Deja de la lună la lună piața de carte pentru copii adună tot mai multe titluri interesante pe diferite subiecte. Mai jos, am adunat mai multe cărți ilustrate pentru copii ce au ca subiect animalele și viața lor. Pentru a fi de ajutor părinților și celor interesați să cumpere astfel de cărți, am încercat să le descriu cât mai eficient și am pus la fiecare vârsta recomandată. Evident, este vorba de o recomandare (ce ia în calcul stilul ilustrațiilor și dificultatea informațiilor din fiecare carte), fiecare este liber să țină sau nu cont de ea, în funcție de preferințele și interesele copilului. În lunile următoare, voi mai face astfel de articole cu cărți pentru copii plecând de la alte tematici.

Unde locuiesc animalele, de Anne Moller  (2+)

Unde locuiesc animalele, scrisă și ilustrată de Anne Moller, este prima carte dintr-o serie nouă, „Cum? Din ce cauză? De ce?”, realizată pentru a veni în întâmpinarea întrebărilor pe care le pun copiii de îndată ce încep să vorbească și să cunoască lumea înconjurătoare. Într-un format mic, cu pagini groase și cu clapete, cartea le prezintă copiilor în ilustrații realiste lumea înconjurătoare prin perspectiva locuirii.

Textele sunt menite să le dea informații părinților atunci când „citesc” împreună cu cei mici cartea. Cine locuiește într-o casă? De ce își fac cuib păsările? Unde locuiește veverița? Cine se ascunde sub pământ? Unde locuiesc albinele? Unde se ascund animalele? Ce animale își cară casa după ele? Capitolele sunt formulate sub forma unor întrebări, iar ilustrațiile sunt simple și sugestive.

Colecția este recomandată copiilor între 2 și 4 ani și e făcută special să reziste la răsfoiri dese și încercări de a rupe paginile (părinții știu la ce mă refer).

Lumea animalelor, text Ruth Martin, il. Allan Sanders (3+)

O mică enciclopedie pentru copii, Lumea animalelor are 16 pagini duble care prezintă diferite animale în mediile lor specifice de viață: în apartament, la fermă, în junglă, în deșert sau la poli, în savane sau oceane și chiar animale pe care le găsești la zoo. Este un board book cu clapete, adică are pagini dintr-un carton foarte tare, ce nu poate fi rupt sau ronțăit (prea repede) de cei mici. Ilustrațiile sunt clasice și destul de realiste, iar textele scurte (completate de diferite informații scrise pe clapetele care se pot ridica). Informația nu este expusă doar în căsuțele de text, sunt și tot felul de mici joculețe (întrebări, scurte remarci umoristice) care să facă textul mai interesant și mai ușor de înțeles pentru copii. Eu zic că e potrivit pentru copii mai mari de 3 ani, care știu deja să vorbească și sunt curioși să afle totul despre lumea pe care o văd și nu numai.

Mică enciclopedie: Păsări din pădure și cântecele lor și Păsări din grădină și cântecele lor, de Andrea Pinnington și Caz Buckingham (5+)

Cele două cărți cu înregistrări merg foarte bine să fie luate împreună pentru că se completează de minune. Fiecare are câte 24 de pagini, iar pe fiecare pagină dublă este prezentată o pasăre anume. Pe o parte sunt denumirea și informații despre ea, despre cântecul său, despre mediul de viață, hrană, reproducere, diferențe între mascul și femelă și, pe cealaltă, o imagine realistă cu pasărea în mediul său specific și un scurt „Știați că”. În partea dreaptă a cărților se află o cutiuță muzicală cu miniaturi ale fiecărei păsări, iar, la apăsare, este reprodus cântecul lor din natură. Reproducerile sunt absolut minunate și ambele cărți dau dependență atât în rândul copiilor, cât și al adulților.

Eu am pus recomandarea de vârstă 5+, dar sunt convinsă că ambele cărți vor fi o încântare pentru copiii de orice vârstă.

 

Autobuzul magic: În adâncul oceanului, de Joanna Cole, il.  Bruce Degen (4+)

Seria „Autobuzul magic” este una dintre cele mai de succes serii de popularizare a științei pentru copii. Ideea este simplă și incitantă pentru copii: clasa de elevi a domnișoarei Frizzle (literal numită „o profesoară trăsnită”) își completează informațiile despre ocean primite la ora de științe cu o plimbare făcută chiar în adâncul oceanului cu un autobuz magic. Dincolo de „magie”, cartea conține informații interesante și documentate despre viața animalelor marine, iar totul pare mai ușor de înțeles și memorat fiind „ambalat” într-o poveste cu suspans.

Copiii explorează oceanul la diferite adâncimi, aflând care sunt peștii care trăiesc acolo, vizitează recifele de corali, află de ce se formează valuri la țărm și cunosc diferitele tipuri de animale marine: scoici, moluște, homari, melci de mare, rechini (mai multe specii), pești de pe fundul oceanului (pește lanternă, pește undițar, pește secure etc.), crabi, creveți, corali, caracatițe, languste, balene, delfini…

Este recomandată celor peste 4 ani, dar nu e genul de carte pe care un copil s-o citească singur. Eu aș fi zis că e pentru copii de peste 6 ani ca informație, însă ilustrațiile sunt pentru copii ceva mai mici, așa că, cu puțin ajutor, micii exploratori pot să-și înceapă aventura descoperirii de la 4 ani încolo.

Pui de animale uimitori și Călătoriile uimitoare ale animalelor, de Chris Packham, il. Jason Cockroft (5+)

Cu ilustrații sugestive, făcute în culori pastelate, cele două cărți scrise de Chris Packham și ilustrate de Jason Cockroft prezintă detalii despre viața animalelor într-un mod prietenos și interesant pentru cei mici. În primul rând, povestirea este punctată de tot felul de întrebări menite să țină treaz interesul copiilor, iar în al doilea, autorul face mereu comparații între elemente familiare din viața copiilor cu alte elemente din lumea animală (pentru o înțelegere mai ușoară). În plus, ilustrațiile cu animale sunt completate de cele cu copii care observă lumea naturală, tot într-un efort de identificare al celor mici și de implicare. Subtil, sunt strecurate și informații despre încălzirea globală, dispariția anumitor specii și schimbările pe care le suferă mediul înconjurător (ecologiștii se cresc de mici).

Cărțile au ilustrații mari, de detaliu, nu de perspectivă, adică animalele și puii lor sunt prezentate mare în prim-plan și mai este adăugat câte un detaliu din mediul lor de viață (o creangă de copac, apă, iarbă etc.), iar informațiile sunt succinte și de sinteză, scrise cu font mare și bolduit, așa că ar putea fi folosite și ca exerciții de citit pentru copiii care au învățat să buchisească literele.

Cea mai frumoasă carte despre viețuitoare, de Eleonora Barsotti, il. Maria Mantovani, Gaia Masoni, Maria Di Lorenzo (7+)

Organizată atât pe tematici largi (Ce fac animalele primăvara, vara, toamna, iarna; Parfumul florilor, Strategii de supraviețuire în sezonul rece; Viața arborilor, Iarna la fereastră, Habitate de cutreierat etc), cât și în capitole dedicate unui singur animal în parte (vrabia, iepurele, cerbul, nevăstuica, ariciul, albinele, veverița, vulpea, rața, bufnița, cârtița, liliacul, nevăstuica, păienjenii, broaștele, mierla, melci, pițigoiul etc), cartea (subintitulată „Ghidul micului naturalist”) oferă informații substanțiale despre lumea viețuitoarelor prezentate, alături de ilustrații realiste din mediul lor specific de viață. E, de fapt, un fel de atlas zoologic mai restrâns, cu ilustrații realiste în loc de fotografii.

Recomandarea editurii este 4-7 ani, eu am pus 7+ pentru că mi se pare că textul se adresează copiilor care încep deja să învețe. Însă ilustrațiile sunt potrivite și pentru copii mai mici care, cu puțin ajutor din partea părinților, se pot descurca și ei.

Cărțile cu animale ale lui Susanne Riha (Minunata lume a păsărilor, Un an în grădina mea, Vino cu noi în pădure) (7+)

Susanne Riha este o autoare germană de cărți pentru copii, iar la Univers Enciclopedic Junior au apărut mai multe cărți scrise și ilustrate de ea, care au ca subiect animalele și lumea lor. Cărțile sunt pline de informații utile și interesante despre lumea animalelor și a păsărilor privită din diferite unghiuri: lunile anului, cu schimbările aduse de climă și de vegetație, viața păsărilor în natură sau viața animalelor și a plantelor de-a lungul anului.

Ilustrațiile sunt clasice, realiste, viu colorate și bogate în detalii, iar informațiile sunt sintetice și la obiect. Nu sunt prea multe, ca să plictisească, dar suficiente ca să ofere o imagine de ansamblu și să le facă poftă copiilor să afle mai multe și chiar să exploreze natura pentru a verifica ce au găsit în cărți.

Mie mi se par potrivite pentru copii peste 7 ani, deși, ca imagine, ar putea fi utile și copiilor mai mici.

Seria cu animale a lui Jill Tomlinson, il. Paul Howard (Bufnița care se temea de întuneric, Gorila care voia să se facă mare, Pinguinul care voia să afle mai multe, Pisicuța care voia să ajungă acasă, Găina care nu voia să renunțe, Vidra care voia să știe tot) (7+)

Seria cu animale a lui Jill Tomlinson face parte din categoria cărților numite „early readers”, adică primele cărți pe care copiii pot începe să le citească singuri, făcând legătura între cărțile ilustrate (puțin text, multe ilustrații) și romanele pentru copii (de obicei doar text). Cărțile „early readers” au și text, și ilustrații (de obicei, alb-negru), sunt scrise în capitole scurte, fiecare cu o poveste și o morală proprie, și au un font suficient de mare pentru a fi citit cu ușurință de copii, dar mai mic decât cel folosit la cărțile ilustrate.

Cărțile lui Jill Tomlinson, 6 la număr, sunt cărți clasice, iubite de copiii din lumea întreagă de decenii întregi. Cea mai populară este Bufnița care se temea de întuneric, cel mai probabil datorită faptului că întunericul este una dintre cele mai vechi și mai adânci temeri ale copiilor de pretutindeni. Fiecare carte urmărește evoluția unui pui de animal în mediul său specific: bufnița între pădure și câmpie, gorila în junglă, pinguinul la Polul Sud, pisicuța într-un mediu domestic, găina la fermă, iar vidra în ocean.

Fiecare pui este urmărit în timp ce descoperă propria lume, urmărind animalele din jurul său, făcând greșeli și învățând din ele, punând întrebări. În timpul ăsta, puiul de om învață alături de ei detalii despre viața animalelor sălbatice și domestice, dar află și informații interesante care-l pot ajuta și pe el „să crească”. Cărțile sunt scrise cu mult umor, animalele au parte de multe aventuri interesante, iar ilustrațiile sunt prietenoase și completează minunat textul.

Fiind destinate copiilor care încep să citească singuri, sunt recomandate celor peste 7 ani, însă pot fi citite de părinți mult mai devreme și celor mai mici (cam de la 4 ani în sus aș zice eu).

Marea carte a naturii, de Christine Henkel (7+)

Cartea lui Christine Henkel este mai degrabă ilustrată decât scrisă, întrucât, în afară de denumirile plantelor, animalelor sau insectelor (puse întotdeauna pe pagina din dreapta), nu există niciun alt text explicativ. Așadar, e o carte de prezentare a lumii naturale, o prezentare făcută în tablouri sintetice.

Fiecare pagină dublă prezintă viața naturii într-un anumit context: în fâneață, noaptea pe câmp, în livadă, la iaz, iarna în pădure, în poiană, viața în pădure de foioase sau în pădure mixtă, viața subterană a pădurii, viața din râuri, lacuri și mlaștini etc. Fiecare planșă adună fauna și flora specifică în ilustrații clasice, pline de detalii și în culori vii, fără a da alte indicații decât denumirile viețuitoarelor.

Este o carte care poate pune la lucru imaginația copiilor, care le poate umple mintea cu imagini realiste ale naturii și de la care pot fi inițiate numeroase jocuri și povești și la grădiniță sau la școală, dar și acasă cu părinții, rudele sau prietenii.

Animalium, de Jenny Broom, il. Kate Scott (7+)

Într-un format foarte mare (27,5×37,5 cm), Animalium își propune să prezinte „regnul animal în toată splendoarea lui” și face asta atât prin text, cât și, mai ales, prin ilustrațiile splendide în detalii și culori. Conceptul cărții se dorește a fi asemănător unei vizite la muzeul de istorie naturală, așa că „vizita” începe cu prezentarea animalelor nevertebrate, continuă cu pești și amfibieni, apoi reptile, păsări și, în cele din urmă, mamifere. Iar în introducere este ilustrat un „arbore al vieții” care prezintă evoluția și legăturile din lumea animală.

Fiecare capitol prezintă principalele familii și specii, plus un subcapitol dedicat unui habitat specific (de exemplu, recifele de corali, pădurea, tundra arctică, deșertul, pădurile tropicale etc.), textele de prezentare sunt sintetice și concise, menite, mai ales, să suscite imaginația copiilor decât să le ofere o prezentare exhaustivă.

Animalium este o carte de colecție, genul de carte pe care o răsfoiești obsesiv și la care te întorci adesea în căutarea imaginilor care te vor urmări. Eu am recomandat-o pentru copii peste 7 ani pentru că nu e tocmai facilă, dar o recomand cu drag copiilor de toate vârstele.

Cumpără cărțile (click pe titluri/autori) din librăria online Cărturești!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *