După Bucla (1999), Darul lui Moș Crăciun (2003), Cum mi-am petrecut vacanța de vară (2004) și Contorsionista (2011), T.O. Bobe revine cu un nou roman. În puține cuvinte, în Cartea neisprăvirii „domnul Teo scrie un roman”. Dar lucrurile sunt ceva mai complicate de atât, așa încât mi-a făcut plăcere să stau de vorbă cu T.O. Bobe despre dedesubturile și legăturile subtile din cartea lui. Citeşte tot articolul
Cel mai recent roman publicat de Florina Ilis reia titlul unei cărți din Vechiul Testament. E o formă de citare pe care autoarea a mai practicat-o și în alte rânduri - în Viețile paralele (2012), de pildă, unde titlul trimitea direct la Plutarh. Desigur că aceste parafraze nu sunt deloc gratuite, așa încât un mic exercițiu de exegeză este cât se poate de nimerit. Citeşte tot articolul
Când Lucian Raicu recenza debutul Norei Iuga în poezie, începea cu frica inerentă a criticului de întâmpinare: teama unui „diagnostic” greșit. La momentul respectiv, el găsea acoperirea perfectă apelând tocmai la fibra de poet, atât de evidentă în cazul Norei Iuga încă de la început: „Singurul temei de liniștire a conștiinței l-ar constitui vocația lirică a autoarei, poetă și atunci când nu are aerul, când face totul pentru a se apăra de poezie ca de o calamitate naturală, ca de o nenorocire venită din senin”. Citeşte tot articolul
În antologia Visele insomniacului (2017), Gennady Barabtarlo, profesor la Universitatea Missouri, a urmărit experimentul pe care l-a făcut Nabokov cu propriile vise și noua viziune asupra timpului pe care i-a prilejuit-o acest experiment. În centrul volumului se află transcrierea adnotată a viselor lui Nabokov (și câteva ale Verei, soția sa), dar și descrieri de vise din jurnalele și scrisorile sale din perioada americană și elvețiană. Pe lângă acestea, Gennady Barabtarlo oferă cititorilor comentarii legate de contextul experimentului încercat de scriitorul rus, dar și felul în care s-a reflectat acesta în opera sa literară. Ediția în limba română a apărut la Editura Polirom, în traducerea Veronicăi D. Niculescu, care semnează astfel a noua traducere din Vladimir Nabokov. Citeşte tot articolul
A fost o adevărată plăcere să discut cu regizorul Andrei Gruzsniczki despre cinematografie, literatură și, în special, despre noul lui film (Zavera), care va apărea în toamna acestui an. Citeşte tot articolul
Despre debutul în proză al Andreei Răsuceanu s-a scris deja destul de mult. Cronicile de întâmpinare și listele scurte ale rezoluțiilor de an au făcut limpede că O formă de viață necunoscută e un roman valoros. Așa încât îmi permit acum să depășesc simplele judecăți de valoare și să spicuiesc măcar câteva dintre zonele de profunzime ale romanului. Citeşte tot articolul
Transparența, primul roman semnat de Radu Vancu, este, pe cât de organic, pe atât de eteric. Faptul poate fi demonstrat pe mai multe căi, însă aleg să o fac într-o manieră ocolită: pornind de la poetul mistic San Juan de la Cruz, un caz atipic (și de aceea extraordinar) al literaturii renascentiste spaniole. Să luăm probabil cea mai cunoscută poezie a lui de la Cruz: Noche oscura (Noapte întunecată), care descrie, de fapt, uniunea mistică dintre suflet și Dumnezeu. La o expertiză atentă, putem vedea că scenografia e aceeași din Egloga a II-a a lui Garcilaso (contemporan al lui de la Cruz), însă aceea era o poezie despre dragostea profană a unui păstor, Albanio. Există un mediator între profanul Garcilaso și misticul de la Cruz: în 1575 apare un volum semnat de Sebastián de Córdoba, intitulat Obras de Boscán y Garcilaso trasladadas a materias cristianas y religiosas, adică niște versificări (puțin izbutite, ce-i drept) care căptușeau poezia de dragoste a lui Garcilaso într-un înveliș mistic. Așa se scrie, de fapt, Noche oscura, poem care resemantizează o poveste de dragoste în termenii misticii. Citeşte tot articolul
La un moment dat, l-am ascultat pe Vlad Zografi vorbind, pasionant, despre Bruckner. Încheind lectura celui mai recent roman al lui, Șapte octombrie, nu m-am putut abține să nu mă gândesc la Simfonia a VIII-a a aceluiași Bruckner. Acolo, în ultima parte, se aglomerează simultan temele din întreaga partitură. E și efectul pe care Vlad Zografi îl imprimă cărții sale, odată ce ajungi la capitolul final. Poate părea, la prima vedere, o simplă chestiune de stil. Însă, cred eu, tocmai aici găsim centrul de greutate al romanului. Citeşte tot articolul
Scriitorul Bogdan Suceavă a publicat recent, la Editura Polirom, un nou roman, Avalon. Secretele emigranților fericiți, o carte impresionantă de peste 500 de pagini care spune, cu destule și evidente elemente autobiografice, povestea emigrării (fericite) a unui tânăr matematician în America. În fond, mai mult decât o narațiune despre cum să reușești în Tărâmul Făgăduinței, volumul lui Bogdan Suceavă este o carte despre o problemă acută, în orice epocă, și, de multe ori, dureroasă: exilul. Am stat de vorbă cu autorul și l-am întrebat câte ceva despre ce anume vom găsi în paginile celui mai recent volum al său. Citeşte tot articolul
Poți sa dispari de-adevăratelea numai dacă ești uitat. Nici măcar eu nu îi știu numele. Și nici înfățișarea. O fi scund, roșcat, tînăr sau bătrîn? Nimeni nu știe. Tot ce pot să spun e că învățase să se ascundă de când se știa. Și învățase pentru că avea talent. Numărul unu la „v-ați ascunselea“, la disimulare, erou al regimentului la spionaj pe echipe. Colonelul Gheorghe Adăscăliței, om altminteri serios, a spus în fața trupei: Citeşte tot articolul
O dată m-am pomenit sub pernă cu andrelele ei, de era să mă înțep în cap. Noroc că erau înfipte într-un ghem și țepele nu ieșeau prea mult în afară. Ghemul era din cîrpe roșii. Pfui, și ce m-am speriat cînd am găsit în ghiozdan alt bulgăre, de smoală și cu dungi tot roșii ca sîngele. Cînd am dat cu degetul pe ele, s-au luat. Eu cred că era sînge de-adevăratelea. Știau toți că bunica e-ntr-o ureche. Și eu știam. Mama tot spunea că mama soacră avea s-o mierlească în curînd, prea era dusă cu capul. Care mamă soacră? Tata dădea din cap: „Taci, nu vorbi așa în fața copilului”. Cine era mama asta a doua nu știu, deși mama mea vorbea deseori la telefon despre ea cu prietena ei cea mai bună, tanti Marcela. Eu am căutat-o în camera lu’ mamaie, dar nu era nimeni, pe cuvînt de onoare. Săraca, nu era nimeni acolo, în camera ei. Era numai ea, singură singurică. Citeşte tot articolul
Am avut ocazia să discut cu Cătălin Dorian Florescu despre cel mai recent roman al lui: Bărbatul care aduce fericirea (tradus de Mariana Bărbulescu la editura Humanitas). Pendulând între Delta Dunării și New York și acoperind o perioadă de mai bine de un secol, romanul lui Cătălin Dorian Florescu descrie, alternativ, două povești pe care abia în final le vedem aduse în același punct. Desigur că, având ca punct de pornire un teren atât de vast, discuția noastră a putut acoperi plaje la fel de întinse.
Astăzi a avut loc conferința de lansare a celei de a VI-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT. Organizatorii au anunțat noutățile și numele invitaților care vor sosi la Iași în perioada 3-7 octombrie 2018. La FILIT vor fi prezenți mari autori, cu milioane de exemplare vândute în întreaga lume, laureați sau nominalizați ai National Book Award, Man Booker Prize, ai Premiului Goncourt, Premiului Uniunii Europene pentru Literatură, Premiului Consiliului Nordic pentru Literatură etc. Citeşte tot articolul
Pe Ana Barton n-am întâlnit-o niciodată, nici măcar la telefon n-am vorbit, dar mi se pare că ne știm de-o viață. Am descoperit-o pe Facebook – iată că folosește și asta la ceva, până la urmă –, după aceea am început să-i citesc textele de pe blogul Inimă roșie cu lapte dulce, transformat ulterior în anabarton.ro și m-am îndrăgostit de scrisul ei viu, surprinzător, senzual, cu sinestezii uluitoare, cu ochii ei curioși, atenți, cu poezia tăioasă ori tandră, în funcție de stare sau de subiect. Citeşte tot articolul
Ultima carte semnată de Nick Cave, „The Sick Bag Song”, s-a născut în timpul unui turneu muzical în America de Nord și, așa cum spune și titlul, e un cântec bolnav în stilul epic, scris pe o pungă specială pentru nefericiții cu rău de avion. Volumul este împărțit în capitole distincte și fiecare evocă un oraș în care a fost cazat autorul. În ele sunt transpuse, în mare parte, obsesiile și melancoliile futile ale creatorului, nevoia sa de confirmare și angoasa care-l cuprinde de cele mai multe ori când „his sorrowful wife” nu-i răspunde la telefon. Citeşte tot articolul
