Am scris deja aici despre primul volum din trilogia Ion Cucu, apărută în 2010 şi 2011 la Editura Casa de pariuri literare. Celelalte două volume sunt: Sala Oglinzilor, respectiv Fotograf la zece preşedinţi. Despre ce este vorba? Sala Oglinzilor este celebra sală de conferinţe şi evenimente din fostul sediu – istoric – al Uniunii Scriitorilor din România (USR), Casa Monteoru. Iar cei „zece preşedinţi”, pe care îi evocă Ion Cucu, în interviul acordat editorului un cristian, sunt… preşedinţii succesivi ai USR.

Ion Cucu (n. 1937) are o lungă carieră de fotograf al scriitorilor, meserie din care a făcut o pasiune, ba chiar o parte importantă a vieţii sale. În 1960, a debutat cu fotoreportaje în cotidianul Scânteia Tineretului, unde a format şi a coordonat o echipă de tineri fotoreporteri. În paralel, a colaborat cu Uniunea Scriitorilor din România şi cu gazete literare din Bucureşti şi din ţară. În prezent, Ion Cucu dispune de o arhivă foto imensă, ce se constituie ea însăşi într-un soi de istorie a literaturii române în imagini.

O arhivă foto cu atât mai interesantă cu cât este mai vie, pentru că fotograful i-a surprins pe scriitori în instantanee, nu în cadre studiate şi rigide; o arhivă foto care poate dubla, în mod inspirat, o istorie a literaturii române – a şi făcut-o, de altfel. Din 1990 este colaborator permanent al revistei România literară; a ilustrat numeroase dicţionare ale scriitorilor români şi cele mai importante istorii literare, printre care: Dicţionarul scriitorilor români (M. Zaciu, M. Papahagi, Al. Sasu), Istoria critică a literaturii române (Nicolae Manolescu), Dicţionarul general al literaturii române (coordonator: Eugen Simion).

cucu sala oglinzilor                                   Ion Cucu şi portretele sale de scriitori în Sala Oglinzilor

Ion Cucu este un fotograf care-şi spune poveştile nu numai cu nostalgie – firească –, dar şi cu un respect deosebit pentru tagma scriitoricească antedecembristă, perioadă în care – mărturiseşte el – exista în USR o ierarhie valorică mai limpede şi cu reguli mai stricte, faţă de ceea ce s-a întâmplat după ’90, când USR-ul a fost invadat de prea mulţi scriitori, adesea de calitate îndoielnică:

„… Sala însăşi te predispune la literatură. Simpla prezenţă aici era ca o confirmare că eşti scriitor sau că poţi deveni unul. Din păcate, după 1990, au apărut foarte mulţi scriitori. Dacă înainte număram pe degetele de la o mână subiecţii care-mi lipsesc din filmofototecă, astăzi, cu toată dragostea mea pentru Uniune, care a fost şi rămâne instituţia în care am crezut cu adevărat, nu mă mai preocupă numărătoarea. (…) Înainte era o sfinţenie să intri în Uniune. Era o zi specială, o sărbătoare, veneau toţi scriitorii importanţi. Era ca o recunoaştere care-ţi marca viaţa”.

OLYMPUS DIGITAL CAMERACasa Monteoru, fostul sediu USR

După cum se vede, nostalgia este însoţită şi de sentimentul unei pierderi ireparabile. Sala Oglinzilor e văzută ca un spaţiu aparte, „sacru”, ieşit din timp, în care fotograful – ca şi scriitorii debutanţi – intrau cu sfială şi emoţie: „Aveam 23 de ani când am intrat prima dată în Sala Oglinzilor, dar nu am fotografiat în ea până la 31 de ani, în 1968. Îmi tremurau aparatele în mâini. Mă temeam că mă vor trăda, că nu vor mai respecta timpii de expunere. (…) Sigur că la început Sala te putea inhiba. Mai ales pe debutanţi. Şi i-am cam apucat pe toţi. Mulţi se ştergeau pe picioare, la intrare, emoţionaţi peste măsură. Deşi nu exista nici un preş acolo. Sala asta e ca o peşteră secretă, în care timpul pare să stea în loc”.

Interviul acordat lui un cristian este urmat, în volumul Sala Oglinzilor, de o serie de portrete – din imagini şi cuvinte – ale scriitorilor pe care i-a cunoscut de-a lungul timpului ca fotograf al USR: „Ei trăiesc – spune Ion Cucu – în lampa fermecată din sertarele mele, atâta timp cât fotografiile şi filmele există. De aceea nu mă pot despărţi de ele. Ar însemna să explodez în mii de bucăţele, fără posibilitatea de a mă reîntregi. Mă simt ca un stăpân al unui regat fantastic”. Iată câţiva dintre scriitorii, criticii, cercetătorii literari portretizaţi: Marin Preda, Zigu Ornea, Constantin Noica, Augustin Buzura, Geo Şerban, George Bălăiţă, Eugen Jebeleanu, Norman Manea, Constanţa Buzea, Ion Băieşu, Fănuş Neagu, Marta Petreu, Al. Philippide, Eugen Simion, George Ivaşcu (în ordinea în care apar în volum). Pentru unii dintre ei – cum este Marta Petreu –, fotograful nutreşte o simpatie specială, „nu numai pentru opera lor, ci pentru aura lor”.

page_1_thumb_large

În Fotograf la zece preşedinţi, Ion Cucu îi povesteşte lui un cristian despre modul discret în care a lucrat la o „filmofototecă” pe cont propriu, cu titlu personal, păstrând în laboratorul său mare parte din fotografiile pe care le făcea scriitorilor vremii. În felul acesta, a reuşit să aibă o anumită independenţă de manevră din partea autorităţilor comuniste (a fost fotograf USR doar în calitate de colaborator, cu excepţia 1990-1991, şi angajat al revistelor Luceafărul şi, după ’89, România literară): „Am început să frecventez cenaclurile, să merg la lansări de cărţi, la decernări de premii. Am prins gustul pentru frumos. Şi pe vremea când lucram la ziar am avut rezultate excepţionale, am luat premii inclusiv internaţionale. Am făcut din fotografie suportul esenţial al vieţii mele de tânăr fără noroc”.

Acest ultim volet al trilogiei încheie seria portretelor literare (începută în volumul al doilea); ultima parte a cărţii e dedicată celor zece preşedinţi ai USR, din 1962 până astăzi, cărora Ion Cucu le aduce un „omagiu fotografic şi nu numai”: Mihai Beniuc, Demostene Botez, Zaharia Stancu, Virgil Teodorescu, George Macovescu, Dumitru Radu Popescu, Mircea Dinescu, Laurenţiu Ulici, Eugen Uricaru, Nicolae Manolescu. „Am trăit intens pentru scriitori – mărturiseşte fotograful – şi viaţa alături de ei m-a salvat. (…) Sunt medic de profesie. Regimul comunist nu m-a lăsat să ajung medicul care îmi doream să fiu (…). Am suferit, alături de milioane de oameni, de cea mai teribilă boală: frica. Fotografia şi literatura m-au salvat”.

Ion Cucu, Sala Oglinzilor, volumul al II-lea dintr-un interviu de un cristian, Casa de pariuri literare, 2011, 88 p.

Ion Cucu, Fotograf la zece preşedinţi, volumul al III-lea dintr-un interviu de un cristian, Casa de pariuri literare, 2011, 100 p.


belle vie
 (P) Articol susținut de Belle Vie – Lettres, Cafe, Boutique. Dacă doriți un loc liniștit de citit, o atmosferă faină și multe cărți frumoase, vă recomandăm cafeneaua literară  Belle Vie (Facebook aici).

Adina Diniţoiu

Critic literar, jurnalist cultural și traducator din franceză, redactor la Observator cultural. Colaborează cu cronică literară la România literară, Dilema veche, Dilemateca, Radio Romania Cultural. Este autoarea cărții "Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții", Editura Tracus Arte, 2011.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *