Sfârșitul lunii octombrie a adus cea de-a șasea ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara. Scriitori din România și Europa Centrală au participat la evenimentele organizate pe parcursul a patru zile. Șase dintre invitați au citit din romanele lor, alți patru s-au întrecut într-un maraton de poezie, iar patru au intrat în ring, concurând într-un meci de box literar. Unul dintre cei patru concurenți ai Literary Death Match a fost Vlad Drăgoi.

Sâmbătă, 28 octombrie 2017, Vlad Drăgoi a fost, pe ringul de box, deopotrivă poet și performer. A venit cu o lectură a unui fragment de poem din cel mai recent volum al său, sergio leone. Nu a ajuns în finală, dar s-a aflat, în runda finală, în echipa câștigătoarei meciului, Livia Ștefan. Am discutat cu el despre literatură în general, despre poezie și volumele sale. Dialogul nostru este redat în cele ce urmează.

Ai publicat până acum trei volume de poezii. Reușești să te reînnoiești cu fiecare carte. Parcă în fiecare dintre ele e același și, totuși, alt Vlad Drăgoi. Cum privești înapoi primele două volume de poezie?

Cu drag, deşi mai vine feeling-ul ăla că prea sunt diferite cărţile. Dacă zici tu că se simte că tot eu sunt în fiecare, e ok, e bine să fie aşa, nici previzibile, nici cu totul altceva, chiar dacă eu parcă tind să mă duc spre a doua treabă, şi e cu risc asta, mi-e să nu iasă ceva forţat, ceva prea cu ramele vizibile, şi cărniţa dinăuntru mai puţin, ca să zic așa. Metode e o jucărie faină, compactă, ca un film de gen, făcut cu bani puţini, dar cu dragoste, cu concentrare bună, în Eschiva am dat-o voit sentimental şi la fel, m-am simţit bine, vrăjitor, cum zice Alan Moore.

Dar volumul de proză scurtă Istoria artelor sau memoriile unui veleitar incognito?

Nu e proză scurtă, e o bucată de proză experimentală obositoare, de care totuşi mă bucur, că mi-am făcut mâna acolo pe nişte porţiuni pe care în timp le-am mai polizat, şi acum mă simt foarte safe cu ele, deci da, no regrets, debut ratat, dar m-am învăţat minte.

Ce te-a făcut să te oprești la poezie?

O să mă exprim patetic pentru că mi-e foarte la îndemână: e FERMECĂTOARE!

Una dintre poeziile din sergio leone se deschide într-un mod care te face să vrei să citești sau să scrii poezie. Și pentru a fi mai precisă, citez câteva versuri: „cât de grea mi se pare uneori apăsarea lumii cu toate,/ răutățile ei, și n-a fost mereu așa. și când e, mă mai/ liniștește un pic gândul pe care nu demult îl am, că nu/ e vina mea. și mă mai liniștește, ca pe mulți alții în/ viață, dragostea. dar parcă cel mai mult îmi face bine,/ și aici e posibil să se facă puțin mișto, poezia”. Observ că poezia ocupă un loc central, alături de dragoste. Ce înseamnă poezia pentru tine?

Ei, ziceam şi eu. 🙂 Cred că ăsta e cel mai fun intro din carte (l-aş citi cu o super emfază din aia cu ochi de viţel şi extaz aural în voce), şi asta înseamnă pentru mine, mai ales cu cartea asta nouă, să fie fun şi să genereze fun, să fie şi tristeţe din aia cu gust de lacrimă albastră de diamant, şi jucată, şi nejucată, că aşa e omul, dar pe cât se poate, distracţie, destindere, asta vreau să-mi fie poezia, textul adică, de fapt, poveştile.

Tot în sergio leone scrii cum a fost în iunie la Arad, acolo unde ai citit poezii scrise de tine. Te afli din nou în vest, dar de data aceasta la Timișoara. Cum e aici?

Finuţ.

Ce alte proiecte de viitor ai? Pregătești un alt volum?

Da, dar hai să nu cobim, să văd întâi dacă chiar îmi iese ceva lucru concret, că aşa tot pot să mă laud… Fiţi pe fază, ce să zic, chiar să fiţi, cred că mai am nişte lucruri frumoase de dat.

Lucrezi ca librar. Altfel spus, ești mereu printre cărți. Cum se împacă meseria asta cu scrisul?

E un job frumos, după ce termin ziua, îmi lasă linişte şi dispoziţie bună cât să fac şi eu treabă bună cu scrisul, doar că fac rar pentru că sunt leneş, mai mult citesc, mă uit la filme, stau pe net, n-am mai scris cred că din februarie ca lumea.

Și, pentru sfârșit, îți propun un mic exercițiu de imaginație. Dacă ai putea să îți petreci o zi cu scriitorul preferat, cu cine ți-ai petrece-o? Și ce ați face?

Nu ştiu, tot cu românaşi de-ai mei pe care îi ştiu şi care mă ştiu, altfel e viciat procesul, n-ar fi nimeni relaxat. Cu Stephen King cred că ar merge bine, pentru că se vede că o face şi el pentru fun, nu din suferinţă neagră şi distanţă. Cu Ernest Cline, care a scos Ready Player One, care e faină, obositor de aglomerată de referinţe, dar faină. Mi-ar plăcea să jucăm ceva la dublu pe consola mea PS4, luată din bani primiţi pe poezie.

 

Credit foto imagine principală: Cornelius Drăgan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *