Grație organizatorilor Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara „La Vest de Est / La Est de Vest” (FILTM), a ajuns la noi un al doilea interviu realizat de Luca Dragu (primul aici, cu Mircea Cărtărescu), elev în clasa a IX-a la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara și frontman în ALL Friends Band – trupă care s-a născut pe când era în clasa I. Pe lângă muzică, Luca joacă în piese de teatru, iar cealaltă mare pasiune a sa este literatura – îi place să citească și să abordeze autori contemporani. De aceea, la cea de-a VI-a ediție a FILTM, care a avut loc între 25 și 28 octombrie 2017, Luca și-a dorit să stea de vorbă cu scriitoarea Tatiana Țîbuleac, care a publicat, la sfârșitul lui 2016, una dintre cele mai bune cărți din literatura română contemporană: Vara în care mama a avut ochii verzi (Editura Cartier). (Musai de citit dacă nu ați apucat până acum!) Ce a ieșit din dialogul acestora, vă invităm să citiți în rândurile care urmează.
De ce ați ales ipostaza de băiat în cartea dumneavoastră Vara în care mama a avut ochi verzi?
Nu am ales-o intenționat, însă, la un moment dat, m-am trezit scriind în carte în numele unui băiat, bărbat, de fapt, şi m-am gândit dacă ar trebui să corectez chestia asta sau să merg mai departe, şi am simțit că ar fi mai uşor pentru mine să scriu din ipostaza unui bărbat. Şi mi-a plăcut. Şi am zis „Ok, ce fac mai departe cu bărbatul ăsta şi până unde pot împinge subiectul astfel încât să fiu credibilă?”. Mă gândeam că va fi la un moment dat o şovăială. Totuşi, fiind femeie, să intri în pielea unui bărbat… însă mi-a plăcut la nebunie. Cred că partea asta mi-a plăcut cel mai mult. Am fost credibilă? [râde]
Absolut. [râzând]
V-ați născut în Republica Moldova. Ce înseamnă Polonia, țara în care are loc acțiunea cărții, pentru dumneavoastră?
Nu am vrut să-i fac pe eroii mei basarabeni, am vrut să fug cumva de eticheta asta, de teme basarabene. Nu am vrut să îi fac români din aceleaşi motive. Ucrainieni i-aş fi putut face, pentru că numele meu este un nume ucrainean, însă m-aş fi simțit ca o impostoare, chiar dacă ştiu foarte multe despre cultura ucraineană, totuşi de ce să aleg ucrainienii şi nu românii? În schimb, polonezii mi-au fost aproape, fiindcă ei au şi din români, şi din ucrainieni, şi în comunitatea engleză despre care am scris, ei sunt o comunitate foarte puternică, şi, de fapt, dacă vorbim despre Europa de Est în Europa, polonezii sunt cei mai cunoscuți, şi au fost aşa, o națiune simbolică în ceea ce am scris eu. Şi cred ca am nimerit bine cu polonezii.
În ce măsură ați experimentat „pe propria piele” trăirile personajului principal şi nu numai?
Eu nu sunt băiatul din carte. Eu nu sunt neapărat întotdeauna mama din carte, însă probabil că am din toate un pic. Bunica din carte este bunica mea. Eu sunt mama din carte, pe alocuri. Există aşa un melanj de stări şi de trăiri pe care am încercat să le bag în cât mai multe personaje, ca să diluez un pic ideea asta de autobiografie. Cred că, până la urmă, dacă ar fi să vorbim despre cine este totuşi mama din carte, este o mamă destul de renumită în Republica Moldova şi în România, spațiul ăsta din care venim noi, este o mamă colectivă pe care am adunat-o în anii mei de jurnalism, istoriile pe care le-am adunat atâția ani cred că au găsit un contur în acest personaj. Pe alocuri, am scris cartea asta pentru fiul meu, Alexandru, „Aleksy”, dar în acelaşi timp cred că şi în mama din carte m-am regăsit de multe ori. Deci e o carte aşa, „amalgam”, „babilon”.
Deci la un anumit nivel este şi personală.
Ea este personală pentru că nu este personală. Probabil că din faptul că nu am scris-o despre mine, ea poate deveni a oricui, şi toată lumea găseşte alte teme în cartea asta, şi asta îmi place foarte tare. Întotdeauna cititorii mei au găsit subtexte şi înțelesuri mai frumoase decât ale mele.
Mă bucur. Cred că asta este ceea ce îşi doreşte orice scriitor, să îşi vadă „cealaltă latură a cuvintelor sale”. Am înțeles că v-ați stabilit la Paris, deci presupun că aveți o conexiune specială cu această țară. Ați fost inspirată de un sătuc anume din Franța sau ați ales acest mediu din pură întâmplare?
Satul din carte este un sat în care am petrecut vara aceasta, împreună cu părinții mei, şi, dacă tot mă întrebai cine este mama din carte, mama din carte este şi tatăl meu pe alocuri, pentru că vara asta a însemnat mult pentru mine, au fost nişte teme pe care le-am abordat cu tatăl meu pentru prima dată în toți anii ăştia… dar satul francez îmi este foarte apropiat, este un sat mitic pentru mine, este satul bunicilor mei, astfel de sate nu mai există astăzi în Moldova, fiindcă ele au fost practic distruse. În schimb, există în Franța şi eu mă simt bine în satul francez. Însă am pornit de la un loc real, această casă cu floarea soarelui, cu oceanul… deci ele există, casa descrisă în carte există… Desigur că au fost mult mai multe fapte adunate în acesta, însă aici chiar am cam luat foarte mult, chiar realitățile sunt „din piață”, cumva, şi le-am trăit cu mare bucurie, mă simt extraordinar în orice sat, dar în satul francez în mod special.
Pe de altă parte, înainte de debutul în lumea literaturii, am înțeles că ați lucrat în domeniul TV. Cum a fost trecerea profesională de la video la lumea cuvântului?
Am fost nerăbdătoare să trec mai repede de la cameră la scris. Camera este un inamic al omului care vrea să scrie pe lung, nu prea ai timp să povesteşti, nu prea ai loc. În schimb, când am început să scriu prima carte, „Fabule Moderne”, a fost probabil acea trecere despre care vorbeşti tu, de la reportaj la un fel de literatură, iar cartea asta a doua a fost o carte pe care am scris-o asumat, ştiind că nu este o încercare, că ea va spune mai multe despre mine decât prima.
Am citit că ați scris aceasta carte în aproximativ două luni, deci ați fost super-inspirată . Este adevărat că nici nu este o carte de dimensiuni foarte întinse, dar are un conținut extrem de puternic, dens. În orice caz, ceva diferit față de tot ce ați scris până acum, cum ați spus chiar acum. Ați fost comparată cu Aglaja Veteranyi şi Anthony Burgess când vorba de replicile tăioase şi descrierile „savage”. Care este scriitorul care v-a inspirat cel mai mult stilul de scris? Care este idolul dumneavoastră în materie de literatură?
Ar trebui să stăm până mâine dimineață… Nu am idoli, în niciun domeniu, nici în muzică, nici în literatură. De fapt, eu îi separ foarte clar, omul de creatură. Deci scriitorul şi omul sunt termeni foarte diferiți pentru mine, mai puțin mă interesează omul-scriitor, mă interesează scriitorul-scriitor. Sunt cărți care îmi plac, la care revin, pe care le citesc de multe ori, sunt cărți pe care le descopăr şi am o încântare aproape copilărească. Aglaja Veteranyi, dacă tot ai pomenit-o. Cartea ei, „De ce fierbe copilul în mămăligă?”, este o carte fascinantă, o carte care a însemnat enorm pentru mine, şi pe care, întâmplător sau nu, am citit-o vara asta în care am scris cartea mea. Dar tot atunci am citit şi „Solenoid”, de Mircea Cărtărescu – dacă mă întrebai ce autori îmi plac, Cărtărescu este un autor fascinant. Pe de altă parte, citesc şi foarte multă literatură rusească, citesc mulți autori, şi nu îi împart pe zone, nu îi împart pe culturi, îi împart în cărți. În cărți care rămân , cărți la care revin sau cărți care sunt „trendy”, sunt foarte bune, dar nu mă interesează, nu mă ating. Dintotdeauna caut o carte care să mă atingă, care să rezoneze cu mine, și nu neapărat în vogă.
Se spune despre cărți că pot avea – şi de multe ori au – funcții vindecătoare. Ce părere aveți despre funcția terapeutică a cărții? Care ar fi categoria de cititori care ar putea să beneficieze de cele scrise de dumneavoastră?
Nu m-am gândit niciodată când am scris ceva cine va citi. Eu scriu pentru că vreau eu să scriu. Dacă altcineva în afară de mine citeşte ceea ce am scris eu, mă bucur enorm, dacă nu, cred că oricum aş scrie. Desigur că este copleşitor să ştii că câteva mii de oameni ți-au cumpărat cartea şi jumătate dintre ei au înțeles ceva din ea sau le-a plăcut, însă nu ăsta este scopul meu de bază. Ca să mă înțelegi corect, eu nu fac parte dintre autorii care scriu pe şervețele şi le țin acasă, sigur că mi-ar plăcea să se vândă cartea mea, dar nu am în fața mea o audiență atunci când scriu, scriu pentru că am un gând care nu îmi dă pace şi trebuie să îl pun pe hârtie, şi după asta se va vedea…
În final, aş mai dori să vă întreb dacă aveți ceva surprize sau planuri pentru noi în viitor? Lucrați la o carte în acest moment?
Da, e o carte care e aproape terminată, care sper să apară iarna asta. E o carte despre întrebările care mă macină la vârsta asta, despre limbă, despre identitate, despre nostalgii, dor, e o carte despre toate. Din nou, este viziunea mea. Sper să fie înțeleasă şi în România, sper să ajungă la cât mai multă lume care să se refere la cartea asta ca fiind o carte care i-a marcat sau măcar care le-a adus o stare de bucurie.
Aşteptăm cartea cu nerăbdare. Mulțumesc foarte mult pentru interviu.
