Cu Bogdan Coșa am stat de vorbă și după publicarea cărții de debut, “Poker”, și după apariția celei de-a doua, un volum de poezii intitulat “O formă de adăpost primară”. Pentru că am citit de curând ultima lui carte, “Poker. Black Glass”, a doua din trilogia Poker, l-am luat la întrebări și despre aceasta din urmă. M-a interesat ce anume l-a făcut pe Bogdan să ducă mai departe povestea lui Tudor Klein, un tănăr care joacă poker la limita legalității, cum este să împrumuți personajului – care în această carte este pe punctul de a-și pierde mințile – o experiență deloc comodă pe care ai trăit-o chiar tu, în ce fel ajută scrisul să-ți rezolvi probleme din viața reală, ce înseamnă să ai succes la 25 de ani, ce frustrări ai ca tânăr scriitor. Răspunsurile lui te pun pe gânduri, ca și cartea despre care aminteam.
Când te-ai apucat de “Poker”, știai că va fi primul roman dintr-o trilogie sau ideea de trilogie s-a născut pe parcurs?
Când m-am apucat de “Poker”, să fiu sincer, nici prin gând nu-mi dădea că mă apuc de-un roman. Terminasem facultatea și îmi luasem o scurtă vacanță în care mă plictiseam, iar “Poker” era doar o poveste pe care o scriam noaptea la țară pentru câțiva amici, care-mi spuneau a doua zi dacă le-a plăcut sau nu. Abia după ce a apărut cartea – și după tot tam-tam-ul la care am luat parte ca și când n-ar fi fost viața mea – am avut o lectură la MȚR, unde a venit presa; atunci, chiar când să cobor de pe scenă, un reporter mi-a bagat microfonul în față și m-a întrebat brutal despre proiectele mele literare, de parcă vorbea cu Marin Preda. Fiind un tip emotiv, m-am pierdut în fața lămpii orbitoare și am spus că lucrez la o trilogie, că m-am apucat de partea a doua deja. De unde… Nici vorbă de așa ceva. Mergând spre casă mi-am dat seama de imensa prostie pe care am spus-o și, dacă pe de-o parte nu știam dacă se mai poate face ceva, dacă mai pot da înapoi sau nu, pe de altă parte mi se deschidea o nouă posibilitate, așa că m-am pus cuminte pe studiat proză, în cazul în care urma să mi se ceară socoteală peste un an – doi. A fost foarte plăcut.
E clar că în “Poker. Black Glass”, ca și în “Poker”, vorbești (și) despre tine. Nu ți-a fost puțin teamă cu autoficționalizarea asta? Nu au venit oameni la tine care te-au întrebat: măi, tu chiar ai făcut/simțit ce a făcut/simțit Zarul? Ce le-ai spus?
Nu, cum să-mi fie teamă?! La început, în literatură, nu ai nimic de pierdut. Orice alegi să faci, trebuie doar să-i dai talpă – dacă iese o carte proastă, n-o citește nimeni, ești la adăpost, dar dacă dă Domnul și scrii o carte frumoasă, pe lângă recunoaștere, faimă etc. încep să apară colaborări plătite, posibilități de angajare, bani – în fond, lucruri de care ai mare nevoie când ești foarte tânăr.
Au fost și discuții, normal, certuri conjugale chiar, dar n-ai ce face, astea se rezolvă în timp, oamenii înțeleg. Eu am avut mereu norocul – și acoperirea – că din bursa de creație pe care am primit-o pentru “Black Glass” am plătit chiria și o parte din facturi, așa m-am scos – o făceam atât pentru artă, cât și pentru trai. Oricum, e mai bine să faci răul în ficțiune decât să te comporți mizerabil în viața de zi cu zi – ascultați-mă, copii:)!
Te-ajută scrisul, așa cum îi ajută pe unii cititul, să închei niște conturi cu tine însuți?
Da, în special proza. E cadrul ideal în care se petrece maturizarea băieților. Defragmentarea vieții reale și rearanjarea ei în viața personajului, asta e miza. Asta vreau, să rezolv cât mai multe dintre problemele reale în situații ficționale-limită, să-mi cresc personajul ca-ntr-un joc video astfel încât, odată cu Poker 3, când ficțiunea se termină, hibridul dintre mine și Klein să fie complet, iar din noi doi să iasă strălucind în soare un adult ce plesnește de sănătate, gata să trăiască cu sufletul ușor și curat tot ceea ce e de trăit și de îndurat.
Tudor Klein este, așa cum se înțelege din carte, un tip a cărui nefericire e rezultatul răului perpetuat în familie din generație în generație. Tu crezi că oamenii, în general, plătesc pentru o vină care nu e a lor?
Așa ne învață Biblia, nu? Dar e un lucru bun, altfel; fără asta nu am mai avea teleologia, care ne dă tot drive-ul.
Personajul tău, care suferă de catatonie, umblă un pic pe tărâmul nebuniei. Tu ai trăit asta pe propria piele? Dacă da, cum ai reușit să te salvezi?
Acum, când răspund la întrebare, nu mai simt nevoia să vorbesc despre asta. A fost o situație complicată, dar am înțeles-o și am asimilat-o în cele mai mărunte detalii scriind “Black Glass”. Pentru cei interesați, să citească, în carte e tot! Și e foarte frumos.
Ești un scriitor foarte tânăr – aveai 22 de ani când ai publicat prima carte – prin urmare nu prea ai trăit frustrarea de a scrie nu știu câte manuscrise și de a aștepta ani pentru a fi publicate. Cum e să te lovească succesul așa devreme?:)
De-a dreptul cărtărescian:)
Și totuși, ai și tu frustrările tale, de tânăr scriitor, nu-i așa?
Că fac ceva total inutil, ceva nu demodat, ci în afara istoriei.
Bucureștiul din cartea ta este un oraș care face rău. Mai locuiești în București (sau în Canon Georgia, așa cum aflăm de pe facebook)? Dacă da, cum îi faci față?
În momentul de față sunt frustrat că nu simt apropierea Crăciunului. În Codlea, fiindcă e un oraș mic, vedeam beculețele și decorațiunile instalate de Primărie pe drumul principal chiar și atunci când ieșeam să cumpăr pâine; vedeam brazii vânduți ilegal, vedeam cablurile verzi, cablurile roșii sau galbene și tot kitschul pe care-l poate afișa în balcoane sau curți muritorul de rând, bucuros că vin sărbătorile lui preferate. Era zăpadă, îmi plăcea foarte mult. În Codlea știam că se-apropie Crăciunul încă de la începutul lunii decembrie. Aici, în București, dacă nu am treabă prin centru – și nu am – sau prin hypermarketuri – și nu am – nu prind niciun vibe. Zero emoții, e un oraș antifonat.
Dacă ar fi să scrii un roman despre cum își duc artiștii tineri viața în București, cum l-ai începe?
– Băi, scuze că nu te-am mai sunat, dar am fost prins cu tot felu’ de chestii…
– Sunt OK, Bucureștiul nu-i dracu’ . Are de toate, dar dacă nu găsesc ceva de lucru, și asta degrabă, nu-mi folosesc la nimic.
Apropo, chiar caut un job, dacă știe cineva, să-mi scrie un mesaj pe Facebook. Mulțumesc:)!
Vorbești despre romanele tale înainte de a fi publicate? Ajută în vreun fel părerile celorlalți la dezvoltarea cărții?
Da, mai vorbesc câteodată, mai ales când am două-trei variante ale unui text și, ajungând să-l știu pe de rost, nu mai pot discerne, dar nu pot să zic că sunt mort după părerile celorlalți – în final, după ce mă limpezesc, tot pe-a mea o țin. Despre “Black Glass” nici n-am prea vorbit, doar după ce era gata l-am arătat câtorva prieteni.
Cine este Luiza? (“Black Glass” îi este dedicat).
O amică pe care, de fapt, nu o cunosc mai deloc, dar care mi-a făcut mult bine când am avut nevoie.
Cui o să-i dedici cel de-al treilea roman din “Poker”?
În ritmul ăsta, câinelui.
Surse foto: cartearomaneasca.ro, dela0.ro, codlea-info.ro, facebook.com
Cartea poate fi comandată din librăria online Cărturești. Dacă introduceți codul Bookaholic la orice comandă, veți beneficia de 15% reducere în librăria online Cărturești
