Bookaholic

Într-o dimineață, spre sfârșitul lui august, am primit pe Facebook o cerere de prietenie de la Roman Ion Cristian. La câteva secunde după ce am dat accept friend request, pentru că numele îmi suna destul de cunoscut, domnul Roman mi-a scris. Citise, nici acum nu știu cum de ajunsese la el, articolul cu taximetristul care citea Sven Hassel și îi plăcuse, îl făcuse să se simtă că nu e singurul, după spusele sale. Discuția a continuat firesc, mai întâi pe Facebook. Apoi, câteva săptămâni mai târziu, încântată și curioasă în legătură cu proiectul său, Biblioteca pentru copii Taxiul cu Bomboane, am stabilit o întâlnire.

Ne-am văzut la Serendipity, locul simpatic, plin de oameni calzi și primitori, unde acum există Biblioteca pentru copii Taxiul cu Bomboane. Chiar în prima zi de școală, pe la ora 19.30. Deja faimosul taximetrist – care a apărut, între timp, pe posturi de radio, la un post de televiziune, DIGI24, s-au scris povești despre el și despre Taxiul cu Bomboane în diverse materiale pe site-urile și blogurile online, plus că el însuși are o pagină de Facebook Taxiul cu Bomboane și un blog – își parcase mașina și mă aștepta la o masă, într-un colț, cu zâmbetul pe buze, parcă dornic să povestim, înconjurat de bomboane și copii.

Am pornit înregistarea. Prima povestioară a început imediat, când nici nu mă așezasem bine. Cum a venit pe terasa ceainăriei, i-a văzut pe cei mici plictisindu-se – părinții lor erau la o întâlnire, la câteva mese distanță – și le-a dat cărți din bibliotecă. După ce s-au uitat pe ele, copiii le-au dus la loc de unde le-au luat. Apoi le-a dat post-it-uri și carioci, pe care le lasă mereu la acolo pentru ca puștii să deseneze când vin, și a adus bomboane din mașină. Jocul era simplu: desenau ceva, primeau bomboane. La început, recipientul de pixuri de birou era plin de bomboane. La sfârșit, nu a mai rămas niciuna.

Pentru că discuția noastră a fost trunchiată de intervențiile celor doi băieți și ale fetiței, care aduceau cu regularitate desene și luau bomboane, și pentru că mi-a plăcut tare mult chimia dintre taximetristul cu bomboane și copiii de acolo, voi puncta, din când în când, cu fragmente din conversațiile lor.

Un băiețel mic se apropie de masă și-i întinde un post-it verde. „Zaharia, 4 ani”, citește domnul Roman. „Foarte frumos, Zaharia! Ce e ăsta? Un cal?”. Copilul dă din cap afirmativ. „Da? Bine, arată grozav! Mai desenezi?” Băiețelul dă din cap că nu. „Nu? Chiar îmi place cum desenezi!”, răspunde taximetristul nostru. Atunci, încurajat, băiețelul acceptă să mai deseneze și strigă victorios când pleacă de la masă: „Mi-a dat două! Mi-a dat două!” (n.r. bomboane).

Istorioara cu bomboanele nu e de ieri, de azi. A început înainte să se apuce de taximetrie. Citisem despre ea, dar mi-a spus că e o poveste pe care îi place s-o repete, o spune oricui are răbdarea și curiozitatea să-l asculte, așa că m-am conformat: „În anii “90, semafoarele erau pline de copii. Și stând pe Bulevardul Unirii, treceam mereu pe la intersecțiile cele mai pline de copii care cerșeau. Am refuzat să le dau bani, pentru că știam că aceștia aveau alte direcții, așa că le dădeam bomboane. Mașina mea devenise foarte cunoscută, nu atât după marca sau culoarea ei, cât după bomboane. Se striga în intersecții: <<Băi, a venit băi mașina cu bomboane!>>. Veneau buluc să le dau bomboane”. Poate te întrebi dacă, devenind Taxiul cu Bomboane, s-a schimbat ceva. Răspunsul este nu, procedează la fel, oriunde s-ar duce, în mașină sau în afara ei, fie că este vorba despre copii, cerșetori (adulți, în vârstă, ce contează?), clienți ș.a.m.d.

Desene strânse la Serendipity de la cei trei copii

Ideea cu desenele contra bomboane i-a venit în timpul unei curse, când o fetiță de etnie romă, din Târgu-Jiu, care mergea la Budimex, a luat post-it-urile pe care le ținea în mașină pentru a-și nota adresele comenzilor și a început să deseneze cu pixul. Taximetristul nostru a fost impresionat de faptul că fetița i-a dat în dar desenul și a rugat-o să-și scrie numele. Aceasta s-a semnat Ivanovici: „Probabil pentru că așa o strigau la școală: <<Ivanovici, treci la tablă!>>”. Mi-a spus că ține foarte mult la acest desen și că îl poartă tot timpul cu el. Pentru a-mi demonstra, și-a scos portmoneul și mi l-a arătat. Era deja plastifiat, așa cum sunt toate semnele de carte expuse acum la ceainărie. Își dorește să o găsească pe fetița care i-a dat ideea cu desenatul în taxi și, implicit, cu semnele de carte, pentru a o răsplăti cum se cuvine, cu un cadou cu totul și cu totul special, căci iarna, part-time, domnul Roman devine Moș Crăciun.

Atenție, copii! Toiagul lui Moș Crăciun se află în Taxiul cu Bomboane. Vede dacă sunteți cuminți sau dacă sunteți neastâmpărați.

Desenele făcute în mașină și plastifiate au fost scoase la licitație, pornind de la suma de 50 de bani, o sumă modică; cu banii strânși, taximetristul a cumpărat bomboane pentru copiii de la centrul de plasament Cireșarii și le-a dus acestora pe 1 iunie. Desenele din taxi se dau, împreună cu o bomboană, și la Serendipity, dacă duci una sau mai multe cărți pentru copii. Chiar așa, oare cum a demarat Biblioteca pentru copii a Taxiului cu Bomboane? Prea ne-a dus cu zăhărelul domnul Roman :).

Semne de carte atârnate la Serendipity

Taximestristul cu bomboane s-a întrebat cum ar putea face ca timpul să treacă mai repede și mai plăcut pentru copiii care, în loc să fie la joacă, fac tratamente în spitalele din țară. Desigur, cărțile, prietenele domnului sur din fața mea, au fost prima alegere. Așa că a început să strângă cărți. Primii care au participat la această acțiune și l-au sprijinit au fost chiar cei de la compania Meridian, care a cumpărat o sută de cărți și i le-a dat domnului Roman pentru a le duce în spitale.

Apoi s-a anunțat pe stațiile radio, iar colegii taximetriști au venit cu cărți. „O chestie care m-a impresionat foarte mult, Barbu 60 (n.r. indicativul), Găbiță, un tânăr până în 30 de ani, care dă gume turbo domnișoarelor drăguțe (râde), a venit cu puștiul și mi-a adus o tabletă pentru copii. Tableta este încă aici, urmează să fie dată unui copil care scrie o povestioară deosebită, inspirată din cărțile pe care le-a citit. Mai am o tabletă și am un alt gând cu ea. Ajungând la Marie Curie cu cărțile, mi s-a părut fabulos momentul în care mamele au năvălit la cărți. Și-atunci mi-am spus că și o mămică poate scrie ceva. Rămâne de văzut cum o vom da”. Am rămas fără glas. Nu pare o poveste decupată din prezentul nostru și din colțul acesta de țară, nu-i așa? Sorbim amândoi din cafelele cu mult lapte pe care le avem în față și mai tragem un fum de țigară.

La timp pentru intervenția celor trei copii. Zaharia se apropie și lasă un desen pe masă. Taximetristul își pune ochelarii pe nas și-l întreabă: „Crezi că ai mai putea să le faci ceva? Să-i mai colorezi, de exemplu?”. Băiatul afirmă și pleacă. Cât lipsește, domnul Roman mă vede zâmbind și-mi spune: „Pentru marea majoritate este primul și cel mai mare business al lor”. Băiețelul de patru ani se întoarce, după ce a mai mâzgălit puțin. Vine și Zinca, fetița de 8-9 ani. „Super tare, Zinca! Mai urmează ceva?”, zice domnul Roman. „Cel puțin trei”, i se răspunde. Atunci este invitată să-și aleagă bomboanele, ceea ce se și întâmplă. „Eu vreau toboana asta!”, intervine și Zaharia. „Bine, deci îmi ești dator cu un desen”, cade la pace taximetristul. „Și gata?!”, vine răspunsul puștiului. „Păi, până terminăm bomboanele, nu? Și dacă le terminăm, mă duc în mașină și mai aduc altele. Ajutați-l și voi să mai pună câteva ceva, o floricică, ceva. Am bomboane, spor la treabă!”, iar copiii se întorc la lucru, parcă hotărâți să-l lase pe domnul Roman fără bomboane astă-seară. Și-așa l-au „păcălit”, au luat bomboane și înainte, și după ce au adus desene :).  

Vernisajul semnelor de carte și lansarea Bibliotecii pentru copii Taxiul cu Bomboane au fost următorii pași. Pe cei de la Serendipity nici n-a fost nevoie să-i convingă, au fost imediat de acord să fie gazdele proiectului. L-a cunoscut pe Alin, patronul ceainăriei, tot în taxi, și s-au împrietenit imediat: „Este un băiat extraordinar, m-a primit aici și mi-a oferit tot sprijinul. Și la eveniment, a pus la dispoziție totul cu toată dragostea. Expoziția este permanentă, biblioteca este aici mereu, totul are un caracter de permanență. Când vii și aduci o carte, nu contează dacă veche sau nouă, pentru copii sau adolescenți, vei lua un semn de carte și vei primi o bomboană, nu trebuie neapărat să consumi ceva. Am ales locul acesta pentru că este central – altfel sunt convins că m-ar fi ajutat Meridianul să le strâng la dispecerat, de exemplu. Dar cine ar fi mers?”. Iarăși pare ireal, zâmbesc, dar parcă nu sunt convinsă. Știu, din proprie experiență, cât de dificil e să organizezi un eveniment în București; dai de oameni faini, dar nu mereu de la prima încercare. Însă, după ceva ore, patronul și-a făcut apariția  și, conversând, mi-am dat seama că poveștile domnului Roman sunt sută la sută adevărate, iar bruma de suspiciune s-a evaporat.

Raftul de bibliotecă de la Serendipity

Domnul Roman și cărțile pentru copii

Primul eveniment, cel de pe 6 august, a avut loc pe o ploaie torențială. Totuși, au participat peste o sută de persoane și au fost strânse peste patru sute de cărți. „A fost senzațional, mi s-a umplut sufletul de bucurie! Oamenii au stat, au povestit, au interacționat. Toți eram prieteni, aveam același scop”, mi-a spus domnul Roman, emoționat. Din două în două luni plănuiește să organizeze câte un eveniment similar. Următorul se va ține pe 2 octombrie, chiar atunci când este ziua sa de naștere: „Mi-o serbez aici, cu prăjituri, cu plăcinte și cu cărți pentru copii. Prietenii, cunoscuți sau necunoscuți, vor veni la ziua mea și nu-mi vor aduce mie cadou, ci cărți pentru copii”. Generoasă acțiune, mi-am spus. Nu vezi așa ceva în fiecare zi. De când am vorbit noi și până astăzi, există deja și un event pe Facebook – aici.

Dacă vei vrea să știi unde se duc cărticelele, ți se va răspunde imediat: la Budimex, la secția de chirurgie, o dată pe săptămână, sâmbăta sau lunea, în funcție de când are vreme să treacă pe la ceainărie să ia ce s-a mai strâns și să le transporte în biblioteca de la Marie Curie. Nu stă niciodată mult, umple biblioteca, golită deja, face niște poze copiilor și cărților, pentru ca cei care au donat să vadă că le-a dus cărțile, și pleacă.

Directorul spitalului i-a spus, la un moment dat, uimit: „Domnule, da”  tu te ții de cuvânt!” (râdem). Proiectul cu Biblioteca pentru copii nu are sfârșit, tocmai pentru că e ușor atipică: un copil merge, ia o carte, iar dacă îi place, o ia acasă. Nu o duce înapoi decât dacă nu i-a plăcut. Mi-aș fi dorit, în punctul acesta, să fi avut o Bibliotecă a Taxiului cu Bomboane când eram mică și stăteam în spital.

„Poftim!”, spune Victor și lasă desenele pe masă. „Acum, ultima ofertă!”, spune domnul Roman. „Păi, vreau trei bomboane, să fie una și pentru mama”, răspunde Victor. Taximetristul îi amintește că-i este dator, în cazul acesta, cu trei desene. Nici nu pleacă bine, că vine Zinca: „Auzi, dar mai ai bomboane?”, întreabă fetița. „Numai p-astea le mai am”, îi răspunde domnul Roman, arătând spre cele patru bomboane. „Dar îți mai pot da și pliculețe de zahăr”, completează acesta oferta. „Eee, zahăr am și eu acasă”, spune fetița dezamăgită. „Cu bomboanele stai mai nasol, așa-i?”, încheie domnul Roman și izbucnim toți trei în râs. 

După Marie Curie, vrea să meargă la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii „Grigore Alexandrescu” – dar așteaptă să fie recomandat de cineva, știe și el că nu se poate duce de capul lui cu cărți în spital. Oricum, dacă în acel moment nu va mai avea volume, cei de la Meridian i-au promis că vor cumpăra încă o sută de cărți. Marketing sau pur și simplu dorința de a ajuta, ce mai contează? Important este că cei mici vor profita pe deplin. Iar dacă se vor alătura și mai mulți oameni proiectului (a renunțat la ideea că mogulii sau instituțiile vor fi sensibilizați și se vor implica), domnul Roman va duce cărțile în spitalele din țară. Pentru că iubește cărțile și copiii, dar, mai ales, pentru că vrea să-i mulțumească cumva lui Dumnezeu pentru că fiul și nepoții săi sunt bine.

La evenimentul de pe 6 august de la Serendipity

Însă, dacă oamenii au nevoie așa de mare de cărți, de ce piața de carte din România stă așa de prost? Și tu te întrebi, probabil. Taximetristul nostru are un răspuns pertinent:

„Cărțile sunt foarte scumpe, nu suntem învățați să citim, ni se impune o literatură tâmpită în școală – deși nu sunt eu cel care judecă, sunt doar un taximetrist. Copiii sau tinerii, își cumpără Libertatea să vadă ce a mai făcut Bianca nu știu care, prințul din nu știu ce colț al lumii etc. (…) Mi-e groază de spitalele cu Libertatea sau Click de la capătul patului. Intră în spital și, din cinci paturi, trei au Libertatea. Dă-i o carte și fii convins că o va citi. O carte care să-l atragă”.

La evenimentul de pe 6 august de la Serendipity

Ceainăria la sfârșitul întâlnirii cu Taximestristul cu Bomboane

Am protestat, nu eram convinsă că poți înlocui așa ușor Libertatea cu literatura, am și eu, poate, ideile mele preconcepute. Domnul Roman a ținut să-mi precizeze că, de fapt, se referă la puterea exemplului, care poate fi foarte mare: „Dacă nu ești învățat cu apa, poți să ai o fobie legată de ea. Așa că citește și va citi și copilul. Și lasă-l, frate, să citească orice, să-i placă. Fi-miu citea niște cărți cu înjurături în clasa a X-a de te dădeai cu capul de pereți, dar îl lăsam, pentru că le citea în engleză. Așa că What the f**k?”. Râdem, din nou, și sorbim din cafea.

Fie vorba între noi, după vorbă, după port, te cam prinzi că domnul Roman este un împătimit al literaturii. Când vorbește despre cărți, este cu totul acaparat.

„Uite, am mai făcut desene, patru, pentru că era o poveste și trebuia să se termine. Mi-a spus Zinca, știu că nu mai ai bomboane, dă-mi-le p-alea două și încă două pliculețe de zahăr”, spune Victor, băiețelul de opt ani, pe nerăsuflate, după ce anterior spusese că nu va mai desena. „Bine, Victor, ia uite ce frumos! Ce poveste interesantă! Pliculețele de zahăr să i le dai lui tati, da?”, conchide taximetristul rămas fără bomboane și fără zahăr. „Da, da, stai să-ți dau și culorile”, zice copilul. „Mulțumesc, Victor!”, îi răspunde domnul Roman. „Poftim, la revedere!”, spune puștiul după ce returnează culorile și post-it-urile. E adevărat, s-au pierdut în „lupta” pentru bomboane câteva carioci și câteva post-it-uri, dar taximetristul nostru nu e supărat, mai ales că e obișnuit ca oamenii să mai plece din mașină cu ele.   

Eu cred că poți cunoaște un om întrebându-l ce citește :). Am făcut „testul” și cu taximetristul simpatic. În copilărie, domnul Roman citea cam ceea ce citeau toți copiii de vârsta sa, căci posibilitățile erau cam limitate: revista Cutezătorii, Winnetou, Old Shatterhand, tot ce înseamnă Jules Vernes, autori români ș.a.m.d. Interesant e că, pentru că oferta era foarte limitată, a sărit repede la „greii” literaturii: Dostoievski, Tolstoi, Kafka. Acum își dorește să recitească, după mulți ani, Idiotul, crede că o va vedea cu alți ochi.

La evenimentul de pe 6 august de la Serendipity

Cărți împachetate, la Serendipity, pentru copiii de la Marie Curie

Anul trecut, când a avut un accident de mașină (cineva a intrat în taxiul său), a trebuit să stea mult la pat. I-a plăcut totuși, pentru că a avut vreme să citească enorm de mult. Shantaram, de exemplu, de Gregory David Roberts, ni-l recomanda cu toată căldură. A citit și Gora lui Tagore, dar i s-a părut că acesta este mai bun în poezie decât în proză – nici nu am putut să-l contrazic, la fel cred și eu. Îi place la nebunie Neruda (poezia Regina se numără printre preferatele sale), dar și Mario Beneddeti. Văzând că sunt uimită că gustă versuri, mi-a spus că mă învață cum se citește poezie 🙂 – „Una și apoi gata, revii în altă zi cu altă poezie. Râzi sau plângi și gata. Poezia este o stare. Nu poți citi mai multe poezii într-o seară, să treci de la o stare la alta. E părerea mea de taximetrist. Dar și taximetriștii e oameni, nu?”.

Timpul a zburat prea repede. Se înnoptase deja, oamenii de la terasă se împuținaseră, iar noi discutam în continuare despre cărți, condiția intelectualului de astăzi (care nu-și permite să-și cumpere volume, spunea domnul Roman, decât de la ofertă), povești cu telefoane sau copii uitați în taxi și restituiți, povești cu și despre colegii taximetriști, povești cu copii care nu voiau să mai coboare din taxi, întâmplări mult mai puțin plăcute, rebrandingul Taxiului cu Bomboane – realizat de Shirley Kim Habib, scenograf la Disney Paris, alături de fiul său, care a fost senior marketing designer la Student Union în Anglia -, de campania „Uită o carte” – la care a participat pentru că i s-a părut o idee faină: „Am lăsat cărți într-un parc și am scris pe carte că, cine va găsi această carte, poate va aduce în schimb una pentru copii aici, la bibliotecă” – și multe altele.

De la taximetristul cu bomboane către noi, cu dragoste, citire:

„Permanent, cât voi fi taximetrist, se va desena în taxi, se vor primi bomboane și se vor strânge cărți”.

„Procentul de oameni cinstiți, corecți, de treabă, este mai mare în taximetrie decât în politică”.

„Avem clienții și prietenii pe care-i merităm, iar clienții mei sunt minunați”.

***

Când am plecat, binedispusă și încărcată cu informații și povești frumoase, am luat Taxiul cu Bomboane până la Universitate. Am primit regina bomboanelor (dovada, mai jos) pentru desenul pe care l-am făcut (artă abstractă, cu titlul lui) și mi-au fost testate cunoștințele muzicale, așa cum se obișnuiește în taxiul domnului Roman. Nu îți povestesc mai multe despre asta, m-am cam făcut de râs. Dar se ascultă muzică bună (cu precădere blues, jazz, muzică clasică) în Taxiul cu Bomboane (dacă intri pe Facebook, vei putea asculta o parte din muzica ce este pusă în mașină).

Însăși Regina bomboanelor 🙂

Mapa cu desene din Taxiul cu Bomboane

Pe final, te îndemn să mergi la Serendipity să duci cărți pentru copiii din spitale, domnul Roman este un om de încredere, altruist, plin de energie și voie bună, care comunică minunat cu cei mici și își dorește să le poată dărui cât mai multe cărți. Dacă aveți norocul să călătoriți cu el, ei bine, vă veți schimba, categoric, părerea despre taximetriști.

Celelalte surse foto aici și aici.