui. Asta a fost marea mea bătălie. Niciodată nu i-am cerut vreunui scriitor să-mi pozeze, să stea într-o parte sau alta, cu mâna în aer sau să privească peste ochelari. Şi asta se solda cu un uriaş efort de a-l surprinde într-o imagine fotografică favorabilă lui. Niciodată nu am regizat o fotografie: «Stai aşa, pune-ţi mâna mai aşa.» N-am spus: «Rămâneţi aşa, nu clipiţi sau vin pe la dumneavoastră pe la birou.» N-am cerut să se uite în sus, jos, stânga sau dreapta. Eu m-am mişcat foarte mult, eu am pândit clipa. Mi-am făcut din asta un merit. Totdeauna sunt fireşti fotografiile mele. Nu i-am deranjat, nu le-am cerut nimic. Şi ei au început să-mi pozeze, să mă accepte. Fotografiile reuşesc să ilustreze cu brio valoarea, sigur că da, fizionomică, dar şi valoarea compozită a sufletului. Pentru asta nu foloseam bliţul decât arareori. Constantin Ţoiu spunea bine când spunea că «bliţul te îngheaţă, te lipeşte de perete şi nu prea eşti tu.» Poţi fi oricine cu bliţ…”

florin-iaru-si-mircea-nedelciu-foto-ion-cucu

                                      Florin Iaru şi Mircea Nedelciu (foto: Ion Cucu) sursa

Scriitorii, crede Ion Cucu, merită această şansă a unor fotografii reuşite – ipostaze, în cele din urmă, care vor dura în viitor, vor consacra, aşa cum s-a întâmplat de multe ori, figura unui scriitor sau a altuia. Din păcate, scriitorul român este încă novice în acest domeniu al promovării imaginii. Scriitorii, dar şi editorii nu realizează încă, la justa măsură, importanţa imaginii, puterea ei. De câteva decenii bune, un scriitor este mai întâi cunoscut prin imaginea lui – fotografii, filmuleţe, documentare – şi mai apoi prin cărţile sale. Este o chestiune de profesionalism. În atare situaţie, Ion Cucu are dreptate să afirme că:

De obicei, scriitorul de pe coperta cărţilor româneşti are o figură anostă, că aproape simţi o respingere fizică faţă de cartea obiect. Marquez, Llosa au fotografii la nivelul operei. Nu e o întâmplare, sunt comenzi speciale. La noi, de cele mai multe ori, orice fotografie are şanse să ilusteze o carte. Am atras atenţia de mai multe ori unor editori că şi fotografia autorului are un rost al ei. Degeaba. În principiu, nu sunt de acord cu publicarea unei fotografii pe coperta unu a cărţii…

Printre scriitorii evocaţi de Ion Cucu în acest volum – apărut la Casa de pariuri literare în 2010 – se numără şi Angela Marinescu, Ioan Es. Pop, Mircea Ivănescu sau Geo Dumitrescu. Evocările sunt scurte, concise şi fac, de cele mai multe ori, referire la momentele în care scriitorii s-au lăsat surprinşi de aparatul foto al lui Ion Cucu. Tragismul unor instantanee impresionează, fiind vorba despre ultime mărturii din viaţa unor scriitori.

În cazul lui Mircea Nedelciu, de exemplu, ultima fotografie făcută acestuia de Ion Cucu îl surprinde pe prozatorul optzecist ţintuit în scaunul cu rotile, măcinat de boală şi tristeţe. Mircea Nedelciu avea o casă la ţară, „spre Crevedia”, iar subiectul principal de discuţie, atunci când fotograful şi prozatorul se întâlneau, era viaţa la ţară. La una dintre întâlniri, când boala, în cazul lui Mircea Nedelciu, îşi spunea din plin cuvântul, lucrurile nu au mai stat aşa:

“Ultima imagine i-am făcut-o în căruciorul cu rotile. Mă uitam la el, nu-mi credeam ochilor. Impactul a fost cumplit, mai ales că ultima oară ne întâlnisem sănătoşi, băuserăm două sticle de vin împreună, la Blocul turn, totul era în ordine.

«Te mai duci pe la ţară?»

M-a privit cu o tristeţe nesfîrşită. Nici nu-mi dădeam seama că am săvârşit o gafă. Nu puteam să nu-i pun o asemenea întrebare. Doamne, ce clipă tristă când am declanşat imaginea cu Mircea în cărucior! După câteva minute, a întors căruţul cu o mişcare bruscă şi s-a îndepărtat. Îl văd şi acum din spate. N-am fotografiat niciodată de la spate. N-am făcut-o nici de acea dată. M-am gândit că dacă l-aş fi fotografiat poate i-aş fi luat şi ultima bucăţică de viaţă”.

Ion Cucu impresionează, iată, nu numai prin imensa arhivă de instantanee foto pe care o deţine, ci şi prin poveştile din spatele acestor instantanee, pe care numai el le cunoaşte – o viaţă dedicată fotografiei, dar şi poveştilor din spatele ei. La întrebarea care dă şi titlul volumului, „Cum ar arăta viaţa fără fotografie?”, Ion Cucu răspunde simplu, fără ocolişuri: „Searbădă”…

Ion Cucu, Cum ar arăta viaţa fără fotografie? volumul I dintr-un interviu de un cristian, Casa de pariuri literare, Bucureşti, 2010, 68 p.

Adina Diniţoiu

Critic literar, jurnalist cultural și traducator din franceză, redactor la Observator cultural. Colaborează cu cronică literară la România literară, Dilema veche, Dilemateca, Radio Romania Cultural. Este autoarea cărții "Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții", Editura Tracus Arte, 2011.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *