Bookaholic

Cărțile pentru copii sunt minunate și mă atrag din ce în ce mai mult. Am fost și ieri la Bookfest și am vaga senzație că am răsfoit mai mult cărți pentru copii decât pentru oameni mari. De aceea, în titlul acestui material, nu am spus cărți de dat în dar copiilor – pentru că mă gândesc că și unora dintre voi le-ar plăcea, întocmai precum mie, să primească de 1 iunie (sau în orice altă zi a anului) cadou o carte pentru copii.

Fie că nu ați apucat să le luați celor mici și cărți, fie că vreți să mai dați o tură pe la Bookfest sau prin librării, sper ca lista pe care am încropit-o să vă fie de folos (vă puteți inspira și de aici sau aici).

Am ales zece cărți pentru copii de dat în dar, dintre care jumătate sunt scrise de autori români, iar cealaltă jumătate de autori din lumea largă. Le consider haioase; majoritatea sunt potrivite pentru copii între 5 și 12 ani. Au morale incluse, printre rânduri.

Momo, de Michael Ende

Momo este o fetiță tare simpatică, orfană, care locuiește la marginea unui oraș mare, într-o clădire abandonată, cu un dar cu totul și totul special: știe să asculte oamenii. O poveste în care timpul este personaj alături de Momo, cea care îl va salva din ghearele hoților (domnii cenușii) și-l va reda oamenilor. Michael Ende scrie la fel de frumos ca și în Poveste fără sfârșit și te acaparează complet. Nu va fi greu pentru tine sau pentru copilul tău să se identifice cu fetița care nu știe să scrie, dar știe să aibă răbdare cu timpul (cronică aici).

Dintre cărțile scrise de Michael Ende vă recomand, cu căldură, și Punci cu porunci, tradusă anul acesta de doamna Nora Iuga.

Un urs pe nume Paddington, de Michael Bond

nu se poate să nu fi auzit de ursulețul Paddington! Schema poveștii este cam așa: se ia un ursuleț simpatic și manierat, se plasează într-un oraș necunoscut lui (Londra în cazul nostru), cu provizii pe terminate (aici marmelada de portocale), și se stârnește, astfel, deruta ursulețului. Nu-i nimic, intervine o familie de oameni de treabă care-l iau acasă pe Paddington. Că ursulețul face numai boacăne încercând să se obișnuiască să locuiască într-o casă de oameni, ăsta-i tot deliciul cărții! (mai multe detalii găsești în cronică)

Animale din poveşti cum la zoo nu găseşti, de Gianni Rodari şi Anna Laura Cantone

Este numai bună pentru prichindeii care iubesc animalele. Vor găsi aici nouă povești în care personajele principale sunt animalele – cum ar fi elefantul, vulpea, broasca țestoasă, găina etc.-, iar trăznăile pe care le fac ele îl vor amuza pe cel mic și, totodată, îl va învăța câteva lucruri despre lumea din jur. Unde mai pui că ilustrațiile sunt superbe! (mai multe despre carte aici)

Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul, de Adina Rosetti

(interviu cu autoarea aici) – am răsfoit-o la târg și m-a încântat peste măsură! Este una dintre cărțile pe care vreau să le citesc curând. Mi-a plăcut cum arată – ilustrațiile sunt absolut minunate, realizate de Cristiana Radu – și, mai ales, cât de frumos este așezat textul poveștii, te farmecă pe loc. Printre personaje îi întâlnim pe Domnul Azi, bătrana Doamnă Ieri, Domnișoara Poimâine, spiridușul Vreodată, omuleți care ne învață cum stă treaba cu timpul și cu noțiunile lui abstracte.

Cui i-e frică de computer, Liviu Papadima (coord.) 

Da, da, și pe acest volum vreau să pun mână. Am două motive: primul, pentru că vreau să văd cum s-au descurcat autorii români contemporani (Florin Bican, Marius Chivu, Florin Dumitrescu, Ioana Nicolaie, Ioana Pârvulescu, Ion Manolescu, Liviu Ornea, Elena Vlădăreanu, Tudor Călin Zarojanu, Daniela Kluz, Doina Ruşti, Ana Maria Sandu, Matei Sâmihăian, Fanny Chartres, Gruia Dragomir, Laura Grünberg, Vlad Zografi) să scrie povești pentru cei mici legate de universul tehnologiei, al gadgeturilor, al vremurilor de dinainte de computer, al primei întâlniri cu pixelii etc.; cel de-al doilea, pentru că, întocmai precum se întâmplă și cu cei mici când își aleg o carte, mi-au atras atenția ilustrațiile Irinei Dobrescu :).

Marele Uriaș Prietenos, de Roald Dahl 

L-am descoperit pe Dahl prin intermediul Mariei (da, avem ce învăța de la cei mici!). Am citit din volumul acesta la Maratonul poveștilor, profitând de invitația celor de la Editura Arthur – căci altfel cine știe când ajungeam să citesc ceva de Roald Dahl? Și mi-a plăcut tare mult să o cunosc pe Sophia, o fetiță dintr-un orfelinat, și să mă tem alături de ea atunci când îl întâlnește pe Uriaș, cel care o răpește din patul ei pentru simplul motiv că l-a zărit. Am stat încordată când Uriașul a dus-o pe Sophia în peștera lui și m-am gândit, evident, că o va mânca. Dar, ce să vezi? Fetița are noroc, l-a întâlnit pe singurul uriaș prietenos (MUP). De aflat ce se întâmplă cu cei doi protagoniști îți rămâne ție și/ sau copilului tău :).

Unde fugim de-acasă?, de Marin Sorescu

O întâlnire cu Marin Sorescu la vârsta copilăriei nu cred că strică, dimpotrivă. Mai ales că volumul acesta este, așa cum am aflat din prezentare, o combinație haioasă între poezii, povești și teatru, cu un personaj simpatic care te îndrumă de-a lungul cărții. O vreau! (Și țin să te anunț că mi-am pus-o pe lista de lecturi de vara aceasta :). )

Reciclopedia de poveşti cu rimă şi fără tâlc, de Florin Bican

–  maestru al cuvintelor și giumbușlucurilor în povești. Am aflat despre carte prin intermediul Galei Bun de Tipar, unde a luat Premiul pentru Cea mai bună carte a anului pentru copii și tineret.

În carte avem parte de trei reinterpretări ale unor povești clasice, după cum urmează: Povestea lui Harap-Alb, Muma lui Ştefan cel Mare şi Rică nu ştia să zică. Presăte cu mult umor, limbaj poetic à la Florin Bican și ironie cât cuprinde. Sună bine, așa-i?

Aventurile lui Riki, de Ana Maria Florea 

Este tot pentru cei mici iubitori de animale, mai exact de… cățeluși simpatici și puși pe șotii. Căci Riki este nimeni altul decât un cățeluș care, în primii doi ani de viață, se ține numai de prostii. Învață el să fie cățel cuminte, nu vă faceți griji! Apropo, Ana Maria Florea scrie chiar poveștile cățelului ei, așa că am putea spune că scrie din experiență :).

Eu, haios?, de James Patterson

– scriitorul acela american care i-a înnebunit pe copii și i-a făcut să-i cumpere și citească toate cărțile din seriile Generala, Maximum Ride, Vrăjitor şi vrăjitoare, Daniel X etc. Bestsellere, cum ar veni. Și cartea despre care vă spun eu păstrează cam aceeași linie a volumelor precedente: umor, întâmplări nefaste din generală și din viață care se termină cu bine (cu un caracter educativ în subtext). De data aceasta, personajul principal este Jamie Grimm, un băiețel orfan în scaun cu rotile, înconjurat de prieteni și de rude care-l iubesc și-l încurajează să participe la… Concursul Cel Mai Amuzant Copil Comedian de pe Planetă.

Apropo, am văzut o carte pentru copii al cărei titlu m-a șocat: Cum să faci să NU citești. Sper că-i cu psihologie inversă, că altfel…

Pe final, vreau să vă spun o poveste scurtă: am auzit la Bookfest, trăgând cu urechea, un părinte care i-a spus copilului său entuziasmat să-i cumpere un anumit volum, că nu i-o va lua pentru că nu-i va plăcea și pentru că e o prostie. I-a băgat pe gât altceva, ce i s-a părut lui potrivit. Mi s-a părut trist, copilul a plecat dezamăgit și cu o carte în mână pe care, cel mai probabil, nu o va citi. Sigur că e bine și frumos să le recomandăm celor mici cărți, ba chiar să le cumpărăm ce ni se pare potrivit pentru ei, însă cred că este foarte important ca ei înșiși să ajungă la anumite cărți, să aleagă ce vor să citească, oricât de aiurea sau nepotrivit ni s-ar părea nouă. Altfel cum va prinde drag de cărți? Cum va citi altele? Trebuie făcut un compromis – dacă nu, vor fi și adulții precum profesorii și ale lor liste obligatorii de lectură de la școală. Voi ce părere aveți?

Sursă imagine principală