Ultima carte semnată de Nick Cave, „The Sick Bag Song”, s-a născut în timpul unui turneu muzical în America de Nord și, așa cum spune și titlul, e un cântec bolnav în stilul epic, scris pe o pungă specială pentru nefericiții cu rău de avion. Volumul este împărțit în capitole distincte și fiecare evocă un oraș în care a fost cazat autorul. În ele sunt transpuse, în mare parte, obsesiile și melancoliile futile ale creatorului, nevoia sa de confirmare și angoasa care-l cuprinde de cele mai multe ori când „his sorrowful wife” nu-i răspunde la telefon.
Paragraful de mai sus este exorcizat de orice fel de emoție, pentru că a scrie obiectiv despre Nick Cave și arta lui este echivalent cu a trece pe lângă o panteră adormită fără a cădea pradă tentației de a-i atinge corpul mătăsos, dar periculos.
Așadar, ce creatură întunecată și frumoasă este Nick Cave! Și cât de complicat este să-ți explici obsesiile legate de el și tot ce face. Desigur, odată atins de aripa acestui corb, singura evadare posibilă e un total abandon în muzica și universul nickcaveian, gata oricând să-ți branșezi ființa cea mai intimă la conducta de emoție, întunecime și frumusețe.
Sursa foto
„The Sick Bag Song”, apărută în 2014, este un experiment literar interesant, pornit de la nevoia de a scrie câteva versuri, care mai apoi și-au găsit drept suport un „sick bag” Air Canada, transformând astfel tot turneul muzical din America de Nord într-un straniu mix de poezie, proză, delir și biografie.
„[…] I am the guy with the flies. I am the one
that dies.
I am the man that goes on tour
and hides.
I am the one that wed and fled.
Pick up the phone
Pick up the phone
I am the dead.”
„You must take the first step alone”, spune creatorul, privind râul noroios de sub podul de cale ferată, paralizat de frica unui tren care se apropie, prea devreme pentru a sări și prea târziu pentru a se întoarce. „I can hear the young boy’s terrible heart calibrating itself to the train that is rushing towards him.”
Nick Cave recită pasaje din cartea sa în Denver, Colorado
„The Sick Bag Song” nu e ușor de citit dacă nu ești un inițiat în universul lui Cave și, chiar și așa, ai zice că este un cocktail ciudat de înscrisuri fantastice, notițe de drum, muze mai mult sau mai puțin benefice și cele mai bizare camere de hotel. Acest poem epic, jumătate delir, jumătate introspecție, mărturisește procesul de creație și mecanismul prin care Mr. Cave adună într-un „sick bag” vraja care-l face atât de diferit. Nu este un proces ușor, din contră, e la limita dintre nebunie și pedeapsă:
„The Sick Bag Song is full of all that I love and loathe,/ And all is inside myself./ It is so full now it’s gonna burst!”.
„I am a nervous system that runs on rhyme and ghosts”, scrie Cave, traversând hipnotic meleagurile americane, adunând tenace în sine idoli literari și demoni muzicali, de la Leonard Cohen și Elvis la Sharon Olds.
Ceea ce-l face cu adevărat un „vampir” este frecvența dramatică la care se conectează cu lumea și cum temele majore precum moartea sau crima se aliniază perfect cu iubirea și violența. Deși pentru unii cam sumbru (vezi „Murder Ballads”) sau violent („Stager Lee”,„The Kindness of Strangers”), autenticitatea lui Cave vine din modul în care transformă în vers și muzică iubirea, care nu e o băutură trandafirie și dulce, ci întunecime, nevroză și lipsă.
În „The Sick Bag Song” imaginea unei „my wife” îndepărtată, diafană, care își duce propria luptă, departe de camerele de hotel americane, este de o fragilitate lichidă, obsesivă:
„I try to call you on the transatlantic communications cable,
But the phone just rings and rhymes.
So I leave an obscure, disembodied message
On our answering machine. It goes –
You are the statuesque bison standing in the prairie of my leave.
You are Squanto’s grief upon returning
home. You are the tear spilt on the rawhide
sleeve.
Pick up the phone
Pick up the phone.”
De-a lungul straniului său turneu american, Nick Cave parcurge și transformă toate influențele artistice, stările, cuvintele și fețele reale sau ireale care-i băntuie mintea, revenind obsesiv asupra unora care, de fapt, constituie tema centrală a universului său:
„That has something to do with the ballad of ‘The Butcher Boy’, Which ends with the line – That the world may know I died of love.”
Ce face acest experiment cu atât mai interesant este trecerea aproape imperceptibilă de la poezie la biografie și mostrele de „how Nick Cave thinks and acts”, dezvăluidu-l cititorului ca pe un „memory of a boy running through the mind of a man”, într-o permanentă pedepsire și îndoială de sine:
„I carefully concoct a paste in a bowl and I paint my hair black,/ So that it sits like a sleek, inky raven’s wing/ On top of my multi-storey forehead. I lean in and gaze deep”.
În final, dacă aș putea reduce această carte la o emoție, aceasta ar fi poezie.
Un „sick bag song” fluviu, care trece rapid de la o formă la alta, ca un animal periculos din adâncuri, dar care, revenit la suprafață, devine un dragon translucid și vulnerabil.
„I saw a sick man pick up his instrument and be well.
Pick, pick, pick.
I have seen well men pick up their instruments and be sick.”
Cartea poate fi găsită pe Amazon.
