Tag: michael ende

Nou la Polirom Junior: „Lungul drum către Santa Cruz”, de Michael Ende

Într-o zi mohorîtă de luni, Hermann, un băiețel de opt ani, o pornește ca în fiecare zi către școală, supărat că părinții nu-i mai dau atenție decît ca să-i spună ce nu face bine. Numai că, de data asta, drumul lui se transformă într-o aventură care îi dezvăluie o mulțime de posibilități. Ar putea să fugă din oraș și să devină gangster (Ooo, daaa, așa le-ar trebui părinților!) ori să lupte în Legiunea străină și să se umple de glorie, sau mai bine să călătorească în timp, să se îmbogățească (are-n buzunar șase mărci din care poate să facă un milion, știe și cum)… Sau să fie curajos și să salveze oameni aflați în primejdie, să se lupte cu șerpi uriași… Citeşte tot articolul


Cartile copilariei

Cărţile copilăriei sau poveştile pe care ne place să ni le spunem şi azi

Închideţi ochii şi spuneţi-mi ce poveste vă amintiţi din copilărie. Care sunt personajele acelea pe care încă le zăriţi atât de clar cu ochii minţii? Şi care sunt aventurile acelea fantastice de care vă amintiţi, de data aceasta, cu inima? Unele dintre cărţile copilăriei şi-au continuat călătoria alături de noi şi ne stau alături şi azi, când suntem adulţi. Trebuie să vă dezvălui însă un mic secret: mă simt în continuare un copil deghizat în adult. Aşa că am decis că toţi adulţii sunt, de fapt, copii, doar că nu vor să spună. Cum altfel se explică emoţia pe care o resimţim şi acum în faţa unui raft plin cu jucării? Şi cum se face că unele dintre cele mai frumoase amintiri se leagă de copilăria noastră mică, de poveştile pe care ni le spuneau bunicii sau părinţii? Nu, din copilărie n-am plecat niciodată. Citeşte tot articolul

10 scriitori nemulțumiți de ecranizări care mie mi-au plăcut

Bătălia cărți versus filme este perpetuă. Nu o vom relua astăzi, am mai dezbătut aspectul acesta cu alte ocazii și, oricum, parcă nu are finalitate. Ambele tabere au suficiente argumente. În schimb, am făcut o listă cu 10 scriitori nemulțumiți de ecranizări, toate celebre și suficient de vechi încât să le fi văzut toată lumea. Am menționat, de fiecare dată, ce motive au avut autorii pentru a le displăcea filmele în cauză - veți vedea, cele mai multe sunt atât de generale încât s-ar putea potrivi cu ușurință oricărei alte cărți/ altui film. În plus, le-am ales doar pe cele care mie mi-au plăcut foarte mult (atât cărțile, cât și filmele; de altfel, le analizez întotdeauna separat), cu o singură excepție: My Foolish Heart, după o nuvelă a lui Salinger, pe care n-am apucat să o văd, dar al cărei caz mi s-a părut interesant.  Citeşte tot articolul

Zece cărți pentru copii de dat în dar de 1 iunie

Cărțile pentru copii sunt minunate și mă atrag din ce în ce mai mult. Am fost și ieri la Bookfest și am vaga senzație că am răsfoit mai mult cărți pentru copii decât pentru oameni mari. De aceea, în titlul acestui material, nu am spus cărți de dat în dar copiilor - pentru că mă gândesc că și unora dintre voi le-ar plăcea, întocmai precum mie, să primească de 1 iunie (sau în orice altă zi a anului) cadou o carte pentru copii. Fie că nu ați apucat să le luați celor mici și cărți, fie că vreți să mai dați o tură pe la Bookfest sau prin librării, sper ca lista pe care am încropit-o să vă fie de folos (vă puteți inspira și de aici sau aici). Citeşte tot articolul

De vorbă cu un copil pasionat de lectură: Maria, 9 ani – ”Lectura este o maşină miraculoasă”

Pe Maria am cunoscut-o în urmă cu patru ani, pe când era la grădiniță. De atunci era un copil pasionat de lectură. Îmi place să cred că am crescut împreună, căci am învățat multe lucruri de la ea. Amândouă ne luptăm, cot la cot și la per tu, cu limba engleză, în fiecare săptămână. Acum are 9 ani și jumătate, este elevă în clasa a III-a, la şcoala gimnazială I. G. Duca din Bucureşti, și citește pe rupte. Mi-a mai împrumutat și mie cărți de-ale ei, cele pe care eu nu am avut ocazia să le citesc când am fost mică. Iar atunci când mi le împrumuta mă întreba, deseori, dacă-mi trebuie pentru a scrie pe Bookaholic :). Citeşte tot articolul

„Cu cât mai încet, cu atât mai repede” sau strania poveste a lui Momo

Cum nu arareori ni se întâmplă să nu mai avem răgaz nici pentru a ne asculta gândurile, cu atât mai puțin pentru a-i auzi pe alții, cred că ar fi bine să ne apucăm, cu mic, cu mare, să citim Momo sau strania poveste despre hoții de timp și fetița care le-a înapoiat oamenilor timpul furat, volumul lui Michael Ende, recent reeditat la Polirom. Recunosc că nu-mi plac cărțile pentru copii care sunt mult prea didactice, cu o morală ce țipă pentru a fi luată-n seamă, cum, de altfel, nu le plac nici copiilor. Talentul lui Ende este tocmai acela de a ascunde morala în spatele unei narațiuni care te ține cu sufletul la gură, motiv pentru care mi-a plăcut volumul și, de ce să n-o recunoaștem, am și învățat ceva citindu-l. Citeşte tot articolul

Povestea fără sfârşit care ne salvează

Iniţial, mi-a părut rău că nu am citit cartea asta când aveam 9-10 ani, deşi poate nu aş fi intrat în poveste cu totul. Apoi, faptul că am citit-o acum m-a făcut să-mi treacă orice regret. Am înţeles în sfârşit entuziasmul celor mari care - cei mai mulţi nu văzuseră decât filmul - îmi spuneau că e foarte frumoasă, şi ochii larg deschişi ai celor mici care-mi vorbeau despre cum un băieţel a salvat lumea. Citeşte tot articolul