Există evenimente, oameni și locuri care ne definesc, care ne-au format și pulsează latent sau manifest în ceea ce facem, în ceea ce scriem, în modul în care relaționăm cu ceilalți, în modul în care ne dezvoltăm și trecem prin viață. Există povești pe care memoria ni le „întoarce” în prezent sub o formă mai mult sau mai puțin reală, există imagini puse pe stand by care mai sunt prezente doar în amintirile noastre. Rubrica Autori în casă, autori acasă este un spațiu în care scriitorii se întorc în timp, la primele amintiri din locurile natale, pentru a retrăi farmecul de odinioară al unui trecut personal, pentru a ne dezvălui unde au luat naștere cu adevărat. Primul invitat al acestei rubrici este scriitorul Daniel Sur, care a văzut lumina zilei în comuna Tileagd, localitatea Tileagd, județul Bihor.

Daniel Sur: „Băiatul căruia îi vorbea casa”

Eu cred că locul în care te naști și copilărești te marchează subtil și decisiv, indiferent dacă ești sau nu scriitor. Că e aproape imposibil să fii liber afectiv de mitologia locului matern și a obârșiilor. Că pentru a fi perfect echipat pentru întâlnirea cu altă lume sau cu orice lume, ai nevoie să exersezi în prealabil zona sigură a casei părintești și mitologia locală. Dar mai ales casa, casa părintească cu aspect comun, cu grădina dreptunghiulară, așezată exact într-un loc blestemat, chiar în mijlocul albiei vechiului râu. Vechiul Criș Repede. Cu câtă intensitate am locuit între pereții acestei căsuțe puțin rudimentare, care pare că și-a făcut loc cu coatele, cerând să fie îngăduită între celelalte mai vechi, arogante și puțin neîndurătoare. Case care s-au ridicat în alte vremuri, într-o altă localitate, pentru alți oameni. Multă vreme mi s-a părut că am crescut într-o casă care părea că a bâjbâit prin lume pentru a nimeri în locul acesta, mândră, sfioasă, emoționată, puțin duplicitară, puțin calculată, uneori resentimentară, iubitoare, detestând în ascuns că nu e acceptată de casele vecine, adulmecând veștile proaste, cerând sfaturi, comentând, sperând, pregătită să plece, dar și să revină. Și în acest balet al acestei comedii umane întinse peste ani, cei cinci locuitori, apoi patru, păream spiritele acestui loc, îngerii care o salvam zi de zi, vreme de câteva decenii, familiarizați cu acest cortegiu de roluri izvorâte dintr-o istorie contorsionată. În multe momente, dar mai ales în serile de vară, îmi plăcea să stau singur în camera mea să mă reculeg. Să ascult cum respiră pereții. Cum bolborosea casa. De multe ori am stat în genunchi, cu urechea lipită de parchet. Când vorbea casa, mi se părea că ascult vocea adevărului absolut. Acum e liniște, nespus de liniște, de parcă vocea casei a dispărut și a rămas doar carcasa ei, decorul ― o străduță, două scări de piatră, două-trei grădinițe cu flori, vie revărsată peste țevi ruginite ―, totul scăldat în lumina portocalie a comunei. Istoria își abandonează din când în când eroii, flămândă de alt decor și alte personaje.

tileagd 1

Mai concret, m-am născut și am copilărit în comuna Tileagd, localitatea Tileagd, județul Bihor. Comuna este așezată pe valea Crișului Repede, în partea de Nord-Vest a județului Bihor, de-a lungul drumul Internațional E 60. La 21 de kilometri de Oradea și la 150 km de municipiul Cluj Napoca. Istoria localității este cel puțin tumultoasă. Cu toate moșiile ce le avea, întinse pe valea și terasele Crișului Repede, comuna Tileagd a fost stăpânită de-a lungul veacurilor de un mare cortegiu de grofi și conți. Localitatea este atestată documentar încă din anul 1256 și asta – se pare – datorită, în primul rând, poziției sale geografice și datorită drumului comercial care o străbătea încă din antichitate. Cert este că Tileagdul s-a dezvoltat în jurul unui punct vamal înființat în anul 1308 de Carol Robert de Anjou, denumit „Vama Sării”, chiar la podul peste Criș. Taxa pentru comercianți a fost stabilită de împărat în anul 1312 și era de un dinar și o bucată de sare. Familia care a dominat multă vreme întreaga zonă se numea Telegdi și își avea aici cele mai mari și importante proprietăți: două castele, din care unul era cu un etaj și o mare moară de cereale. Din anul 1463 s-a înființat chiar și o școală.

Familia Telegdi a fost puternic implicată în istoria Transilvaniei. Răscoala iobagilor din anul 1437, care a avut loc la Bobâlna, a fost înecată în sânge de către Andrei Telegdi. Un alt reprezentant al acestei familii, Ștefan Telegdi, deținea funcția de vistiernic la curtea regală de la Buda la începutul secolului al XVI-lea. Telegdi Miklos a avut un rol deosebit în Reforma protestantă alături de Luther, Calvin, Zwingli și alți reformatori. Localitatea are și o pecete: un turn de cetate tras de un cal, deasupra calului o semilună, simbolizând ocupația otomană, iar în interiorul cercului era inscripția: „TELEGD MEZO-VAROS -1692” (Telegd – Oraș de provincie –1692). De fapt, 1692 e anul în care Tileagdul, după 30 de ani de ocupație otomană, a devenit Târg. Istoria Tileagdului este prea lungă ca s-o rezum aici. Cert este că după terminarea primului război mondial, orașul Tileagd avea: primărie, un notariat administrativ, un notar public, o percepție, poștă și telegraf, bancă de credit și schimb valutar, post de jandarmi, dispensar medical uman, dispensar veterinar, două școli primare, o farmacie, un abator pentru sacrificat animale, trei măcelării, o casă de cultură, două cinematografe, un hotel, două restaurante, o cooperativă de consum, o brutărie modernă, patru magazine de coloniale, două magazine cu confecții și încălțăminte, două mori de piatră moderne, fiecare având și prese hidraulice pentru ulei de floarea soarelui și din semințe de bostan, un târg mare care se ținea săptămânal. În anumite zile de târg veneau la Tileagd manufacturiști din Oradea ce aduceau cu camioanele bunuri industriale de larg consum; confecții de îmbrăcăminte, încălțăminte, tricotaje și țesături din textile, opinci din cauciuc, cizme bărbătești etc. Piața din centrul orașului era neîncăpătoare pentru comercianți, iar ziua de târg devenea o sărbătoare. În localitate conviețuiau pașnic români maghiari, cehi, slovaci, evrei, țigani etc. Cu ocazia Recensământului din anul 1930, în Tileagd existau 1400 de agricultori, 1217 muncitori în fabrici, 116 funcționari publici, 38 de comercianți, 88 de meseriași, dar și 10 muzicieni și 10 ceferiști. Ceferiștii au chiar și o stradă a lor, strada Ceferiștilor, numită în prezent ca fiind str. Gării. Pe această stradă și-au construit părinții mei casă în anii `70, pe un loc viran. Un teren plin de bolovani, fiind vechea albie a râului.

Administrația comunistă a retrogradat orașul la statut de comună și i-a furat și farmecul. Și efervescența. În timp, viața din fostul târg s-a stins, iar localitatea a devenit una oarecare. Acum 30 de ani, aceasta nu trăia decât din amintiri, din mituri și povești clandestine, interzise de putere. Nu era prea greu să-ți dai seama de imensul contrast dintre orașul Tileagd, târgul din povești și comuna Tileagd.

tileagd 2

Iernile erau lungi și ni le petreceam ascultându-ne casele și bunicii. Sau străbunicii. Sau ni le umpleam cu lecturi nesățioase. Lecturi pe care le întrerupeam cu scurte reprize de vânătoare, când încercam să vânăm cu praștia fazani, prepelițe, ciori, coțofene, vrăbii sau iepuri, iar vara cu ședințe îndelungi de scaldă în Crișul care te târa repede la vale sau, după ce Crișul inunda malurile, cu partide intense de pescuit cu perdelele furate de acasă. Strângeam tot ce ne cădea în „plasă”: albitura, babușca, mreana, păstrăvul, lostrița, crapul, bibanul sau șalăul. Apoi Crișul Repede a fost „regularizat” și el, ca fostul oraș, s-a construit un lac de acumulare și o mică hidrocentrală. Fântânile au secat, iar cele care nu au secat îți ofereau apă cu gust sălciu. Același gust a început să-l aibă și viața tilegdenilor.

Tileagdul este o parte importantă din mine. Iar eu voi rămâne totdeauna tilegdeanul de pe str. Gării, nr. 717/A. Băiatul căruia îi vorbea casa.

Credit fotografie principală: Delia Herman-Oprescu


Daniel Sur (n. 29 noiembrie 1974, în Tileagd, jud. Bihor) este poet, prozator, scenarist și promoter cultural. Licenţiat în filosofie la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (1997), absolvent de Master în Hermeneutică (1999) la aceeaşi universitate. A debutat editorial în 2006, cu volumul de poezii Texte de sedus femei prea romanţioase, EdituraEikon. A mai publicat volumul de poezii Polipi, Editura Tracus Arte, 2012 şi romanul Poliţistul lui Dumnezeu, Editura Ideea Europeană, 2012. Câştigător al concursului de proiecte cinematografice C.N.C. cu un scenariu de scurt metraj şi unul de lung metraj. Scenariul de scurt metraj s-a materializat în filmul Trenul. În 2015, înființează, în parteneriat cu Asociația Națională pentru Arte Vizuale Contemporane, Galeria Întâlnirilor – un program de promovare a oamenilor, proiectelor sau iniţiativelor valoroase din zona culturală.

Un comentariu
  1. AvatarSimona

    Imi aduc aminte de acel baiat de pe strada Garii.
    Au trecut multi ani de atunci dar erai altfel decat noi, aveai un zambet pe care doar cei ce inteleg viata altfel il au.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *