Tag: filtm

Juan Gabriel Vásquez, cel mai important scriitor columbian al momentului, deschide serile dedicate literaturii de la FILTM 2018

/ Cea de a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara: 23-27 octombrie 2018, la Muzeul de Artă (Sala Barocă) și la Galeria Calpe / Programul complet al celor 5 seri de Festival, pe www.filtm.ro Juan Gabriel Vásquez, un scriitor care își împarte viața între două continente, multipremiat și tradus cu succes la edituri prestigioase din întreaga lume, deschide serile dedicate literaturii la ediția din acest an a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara. Miercuri, 24 octombrie, începând cu ora 18.00, în Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timișoara, Juan Gabriel Vásquez va citi un fragment din cea mai recentă carte a sa tradusă anul acesta în limba română, romanul Forma ruinelor, apoi va intra în dialog cu jurnalistul și scriitorul Marius Constantinescu. Citeşte tot articolul

Interviu cu scriitoarea Tatiana Țîbuleac, realizat de Luca Dragu, elev în clasa a IX-a, la FILTM VI

Grație organizatorilor Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara „La Vest de Est / La Est de Vest” (FILTM), a ajuns la noi un al doilea interviu realizat de Luca Dragu (primul aici, cu Mircea Cărtărescu), elev în clasa a IX-a la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara și frontman în ALL Friends Band - trupă care s-a născut pe când era în clasa I. Pe lângă muzică, Luca joacă în piese de teatru, iar cealaltă mare pasiune a sa este literatura – îi place să citească și să abordeze autori contemporani. De aceea, la cea de-a VI-a ediție a FILTM, care a avut loc între 25 și 28 octombrie 2017, Luca și-a dorit să stea de vorbă cu scriitoarea Tatiana Țîbuleac, care a publicat, la sfârșitul lui 2016, una dintre cele mai bune cărți din literatura română contemporană: Vara în care mama a avut ochii verzi (Editura Cartier). (Musai de citit dacă nu ați apucat până acum!) Ce a ieșit din dialogul acestora, vă invităm să citiți în rândurile care urmează. Citeşte tot articolul


Robert Simonišek: „Cred că scrisul în general ar trebui să fie expresia unei necesități interioare și că poezia, proza, eseul sunt doar forme diferite de exprimare”

Robert Simonišek s-a născut în 1977, în Slovenia. Este poet, prozator, eseist și critic de artă. A fost, vreme de câțiva ani, ghid de turism, iar vreme de câteva luni, a predat la Universitatea din Ljubljana. La sfârșitul lui octombrie a participat la maratonul de poezie prin Europa Centrală și de Sud-Est, din cadrul Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara, alături de alți poeți din România și din străinătate. Citeşte tot articolul


Scriitori din 10 țări vin luna acesta la Timișoara, la FILTM, ediția a VI-a

• Cea de a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM): 25-28 octombrie 2017 / Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timișoara & Sala Mare a Teatrului Național din Timișoara. • Noi formate în arhitectura programului FILTM 6: un amplu maraton de poezie, reunind autori din zona Europei Centrale și de Sud-Est, și Literary Death Match – pentru prima dată, la Timișoara, literatura intră în ring! • „Din 2016 nu mă mai mir că va fi și ediția a VI-a, a VII-a, a VIII-a și așa mai departe, întrucât atunci am fost sigur-sigur că Timișoara va câștiga competiția pentru titlul de Capitală Culturală a Europei în 2021.” (Robert Șerban, Președintele FILTM) Citeşte tot articolul


Interviu cu scriitorul Mircea Cărtărescu, realizat de Luca Dragu, elev în clasa a IX-a, la FILTM V

Prin intermediul organizatorilor Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara „La Vest de Est / La Est de Vest” (FILTM), a ajuns la noi un interviu cu Mircea Cărtărescu, realizat de Luca Dragu, elev în clasa a IX-a la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara și frontman în ALL Friends Band. Pe lângă muzică, Luca joacă în piese de teatru, iar cealaltă mare pasiune a sa este literatura - îi place să citească și să abordeze autori contemporani. De aceea, la cea de-a V-a ediție a FILTM, care a avut loc între 25 și 28 octombrie 2016, și-a dorit să stea de vorbă cu scriitorul Mircea Cărtărescu, care chiar nu mai are nevoie de nicio prezentare.

Nouă ni s-a părut simpatică și interesantă conversația, așa că am decis să o publicăm. Lectură plăcută! Citeşte tot articolul


Ludmila Ulițkaia, Mircea Cărtărescu și Jacques Le Rider deschid cea de a V-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara

• Cea de a V-a ediție a Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara „La Vest de Est / La Est de Vest” (FILTM): 25-28 octombrie 2016 • Inedit: conferințe internaționale găzduite de Universitatea de Vest și evenimente dedicate copiilor • „Cea de-a cincea ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara se va desfășura sub semnul victoriei Timișoarei, capitală culturală europeană în 2021. E o victorie și pentru cei care organizăm Festivalul, fiindcă am reușit, și de data aceasta, să invităm la Timișoara nume sonore ale literaturii europene. Va fi o ediție în care vom împărtăși unii cu alții, ca niciodată până acum, bucuria de fi înăuntrul culturii.” (Robert Șerban, Președintele Festivalului) Citeşte tot articolul

Bufniţele te trimit la cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara „La Vest de Est / La Est de Vest”

Librăria La Două Bufniţe Timişoara a pregătit pentru cea de-a XI-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest Bucureşti ce va avea loc în perioada 1 - 5 iunie 2016, un concurs pentru iubitorii de literatură derulat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Literatură de la Timişoara „La Vest de Est / La Est de Vest”. Citeşte tot articolul

Kundera în film / FILTM

KUNDERA ÎN FILM în cadrul Festivalului Internațional de Literatură Timișoara 18 - 20 octombrie 2015, orele 18.00 Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Eugen Todoran” Timişoara Citeşte tot articolul

FILTM 4, o ediție complexă, cu invitați unul și unul, între 21-23 octombrie 2015

După vestea cu ediția restrânsă FILIT de anul acesta, iată că și din Vestul țării primim vești excelente: ni se pregătește o ediție FILTM de excepție. Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara va avea loc între 21 și 23 octombrie, în Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timișoara, și va veni nu numai cu invitați de marcă, ci și cu noi întâlniri și evenimente: proiectul se deschide și înspre publicul tânăr, prin întâlnirile scriitorilor cu elevii de la cele mai importante licee timișorene și prin conferințele dedicate studenților de la Universitatea de Vest din Timișoara, iar ca o avanpremieră, la FILTM 4, Centrul Ceh va rula la Timişoara cele mai reprezentative adaptări cinematografice ale romanelor lui Milan Kundera. Vă spun drept că de-abia aștept! Citeşte tot articolul

interviu cu paul bailey

Interviu cu Paul Bailey: „Nu sunt puritan, dar cred că, uneori, scenele de sex sunt de prisos”

L-am întâlnit pe Paul Bailey, binecunoscutul și premiatul scriitor, dar și critic, englez, la Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara. Acesta a scris șaisprezece cărți, dintre care două sunt biografiile Cynthiei Payne și lui Quentin Crisp. Paul Bailey a fost destul de tradus în limba română. Cea mai recentă carte de-ale sale, cea despre care am vorbit, cu precădere, în acest interviu, este Băiatul prințului (Editura Polirom, traducere de Marius Chivu, colecția „Biblioteca Polirom. Actual”, 200 de pagini), un roman minunat despre iubirea dintre doi români (și nu numai), din anii 1920. Citeşte tot articolul

interviu cu paul bailey

Interview with Paul Bailey: „I’m not a Puritan, but I think that, sometimes, the sex scenes are unnecessary”

I met Paul Bailey, the well-known and awarded English writer, but also a critic, at the International Literature Festival in Timișoara. He wrote sixteen books, two of which are the biographies of Cynthia Payne and Quentin Crisp. Paul Bailey has been quite translated in Romanian. His most recent book, the one that we mainly talked about in this interview, is The Prince's Boy (Polirom publishing house, translated by Marius Chivu), a wonderful novel about the love between two Romanians (and not only) during the 1920's.  Citeşte tot articolul

Lecturi publice în premieră absolută, în cadrul Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara, ediția 2014

Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara. Ediția a III-a (FILTM): 22-24 octombrie 2014 / Muzeul de Artă Timișoara, Sala Barocă 7 nume importante ale literaturii universale contemporane (oaspeți din Ungaria, Croația, Franța, Albania, Italia, Marea Britanie, Elveția), alături de 5 scriitori români de primă mărime Pagina oficială a Festivalului: www.filtm.ro Citeşte tot articolul

Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM) – program

Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara „La Vest de Est / La Est de Vest” (FILTM) îşi propune să continue, într-o manieră deschisă publicului larg, tradiţia studiilor comparatiste iniţiate de Fundaţia „A Treia Europă”. În acelaşi timp, sperăm că FILTM se va constitui într-unul dintre proiectele importante care vor completa oferta de activităţi cu care Timişoara va candida la statulul de „capitală culturală europeană”, în 2021. Un proiect inițiat de Oana Boca, Ioana Gruenwald și Robert Șerban. Citeşte tot articolul