Luiza Vasiliu este, pe lângă un cititor avid, redactor la Dilema Veche, PR la Librăria Bastilia, traducătoare, blogger, și inclusiv o enciclopedie de povești (iar asta e posibil să fie și datorită faptului că este moldoveancă 🙂 ). Nu poți să o oprești din scris și vorbit, pentru că te ia cu ea într-o lume colorată, cu oameni buni, majoritatea scriitori, pictori și muzicieni, iar elefanții sunt animale sacre. Dacă s-ar face un film după viața ei, sountrack-ul ar fi compus de Avishai Cohen. Deși în ultima vreme zilele ei au avut mai mult de 24h, și-a găsit timp să vorbească și cu noi despre cărți, muzică, interviul pe care i l-a dat Andreei Marin în copilărie, Woodstock-ul din ’69, la care ar fi vrut să participe dacă era născută, arici XXX și alte fantezii.

Ai scris și despre primul tău porno, și primul tău job… Cum au fost primul tău interviu pe care l-ai dat și primul pe care l-ai luat?

Primul interviu l-am dat când aveam vreo 7 ani Andreei Marin, pe vremea când făcea la TVR Iaşi emisiunea Lumea lui Piticot. Era într-o sâmbătă, la Bojdeuca lui Creangă, probabil de 1 iunie, mâzgălisem şi eu ceva cu creta pe asfalt. Glorie.

Primul interviu i l-am luat, cred, unui actor de la Teatrul Naţional din Iaşi. Eram într-a noua şi scriam la Temperatura adolescenţei, revista şcolii. De respectivul m-am şi amorezat şi-am visat toată vacanţa de iarnă cum o să-i duc revista cu interviul, iar el o să mă invite la cafea etc. (tocmai văzusem E pericoloso sporgersi, eram foarte din filmul ăla). Evident, nu m-a invitat la cafea, ba s-a mai şi căsătorit la vreo juma de an după cu o creatoare de modă care a început să-l îmbrace ca pe-un papagal new age.

Din toți oamenii de cultură pe care i-ai cunoscut și cărora le-ai luat un interviu, care sunt 2 care te-au impresionat în mod placut și, respectiv, neplăcut? (și de ce?)

Să ştii că n-am luat aşa de multe interviuri. Nu mă simt confortabil când ştiu că trebuie să iau oamenii la întrebări şi să-nregistrez totul pe-un reportofon. Totuşi, interviul la care ţin cel mai mult a fost cu Atiq Rahimi (scriitor afgan, Goncourt, 2008), o oră de bunătate, inteligenţă sclipitoare şi discuţii despre Rumi, telenovele afgane şi regimul taliban. La final, mi-a dat cel mai frumos autograf pe care l-am primit vreodată (scris cu o peniţă pentru exerciţii de caligrafie), iar eu mi-am promis c-o să învăţ persana.

Daca ar fi să alegi un scriitor cu care ți-ai da întâlnire la micul dejun, undeva la un mic bistrot în Paris, unde se aud un acordeon și vocea lui Edith Piaf în fundal, care ar fi acela?

Ei, aici sunt previzibilă. Cortázar. Ca să-i explic de ce proza lui scurtă e mult mai bună decât Şotron, ca să povestim despre axoloţi, bebop şi Lucas, şi să-i spun că, după ce-o să moară (în anul în care m-am născut eu), de fiecare dată când o să vin la Paris, o să merg la mormântul lui din Montparnasse, o să-i duc ciocolată amăruie şi-o să-i pun să asculte la căştile mp3-ului meu ce-a mai apărut mişto în jazz-ul din ultima vreme.

Care a fost prima carte pe care ai citit-o și când?

O carte cu ilustraţii nemţească pe care mi-a tradus-o tata, scriind de mână sub fiecare imagine varianta lui. Ţin minte că era cu “un arici în puţa goală” 🙂 Nu mai ştiu câţi ani aveam, vreo patru-cinci…

Ziceai că voiai sa te faci actriță. De ce și cum ai ajuns la Litere?

Poveste lungă, ca mai toate poveştile mele. În timp ce dădeam admiterea la actorie în Bucureşti (şi eram convinsă c-o să intru din prima), m-am dus, implorată de ai mei, să-mi găsesc o soluţie de rezervă, să mă înscriu la Limbi străine şi am ales, la mişto, cehă şi germană. N-am intrat la actorie, dar am intrat prima la cehă-germană, unde am rezistat fix două săptămîni, după care m-am întors acasă. Dup-aia era cât pe ce să plec la un colegiu din mijlocul Americii, dup-aia am auzit că la Cluj se face cea mai bună literatură comparată şi-am mers acolo. A fost cea mai bună decizie cu putinţă.

A, în anul în care n-am intrat eu la actorie au intrat un tip de la Akcent şi o tipă de la Bambi.

Cum ai ajuns să faci (și) PR pentru libraria Bastilia și ce proiecte livresco-literar-culturale organizezi în perioada aceasta?

Am ajuns la Bastilia dintr-un exces de entuziasm. Mi se părea (şi încă mi se mai pare) senzaţional că a mai apărut o librărie în Bucureşti. Şi nu orice fel de librărie, ci una aşezată fix în Piaţa Romană, într-o casă de patrimoniu, cu un pod botezat al 9lea cer şi decorat de Ion Barbu, cu librari simpatici şi informaţi şi cu cea mai frumoasă vedere spre bulevardul Magheru. Nu pot să fiu PR dacă nu cred sută la sută într-un proiect. Iar în Bastilia cred cam 150%. Pregătim tot felul de lecturi, lansări, concerte, proiecţii, dezbateri, seri literaro-gastronomice, workshop-uri ş.a.m.d. Ca să nu mă apuc să înşir aici toată lista, recomand frecventarea asiduă a site-ului www. librariabastilia.ro

Poate nu știu eu suficient, dar scrii cumva și literatură? ai incercat să o faci? Proză? Poezie? Ai vreo poveste haioasă despre o “compunere” din școală când ai impresionat vreun profesor sau învățător?

Tata e scriitor, aşa că am debutat cu poezia “Pisica mea” în clasa I, în revista Ateneu. Şi-am fost mereu campioană la compuneri. Atât de campioană, încât într-a noua, la olimpiada naţională de franceză, cînd m-am dus la contestaţii, profesorul care-mi corectase lucrarea a zis: “Eşti fată… Extraordinar! După textul pe care l-ai scris, puteam să jur că eşti băiat!”. Nici acum nu înţeleg ce-a vrut să spună. Tot atunci m-am apucat de scris poezie ca să impresionez un băiat. Aveam un personaj pe care-l chema Ete (de la Mopete, desigur), am luat şi premii, am apărut într-o antologie cu V. Leac şi m-am calmat printr-a unşpea, cînd m-am apucat de teatru. În orice caz, scriu pe blog, scriu în Dilema, scriu traduceri, scriu sloganuri, comunicate şi spoturi, scriu mailuri şi sms-uri, scriu Enţiclopedia Encarta de 6 ani în Suplimentul de cultură (n.r. unde Luiza a scris și despre noi), scriu în dreapta şi-n stânga atât de mult, încât ar trebui să existe nişte zile pe săptămână în care să mi se interzică să mai scriu vreun cuvânt şi să stau şi eu liniştită pe canapea, cu boxele la maximum.

Care este concertul pentru care te bucuri că te-ai născut când te-ai nascut și ai avut posibilitatea să îl vezi live? Care este cel pe care regreți că l-ai ratat (din motive de epocă, țară, etc)? Argumentează.

Deşi am văzut vreo 50 de concerte unul şi unul şi-am călătorit pentru ele mii de kilometri, cele mai extraordinare minute au fost cele din timpul bisului lui Avishai Cohen, la Gărâna de anul trecut, când ţopăiam cu cizmele de cauciuc prin noroiul din faţa scenei şi eram pur şi simplu la picioarele lui Avishai. Probabil că e singurul jazzman care-ar putea să facă crowdsurfing. Şi singurul pe care l-ar implora publicul să facă crowdsurfing.

Regret că n-am fost la Woodstock. 15 august 1969, cu fix 25 de ani înainte să mă nasc. Pentru că aia a fost o istorie irepetabilă pe care mi-aş fi dorit cumplit s-o trăiesc. Şi pentru că sunt o groupie incurabilă. Dar e ok, o să mă mulţumesc şi cu Tom Waits. Numai să plece odată în turneu prin Europa.

Știu că ești o fană al lui Truman Capote. Te-ai gândit vreodată să faci o anchetă jurnalistică, în România, precum a facut el cu In cold blood? Cu ce caz? (și te rog sa nu spui Tanacu 😀 )

Da, m-am gândit. Am citit acum un an şi ceva despre un bărbat care trăieşte de ceva vreme în Franţa şi care descoperise în arhivele CNSAS că persoana care-l turnase metodic, an după an, fusese chiar soţia lui, pe care-o mai şi iubise foarte mult. Asta aş investiga, ce s-a întâmplat acolo, cum a fost posibil, ce-a fost în sufletele oamenilor ălora. Dar pentru asta îmi trebuie cel puţin o pauză de doi ani şi nişte bani de buzunar 🙂 Crime nu pot să investighez, sângele meu e mai degrabă cald decât rece; leşin instant.

Nu știu dacă ești fan al chestionarului lui Proust (cu toate că știu că ai mai raspuns la întrebări de gen), dar am observat că este o modă. Și cum cel mai des nu fac notă discordantă, am să te rog să raspunzi la urmatoarele întrebări, cu primele lucruri care îți trec prin minte:

  • Care este cuvântul tău preferat? Toate cuvintele care-ncep cu litera z. Chiar şi zoaie.
  • Ce meserie nu ai practica niciodată, indiferent de circumstanță? Niciodată şef de-nchisoare. Mai bine vindanjor.
  • Ce defect tolerezi la alții? Îmi vin în minte numai calităţi care trec uneori drept defecte (naivitatea, de pildă). Deci nu ştiu ce să zic.
  • De ce îți este cel mai tare frică? De singurătate. Şi de random killers.
  • Ce iubești mai mult la tine? Hm. Un fel de strălucire.
  • De ce calitate te îndrăgostești în oamenii din jurul tău? De bunătate.
  • Ce figura istorică îți este cel mai puțin pe plac? Toţi dictatorii.
  • Cu ce dar divin ți-ar fi plăcut să fii înzestrată? Mi-ar fi plăcut să pot zbura, normal. Dar nu ştiu dacă ăsta e un “dar divin”.
  • În ce lună, an, țară, oraș ți-ar fi plăcut să te naști dacă ai fi putut să alegi? Tot august. 1950. New York.
  • Poetul, prozatorul, trupa/cântărețul/compozitorul, pictorul pe care ți-ar plăcea să îi întâlnești sub același acoperiș? Charles Simic, Woody Allen (am trişat puţin), Tom Waits, Sophie Calle (iar am trişat).
  • Ce definește fericirea pentru tine? Multe lucruri mici mici mici şi simple simple simple, puse cap la cap.
  • Care este citatul care îți descrie în momentul de față starea de fapt? Elle était friande de complications merveilleuses.
3 comentarii
  1. Avatarorisicine

    In tot interviul dat, te regasesc atat de nefericita si de neimplinita, incat raspunsurile tale le percep ca pe un strigat…. citatul pe care-l folosesti si care-ti descrie momentul de fata… este un ciatat al starii tale in general si nu de fata “Elle était friande de complications merveilleuses.”
    Multa fericire !

    Reply
  2. AvatarEugen

    Ai avut noroc cu publicarea in clasa I. Dar nu a fost debut. Din cate se pare inca nu te dumiresti in ce lume esti. Trezirea o sa fie dureroasa. Mai poti scrie ca atunci? Nu. Trebuie sa scrii ceva nou. Poti? Asta-i intrebarea.

    Reply
  3. Avatarpaul

    în loc să analizați persoana mai bine ați fi prezenți în moment

    nefericirea e în ochii celui care privește nu în lucruri sau în cuvintele altcuiva; așa le interpretați voi; sau norocul… să fim serioși

    mie Luiza mi se pare o persoană „vie”

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *