După jumatate de oră de așteptat pe hol, timp în care m-am tot gândit ce sa le spun astfel încât să nu-mi pun în pericol șansele de a fi acceptat, am fost invitat în cameră.
Mi s-a spus să mă așez pe scaun și am așteptat încă zece minute până când cei din comisie au terminat țigara pe care de-abia o așteptau după trei ore de interviuri.
– Salut, spune-ne ceva despre tine și convinge-ne că tu esti omul ideal pentru o asemenea misiune.
Deși îmi promisesem că voi încerca din răsputeri să-mi stăpânesc emoțiile, în momentul în care am realizat că stau în fața celor care decid dacă sunt potrivit sau nu pentru cel mai cel mai important eveniment din istorie, palmele au început instantaneu să-mi transpire.
– Mă numesc Mihai și am avut nevoie de doar vreo două mii de pagini pentru a-mi da seama că locul meu este în această echipă.
De ce două mii de pagini? Ei bine, povestea noastră începe în 1952, anul în care Kim Stanley Robinson a făcut cunoștință cu planeta al cărei destin urma să-l schimbe fără să își dea seama.
Americanul și-a dedicat intreaga viață planetei Marte. Încă din tinerețe, Robinson a fost fascinat de misterele corpului ceresc aflat la două sute și ceva de milioane de kilometri de Terra. Drept urmare, a petrecut 17 ani studiind planeta din toate punctele de vedere. Fie că discutam despre geologie, geografie sau chimie, Robinson a încercat să afle tot ce se putea despre Marte.
Rezultatul acestor aproape două decenii de cercetare se traduce prin trilogia Marte, un roman SF despre care v-am mai povestit. Marte Roșu (1993), Marte Verde (1994) și Marte Albastru (1996) prezintă povestea colonizării Planetei Roșii într-o manieră cât se poate de apropiată de realitatea în care trăim. Şi, deși trilogia nu a avut parte de recunoașterea care i s-ar fi cuvenit (în topul ăsta, spre exemplu, e abia pe locul 95), prin maniera detaliată în care a descris procesul de colonizare a planetei putem spune că a prevestit viitorul.
Intră în scena proiectul Mars One, inițiativă condusă de antreprenorul olandez Bas Lansdorp, care își propune ca în 2023 să trimită primii oameni pe Marte. Ce înseamnă asta? Ei bine, oamenii ăștia au decis că NASA și toate celelalte instituții spațiale de stat din lume petrec prea mult timp plângandu-se de buget și de “nenorociții ăia care conduc țara” în loc să se concentreze pe lucrurile cu adevărat importante. Drept urmare, au spus “pas” colaborării cu orice stat și au început să încheie parteneriate cu toate companiile private din domeniul aerospațial.
Am aflat de proiect la ceva timp după ce am terminat de citit trilogia. Deși sunt un fan declarat al hard SF-ului, am fost foarte surprins de similarități. Spre exemplu, procedeul de transport al proviziilor și materialelor de construcție către Marte este aproape identic, singura diferență ținând doar de cronologie.
Mai exact, în trilogia Marte echipamentele necesare supraviețuirii sunt transportate, în etape, între 2020 și 2026, în timp ce Mars One plănuiește să facă acest lucru între 2016 și 2022. Vorbim despre același tip de echipamente (adăpost, apă, oxigen) în decursul a șase ani. Singura diferență majoră între Mars One și trilogie ține de cronologie. Robinson și-a trimis abia în 2027 echipa ruso-americană de 100 de astronauți pe Marte, în timp ce liderii proiectului își propun ca în 2023 o echipă de patru oameni să spună “Am făcut-o și p-asta”.
Mai mult de atât, asemănările între realitate și romanul SF nu țin doar de colonizarea planetei Marte. În octombrie 2011, compania LiftPort Group a anunțat că plănuiește să construiască un lift spațial care să facă legătura între Terra și Luna. Aceeași idee a fost abordată şi de Robinson în trilogie, singura diferență fiind că americanul şi-a imaginat crearea unui asemenea lift pe Marte, cu scopul de a uşura parcarea navelor în imediata apropiere a planetei.
Nu știu dacă băieții de la Mars One s-au inspirat din imaginația lui Kim Stanley Robinson, dar nu pot decât să apreciez modul realist și perfect realizabil în care autorul a conceput planul de colonizare, iar liderii proiectului au transformat acest plan dintr-o idee probabilă intr-o idee posibilă.
Dacă mă intrebați pe mine, trilogia Marte ar trebui apreciată la adevărata sa valoare, iar Mars One ar trebui promovat ca uriașul pas al civilizatiei umane care chiar este. În toamna anului 2012, civilizația umană este într-un impas, nu doar economic sau socio-politic. Este într-un impas general și singurul mod în care îl putem depăşi este să privim în sus.
În loc să ne panicăm în legatură cu modul în care cele n miliarde de oameni vor consuma resursele limitate ale planetei în următorul secol, ar trebui să ne uităm și la ce avem în cartier. Casa nelocuită de lângă este soluția pe termen lung a majorității problemelor cu care ne confruntăm.
De ce să ne bazăm pe corporații precum Google sau Virgin pentru a progresa în domeniul cuceririi sistemului solar? În roman, Robinson subliniază faptul că privații vor să își recupereze, prin orice metode, banii investiți într-un asemenea proiect, iar Consecinţele asupra existenţei coloniştilor nu sunt deloc plăcute. Este nevoie de o colaborare la nivel mondial pentru a transforma în realitate un plan de o asemenea magnitudine. Este nevoie ca cineva, un stat sau mai multe, să îşi asume responsabilitatea. Dar până atunci, autorii proiectului Mars One au făcut deja primul pas.
Viitorul nostru este, fără doar și poate, planeta Marte.
L-am dat atâta timp pe Jules Verne drept exemplu de autor de science fiction care a prezis viitorul. Că e cazul să-l mai lăsăm să se odihnească la el pe raft, am mai discutat. Până una alta, iată şi cu cine l-am putea înlocui.
Mars was empty before we came.
***
La două luni de la interviu, am primit o scrisoare. După atâta timp, eram sigur că mă vor respinge. Sunt sigur că m-ar fi anunțat mai devreme dacă aș fi fost acceptat.
Deschid plicul.
“După o analiză detaliată a aplicatiei tale, suntem bucuroși să te anunțăm ca ai fost acceptat în program. Dragă Mihai, vei face parte din prima echipă care va coloniza planeta Marte.”
Un vis si atat? Din ce in ce mai putin probabil.
