Tag: online

Eckstein-Bookstores

Cartea librăriilor: 75 de povești ilustrate cu și despre librari și librăriile lor

Poveștile despre oraș se țes în fiecare zi. Librăriile își au propriile istorii și, cel mai adesea, propriile pisici. De la felul în care își aranjează vitrinele până la modul în care știu să te primească, încă de la intrare, diversitatea librăriilor e departe de a putea fi cuprinsă într-o singură carte. Și, totuși, un astfel de proiect îndrăzneț a fost pus la cale și dus în cele din urmă la tipar de Bob Eckstein, ilustrator pentru New Yorker. Citeşte tot articolul

Ilustrațiile lui Antoine de Saint-Exupéry pentru Micul Prinț

Am mai pus, anterior, lupa pe ilustrațiile scriitorilor, pe arta grafică, desenele sau picturile lor. Pentru că ne interesează, suntem curioși și ne place să privim creativitatea autorilor noștri dragi exprimată și cu pensula sau creionul, nu numai cu stiloul. De această dată, îl avem în vizor pe binecunoscutul scriitor Antoine de Saint-Exupéry și ilustrațiile sale pentru Micul Prinț, singurul său volum de literatură pentru copii (și text subversiv pentru adulți), cel care a fost tradus în peste 250 de limbi și dialecte în toată lumea și este vândut, anual, în peste un milion de exemplare. Pun pariu că scriitorul francez nu s-ar fi așteptat nici ca opera sa să devină cea mai iubită carte pentru copii, nici ca desenele pentru carte să fi fost atât de apreciate atunci când au fost expuse la The Morgan Library & Museum, New York, acum mai bine de jumătate de an.  Citeşte tot articolul

Unde găsim cărți de dragoste online?

N-am căutat niciodată, până acum, explicit, cărți de dragoste online. Însă am făcut-o în acest moment pentru că e vară - de exemplu, mi-e greu să cred că luați cu voi pe plajă un Kant -, pentru că știu că mulți dintre voi sunteți fanii acestui tip de ficțiune, pentru că am fost întrebați de cititori pe Facebook unde găsesc cărți de dragoste online și, poate, aveți nevoie de câteva link-uri care să vă facă viața mai ușoară. E o primă încercare, o listă încropită. Astfel, în cele ce urmează, aveți zece site-uri cu cărți de dragoste de citit online sau de descărcat, dedicate acestui subiect sau care au o categorie aparte numită Romance. Sper că vă vor fi utile. Citeşte tot articolul

Poveste ”permanently under construction” – interviu cu patru oameni faini de la Cărturești (II)

Vă povesteam, într-un material anterior, că librăria Cărturești împlinește, în luna noiembrie, 13 anișori. Și că, pentru a-i sărbători, i-am scos la tablă pe Daniel Voinea (manager pe partea de comunicare), Adriana Voinea (departamentul de HR), Cristian Mureanu (manager proiecte de dezvoltare) și pe Mona Călinescu (care se ocupă de marketing online). Partea a II-a a interviului este cel puțin la fel de savuroasă precum prima. Veți citi despre ce înseamnă Cărturești pentru cei patru intervievați, pașii pe care i-a parcurs Cărtureștiul pentru a ajunge la cea de-a 13-a aniversare, crezurile brandului, targetul acestuia, lumea online, dar și despre cititori, lectură și alte dependențe :). Citeşte tot articolul

Ce cadouri ne face Cărturești la aniversarea de 13 ani

În noiembrie, Cărturești-ul împlinește 13 ani de existență. Nu poate decât să ne bucure faptul că librăria noastră de suflet face, de atâta timp, lucruri faine în lumea cărților. Când rostești numele brandului, știi prea bine la ce te referi: la profesionalism, pasiune, responsabilitate, calitate, cultură, cărți, ceai, muzică și filme, toate aranjate cu dischis, într-o atmosferă prietenoasă, relaxată, vie.  Citeşte tot articolul

Să scoatem proza scurtă din sertar! – site-uri unde putem găsi povestiri gratuite online

Cum bine știți, Alice Munro, iscusita scriitoare canadiană de proză scurtă, a câștigat acum o săptămână Premiul Nobel pentru Literatură. Deși încă se aud ecourile de dezamăgiri ale fanilor lui Murakami, Roth sau Bob Dylan, recunoașterea la acest nivel a prozei scurte este, cred eu, extrem de importantă. Pentru că, dintr-un motiv sau altul, regele literaturii este romanul. Nedreptățită de cititori până acum, proza scurtă capătă teren. Citeşte tot articolul

Încă două site-uri cu download gratuit de cărți

Dragă bookaholicule, Am găsit încă două site-uri de pe care putem downloada gratuit cărți. Se poate ca tu să le știi, pentru mine sunt o descoperire. Așa că n-am putut aștepta să strâng mai multe, să-ți dau o listă mai cuprinzătoare. Entuziastă, m-am gândit să ți le împărtășesc.  Citeşte tot articolul

Cine este în spatele Dex Online? De vorbă cu Cătălin Frâncu și Radu Borza

Dex Online mi se pare unul dintre cele mai utile și interesante proiecte din online-ul românesc. Cine nu-l deschide instinctiv deja atunci când are o dilemă lingvistică? Îl știam pe Cătălin Frâncu de mai mult timp. Unul dintre primii oameni la Google, student la MIT, olimpic internațional cu multiple premii la informatică și un om pasionat de lucrurile interesante, implicat în proiecte sociale. Împreună cu Radu Borza, și el programator pasionat de lingvistica computațională, au pus pe picioare Dex Online, ajuns acum unul dintre cele mai folosite site-uri din .ro. I-am întrebat mai multe despre ce înseamnă pentru ei acest proiect, în mare parte voluntariat, non-profit, care au fost motivațiile lor și mai ales care sunt provocările. Citeşte tot articolul

eBook gratis: 1001 de nopţi, versiunea completă Burton

Aţi citit 1001 de nopţi? În întregime? Eu recunosc (nu cu ruşine, de data asta) că nu, pentru că nu am reuşit să adun la vremea aceea toate cele 14 volume scoase de editura Minerva in colecţia BPT (publicate între anii 70 şi aproape 90). Motiv pentru care îmi produce o senzaţie plăcută (ca expectativa finalului unei cărţi de poveşti căreia îi lipseau ultimele file) faptul că s-a publicat, pe site-ul unei biblioteci pe care am menţionat-o şi aici, în lista resurselor online de cărţi electronice, o ediţie completă (ebook) a celor 1001 de nopţi, versiunea cea controversată a lui Sir Richard Francis Burton, scriitor, explorator, traducător, diplomat, spion şi... poet. Citeşte tot articolul

Cărţi în .com/.co.uk (2-9 august)

Ca să mai citim şi despre altceva în afara protestelor din Anglia. Adevărul e că eu tot sper să spargă şi o librărie, una mai fancy, să vândă cărţi la colţ de stradă şi mai ieftin şi clasăm totul la happening cultural. Adică ce, numai bascheţii, iphonu' şi laptopu' contează :) Mda, ne întoarcem la ale noastre. Citeşte tot articolul

Ce citesc onlinerii: Cristina Ursache

Chiar daca nu are blog, Cristina Ursache este foarte activa in mediul online, ocupandu-se, mai precis, de comunicare. A fost vocea in social mult timp a ING-ului, acum facand comunicare online pentru Citi Bank. Noua ne place mult de ea pentru ca e simpatica, volubila si directa.  Am intreabat-o ce-a mai citit si, lucky us, ne-a raspuns. :) Citeşte tot articolul

Ce citesc bloggerii: Catalin Tenita aka Catastif

Catalin de fapt nu prea mai e blogger, daca e sa luam in considerare de cand n-a mai scris pe Catastif. In schimb, stie multe despre bloguri,  chiar daca ne gandim ca are la dispozitie toate datele ZeList. Catalin Tenita este printre cei mai importanti antreprenori din online-ul romanesc (ZeList, TPU, Gustos si multe altele). Va ganditi ca nu are timp sa citeasca? Va inselati amarnic, Catalin este unul dintre oamenii care citesc mult, foarte mult, cu preocupari culturale intense si cu un mod foarte fain de a vedea si intelege lucrurile. Citeşte tot articolul