Cele mai frumoase călătorii sunt, pentru mine, cele spontane, pe care nu le planifici, nu ai un traseu prestabilit, mergi și te orientezi acolo, în mijlocul locului, ce vrei să faci. Așa a început vacanța mea. Am vrut să merg trei zile undeva la munte și am aterizat în Brașov (mai fusesem de câteva ori, în copilărie, dar nu-mi aminteam decât Piața Sfatului și Biserica Neagră).

O prietenă mi-a spus să merg la Prima școală românească. Întâmplarea face să nu mă fi dus imediat, ci cu câteva ore înainte să plec din Brașov, într-o zi de duminică. Și, cum clădirea – muzeu se află în incinta unei biserici (Biserica ”Sfântul Nicolae”), a trebuit să aștept o oră jumătate pentru ca slujba să se încheie și să pot vizita clădirea. Dar zău că a meritat așteptarea!

Contrar așteptărilor mele, cel care a venit să ne ofere un tur ghidat prin muzeul Primei școli românești era un preot (părintele profesor doctor Vasile Oltean, directorul muzeului din Șcheii Brașovului) – fapt descurajator inițial,ce s-a dovedit ulterior a fi unul dintre cele mai faine tururi pe care le-am făcut. Părintele a avut permanent un ton cald, dar impunător, a făcut glume deștepte cu privire la evenimentele din trecut corelate cu cele de astăzi, unele acide, ironice, și a fost dispus să răspundă la orice fel de întrebări, cu o plăcere rar întâlnită de a povesti despre istoria noastră, a românilor, și despre.cărți.

IMG_1444

Clădirea

Se pare că prima construită a fost Biserica ”Sfântul Nicolae” (1292), amintită de bula papală în 1399. Totuși, o carte găsită aici atestă existența unui lăcaș de învățătură – este vorba despre un Omiliar (carte de învățătură) din secolele XI-XII.

În 1495 se ridică clădirea Primei școli românești, recondiționată o singură dată, în 1760.

În interiorul acesteia există patru camere de vizitat: două la parter (Sala de clasă ”Anton Pann” și Sala ”Diaconul Coresi”), legate de un hol spațios (numit Sala cu vatră), și două la etaj (Sala ”Cartea și cărturarii brașoveni” și Sala ”Cartea, factor de unitate națională”). Dacă urcați la etaj pe partea dreaptă, veți observa că scările sunt puțin erodate, pe când cele din partea stângă sunt într-o stare perfectă – explicația pe care ne-a dat-o părintele Vasile Oltean a fost că cele din dreapta erau folosite de elevi, iar cele din stânga, mai bune, de profesori. O împărțire justă, nu? 🙂

IMG_1486

Cărți, documente și iar … cărți

Prima școală românească este unul dintre puținele locuri unde veți întâlni atât de multe cărți vechi și documente importante pe metru pătrat. Mai exact, aproximativ 6000 de cărți și 30.000 de documente cu o vechime de până la 900 de ani.

IMG_1450

IMG_1488

Preotul ne povestea că toate acestea au fost descoperite de un muncitor necalificat întâmplător, în urmă cu 50 de ani, într-un pod secret din biserică, acesta încercând să repare podul. Comorile era ascunse acolo, ferite de ardere sau furt. Pe atunci, părintele era student la filologie, în primul an, și a fost chemat de unchiul său să-l ajute cu cercetarea cărților.

IMG_1457

Din acel moment, povestea urmează cursul vieții lui Vasile Oltean – numai el s-a ocupat de sortarea cărților și documentelor, de indexarea și cercetarea lor, de includerea acestora într-un muzeu dedicat primului lăcaș de învățătură. Despre toate, el a scris în jur de treizeci de volume, într-o activitate de cercetare de peste 42 de ani.

IMG_1452

Școala despre care vă vorbesc a fost, din secolul XIV, un focar de cultură: aici s-au tipărit primele cărți de cultură în limba română (via diaconul Coresi), s-a scris prima cronică cu subiect românesc, prima gramatică românească (semnată de Dimitrie Eustatievici, în 1757), primul calendar almanah din literatura română (al dacălului Petcu Șoanu); tot aici s-a format prima școală de copiști care se ocupau de traducerea, copierea și transcrierea cărților de cultură și cult.

IMG_1474

IMG_1473

Sala de clasă ”Anton Pann” – numită astfel deoarece literatul, poetul și compozitorul Anton Pann a predat, în repetate rânduri, în această școală – păstrează, pe lângă câteva documente și cărți scrise de acesta, și câteva bănci cu o vechime de mai bine de 200 de ani (care arată excelent!), catedra profesorului, tăblițe de scris și alte instrumente de instruite. Scaunul pe care îl vedeți în imagine în spatele clasei era ocupat de inspectorul general, iar băncuța de lângă scaun, de către inspectorii mai mici.

IMG_1491

IMG_1492

Sala ”Diaconul Coresi” găzduiește, pe lângă cărți (”Cazania a II-a”, ”Psaltirea”, ”Sbornicul” etc.), tiparul cu care acesta și colaboratorii săi (Călin, Mănăilă, Șerban Coresi, Toma, protopopii Iane și Mihai ș.a.) au făurit primele cărți de circulație în limba română. Între anii 1556 și 1588, Coresi a reușit să tipărească aproximativ 40 de titluri de cărți în sute de exemplare – toate acestea sunt menționate pe o tăbliță din sală.

IMG_1508

Frumos este când părintele îți arată procesul prin care erau tipărite cărțile: Coresi sculpta pe machete de lemn fiecare pagină, după care le ungea cu cerneală făcută de el într-un fel de bol, punea foaie, o altă bucată de lemn pentru a echilibra și apoi le trecea prin presă. O muncă grea, obositoare, dar care ne-a lăsat documente extrem de importante pentru istoria noastră. E adevărat ce spunea preotul: din păcate, noi nici nu mai învățăm în școală despre acest diacon intelectual și promotor din cultura românească.

IMG_1502IMG_1507

Sălile de la etaj sunt împânzite de cărți precum ”Biblia de la București” (1688), ”Cazania lui Varlaam” (1643), cărțile Școlii Ardelene, manuscrise de înțelepciune creștină din secolul al XV-lea, peste 80 de hrisoave domnești (scrise pe pergament și aurite), opereta ”Crai nou” a lui Ciprian Porumbescu și multe, multe altele.

IMG_1455

IMG_1469

IMG_1458

Una peste alta, sunt multe lucruri faine de descoperit în acest spațiu mic, cu o poveste atât de mare. M-a fascinat locul plin de cărți vechi și discursul preotului. De aceea, vă îndemn să mergeți în Piața Unirii nr. 2-3 din Brașov atunci când puteți și să vă minunați de comorile de acolo. Dacă vreți să aflați mai multe despre muzeu, puteți merge pe pagina online a acestuia sau vă puteți urca în primul tren spre Brașov.

Dacă nu am reușit să vă conving, poate o va face însuși părintele profesor doctor Vasile Oltean în documentarul de mai jos.

Eli Bădică

și-a încheiat studiile de licență la Facultatea de Litere, UB, Literatură Universală și Comparată, iar pe cele de masterat la SNSPA, Antropologie. În prezent, este redactor colaborator la „Suplimentul de cultură”, „DLITE”, „Revista Arte și Meserii” etc. Printre altele, managerul proiectului „Carte peste carte” al Asociației Paspartu. Editor, coordonează colecția „n'autor”, de literatură română contemporană de la Editura Nemira.


2 comentarii
  1. Alexandra

    Şi eu am fost în primăvară acolo. Turul celor câteva camere a durat cam două ore, timp în care am “învăţat” mai multă istorie (inclusiv a literaturii) decât într-un întreg semestru la şcoală. În plus, preotul Vasile Oltean are ceva din darul povestirii despre care numai la Creangă ai mai auzit. Este un loc care merită vizitat, clar!

    Reply
  2. Marchi

    Poate a omis să vă spună neobositul preot-profesor-doctor Vasile Oltean că prima lecție, în prima școală românească, a fost o lecție de franceză…
    Rar am văzut un om atât de dedicat, de pasionat pentru munca lui!
    Felicitări pentru articol!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *