Bookaholic

Sigur, cei trei scriitori din titlu vă spun multe pe partea de literatură. Nu cred să existe vreun bookaholic care să nu fi citit măcar o carte de-ale lui Kurt Vonnegut, Charles Bukowski sau Jack Kerouac – despre cele mai cunoscute dintre ele  v-am mai vorbit cu alte ocazii aici, aici, sau aici.

Însă puțini dintre noi știam, până acum, că aceștia s-au exprimat nu numai prin scris, ci și prin desene de tot felul. Creativitatea lor nu pare să aibă limite, serios. De la schițe haioase, desene dubioase, obscure la autoportrete, triada de mai sus m-a surprins plăcut. Prin urmare, vă invit să-i (re)descoperim împreună într-o altă ipostază.

Că Vonnegut utilizează în cărțile sale elemente SF, pentru a caracteriza mai bine  lumea în care trăia și experiența sa de viață, nu mai este o noutate. Nici faptul că, în viziunea sa, fantasticul nu te transportă în altă lume, ci te face să o privești pe a ta cu alți ochi.

Mai puțin cunoscut pentru noi, cei obișnuiți cu minunățiile care se petrec în cărțile sale, sunt creațiile lui în domeniul artei grafice. Bineînțeles, scriitorul nu se dezminte în desenele sale, combinând aceleași obsesii, aceeași pendulare între ficțiune și realitate, între fantastic și obișnuit, între umor și melancolie.

Primele desene care au atras atenția publicului și criticilor au fost cele din cartea Micul dejun al campionilor (apărută în 1973; la noi, de exemplu, și ediția din 2008 de la Polirom păstrează desenele autorului), deși în Abatorul 5 (1969) se pare că i-ar fi apărut prima schiță.

La acea vreme, arta grafică introdusă de Vonnegut în cărțile sale a fost șocantă, privită ca o adăugire neobișnuită; totuși, el a fost apreciat pentru stilul său naiv și amuzant, iar scrierile sale au ajuns să fie interpretate cu tot cu desene :).

Iată una dintre mărturisirile lui Vonnegut:

I’ve drawn all my life, on the edges of manuscripts and things like that. But I started thinking, ‘This is the amateur approach’. So I decided to take myself seriously as an artist… My father was an artist, my grandfather was an artist, and I have three children who are accomplished artists.

Unele creații grafice de-ale sale au fost parte din diferite expoziții (cum ar fi cea personală de la galeria Margo Fiden din Greenwich Village, 1983).

Interesant este că Vonnegut credea că actul de  a scrie este migălos și obositor, pe când pe acela de a desena și picta îl găsea amuzant și relaxant.

Una dintre obsesiile sale la nivelul artei grafice este aceea de a desena fețe, figuri omenești: abstracte, cu diferite forme (printre care și triunghiuri, piramide) sau culori. Includ aici și seria de  autoportrete, care conține numeroase schițe și picturi, aproape la fel, cu mici variații.

The human face is the most interesting of all forms. So I’ve just made abstracts, of all these faces. Because that’s how we go through life, reading faces very quickly.

De menționat este și faptul că, în majoritatea desenelor din afara cărților, Vonnegut nu face aluzii la operele sale, tocmai pentru că, spunea scriitorul american, nu vroia să se folosească de reputația sa pentru a-și promova operele grafice. Totuși, într-una dintre imaginile realizate pentru publicitate, se pot observa câteva trimiteri la al patrulea roman scris, Leagănul pisicii. Vă dau două indicii: mâinile și pisica :).

Până să trecem la următorul scriitor – artist grafic, vă mai spun un lucru fain: lui Vonnegut îi plăcea tare mult de cubiști și îl numea pe Georges Braque ”erou special”.

Charles Bukowski rămâne unul dintre cei mai constanți scriitori – artiști, publicând, în același timp cu poemele sale, și mici desene, sketch-uri sau picturi. Majoritatea operelor sale grafice au intrat în paginile unor ziare, reviste sau publicații mici, urmând ca, după câțiva ani, să apară în expoziții și ediții limitate. De exemplu, Los Angeles Free Press i-a ținut o rubrică de ilustrații (câteva erau benzi desenate) în mai bine de 200 de numere – dintre titlurile acestora, le amintesc pe cele mai prolifice: Aventurile lui Clarence Hiram Sweetmeat, Dragă domnule Bukowski (1979) sau Ziua în care a nins în L.A. (1986).

Spre deosebire de Vonnegut, poetul american nu a avut nimic împotriva folosirii reputației sale de scriitor atunci când și-a promovat desenele. Dimpotrivă, a insistat ca unele dintre acestea să fie asociate cu poemele sau povestirile sale, iar de fiecare dată când a publicat vreun volum, a ilustrat măcar coperta.

Bineînțeles că și John Martin, editorul lui Bukowski de la Black Sparrow Press, a realizat valoarea financiară a operelor, astfel încât i-a cerut să includă în At Terror Street and Agony Way (1968) 90 de desene originale, iar pentru cartea A Bibliography of Charles Bukowski (1969) încă 50 de ilustrații pentru ediția limitată și semnată de autor.

De altfel, în povestirea East Hollywood: The New Paris, poetul Americii spunea că pictura și desenul sunt cea mai ușoară formă a artei pentru el și vin ca o completare a scriiturii sale; totuși, se plângea în legătură cu cererile dese ale editorului său de a produce zeci de ilustrații pentru fiecare carte nouă.

I threw 30 paintings in the garbage and Martin just about killed me. I’ve never seen the man so distracted … He claims I threw away 2 or 3 grand. Now, Sanford, you know I didn’t throw away 2 or 3 grand, I threw away some paintings that didn’t look good to me – îi explica Bukowski autorului bibliografiei sale.

Ultimele expoziții cu desenele lui au avut loc în ianuarie – când au fost descoperite încă 19 ilustrații crezute pierdute – și februarie 2013.

Să nu uit să vă spun că nici Bukowski nu s-a putut abține și și-a făcut autoportrete :).

Bine, v-am povestit câte ceva despre arta grafică la Vonnegut și Bukowski și v-am promis, încă de la început, că vă arăt și ceva desenat de Jack Kerouac. Spre deosebire de ceilalți doi, Kerouac nu a fost într-atât de norocos încât să fie promovat și din punctul artistic de vedere. De exemplu, în 1952, el i-a trimis lui A.A. Wyn, un posibil editor, manuscrisul Pe drum, incluzând și viziunea sa despre cum ar trebui să arate coperta acesteia și explicând astfel:

 

 

Dear Mr. Wyn

I submit this as my idea of an appealing commercial cover expressive of the book. The cover for “The Town and the City” was as dull as the title and the photo backflap. Wilbur Pippin’s photo of me is the perfect On the Road one … it will look like the face of the figure below.

J.K.

Atât textul, cât și coperta, i-au fost respinse. După cum bine știți, cartea nu a văzut lumina tiparului decât 5 ani mai târziu (1957).

Totuși, deși imaginile realizate de Kerouac sunt puține și greu de găsit, vă pot bucura cu un autoportret tare fain (Ha, credeați că el nu are? 🙂 ). Se bănuiește că ar fi fost făcut în 1960.

 Acum, a venit vremea să vă întreb: Cum vi s-au părut operele artistice ale celor 3 autori? Mai bune, mai slabe sau în completarea scriiturii lor? 🙂

Surse: www.flavorwire.com, www.vonnegut.com, tumblr.com, mashable.com, finebooksmagazine.com, booktryst.com