De la Colț Alb al lui Jack London la Fram, ursul polar al lui Cezar Petrescu, de la Zdreanță al lui Tudor Arghezi la gâscanul Martin al Selmei Lagerlöf, scriitorii au întreținut de-a lungul timpului relații auctoriale dintre cele mai diverse cu lumea necuvântătoarelor. Limita dintre lumea umană și cea animală este deseori prea fină pentru a mai putea fi respectată, iar comportamentele se hibridizează creând personaje literare distincte. Am pornit această rubrică de la întrebările Cum arată universul domestic al scriitorilor, ce animale populează zi de zi bibliotecile lor, ce tipuri de tabieturi scriitoricești dezvoltă împreună? Ce împrumută și cum se influențează reciproc. Daniela Luca și Bambi formează o adevărată familie, cu un lung șir de povești pe care și-l împărtășesc una alteia, cu ascendente astrologice comune sau pasiuni pentru cărți și autori. Bambi e o mică vedetă pe Facebook, iar diminețile Danielei încep ritualic cu poezii și Bambi.

Daniela Luca: „Bambi și alte pisici care mi-au decorat sufletul”

Înainte de a povesti despre Bambi – cineva chiar îmi propusese să scriu o carte pentru copii cu Bambi personaj – voi mărturisi că, până acum 2-3 ani, aveam convingerea că sunt „a dog person”, eram (și mai sunt) fascinată de husky îndeosebi, dar orice cățeluc mic sau mare mă atrăgea magnetic aproape. Și ei se lipesc și se gudură instant când sunt în preajma lor. Despre pisici nu am istorii sau amintiri, în afara celor care erau sau treceau prin grădina bunicii când eram mică, la Constanța mea natală. Dar niciodată, niciodată nu mi-a locuit sufletul vreuna până recent. Trei întâmplări mi-au schimbat însă convingerea și m-au mirat într-atât încât au deschis calea către Bambi a mea.

Daniela Luca 2
Prima: în 2006, eram la o prietenă mai în etate, în Paris, mama ei era de peste 50 de ani instructor de yoga, era în vizită la fiică și avea și o pisică birmaneză, de 16-17 ani, se numea Lotus. Uimirea a fost și a mea, și a celor două doamne, să vedem cum, în toate zilele cât am stat acolo, Lotus era continuu în preajma mea, în orice loc al casei mă duceam. Impresionantă a fost prima întâlnire: domnea în mijlocul acelui pat familial, antique, de 200 de ani, în camera ce mi se încredințase, și mă aștepta. Când am intrat, nu a tresărit, ci doar m-a privit fix, halucinant, magnetic, recunosc că am stat așa 2-3 minute ca vrăjită de ea, iar rezonanța era mai intensă decât cu orice altă ființă întâlnită de mine până atunci. Nu voi povesti acum mai mult despre ea, ar însemna să epuizez spațiul dedicat Bambinuței mele.

bambi 2
Altă întâmplare: mă mutasem din 2008, și cu casa, și cu cabinetul, ambele fiind la parterul unor blocuri micuțe, cu mici grădinuțe prin preajmă. Într-o seară de iunie, acum vreo 4-5 ani, intru în casă și… rămân în loc câteva secunde: în mijlocul ei era o pisi (sau motan, nu am apucat să văd) în trei culori, încremenită și ea la apariția mea. Ne-am privit în ochi și, până să las eu geanta deoparte, a dispărut, s-a ascuns pe undeva prin casă. Intrase pe fereastra deschisă, pe atunci nefiind decât grilaje, nu și plase. Aceea a fost prima „vizită pisicească” (deși stăteam deja de 3-4 ani). Au urmat altele: într-o noapte, pe la 11 p.m., în timp ce citeam liniștită în pat, mi se pare că văd ceva mișcându-se în bibliotecă. Nu mi se părea, era o pisi alb-negru, culcușită pe lângă cărți, pe o etajeră.

Bambi 1

Altădată, venisem într-o pauză de prânz acasă, m-am așezat să iau masa, citind în același timp, și, când am ridicat ochii, pe pervazul de le ferestruica bucătărioarei trona un motan uriaș, pufos tare, care mă privea regește. Altădată, am prins o pisi exact după ce intrase pe fereastră și urma să intre în casă, așa am văzut și „traseul expediției”. Cel mai uimitor a fost când eram la cabinet, supervizam o terapeută, și deodată vedem cum ușa camerei se mișcă și se deschide ușor: era o pisi tigruță, gri, care intrase pe fereastra de la bucătărie și venea tacticoasă spre mine. Acolo nu au intrat altele, dar se așază adesea primăvara sau vara pe pervazul exterior, iar de multe ori le și hrănesc.

bambi 3
A treia: și cred că și momentul hotărâtor în care am simțit că îmi doresc o pisicuță, a fost la o prietenă psihanalistă și familia ei din Milano, unde am fost doi ani la rând (2013-2014), pentru conferințe și am stat la ei. Au doi prinți de motănași, Napoleon și Livingstone, alb-aurii, frați, absolut superbi. În tot timpul cât am stat acolo, zi-noapte, cei doi prinți mă urmăreau peste tot, peste tot, peste tot, ba chiar gelozindu-se între ei și concurând pentru atenția și mângâierile mele. Știau că nu aveau voie pe pat (interdicția familiei), dar mă vegheau de pe covoraș, stăteau lângă mine pe canapele, fotolii, când lucram la birou se așezau în stânga sau dreapta mea, când eram la masă veneau în jurul meu. Când intram în casă mă întâmpinau și mă urmau în camera mea, când ieșeam mă conduceau la ușă. Toată familia era uimită, fiindcă niciodată nu făcuseră astfel cu altcineva din afara casei.

În urma acestor întâmplări, ceva în mine s-a transformat într-atât încât am început să recitesc tot mai multe despre pisicuțe (citisem cu ani în urmă diverse despre simbolistica lor, mitologie, convingerile culturale antice, medievale, rolul lor în viața omului etc.), despre natura lor, comportamentul lor, stilul lor de viață, sănătatea și creșterea lor, mă uitam la clipuri, fotografii, aproape că studiam lumea lor, fără să îmi dau seama că asta fac, eram foarte atentă la pisicile prietenelor mele sau cele de pe străzi, la puiuți. Și încet-încet priveam casa și îmi închipuiam o pisicuță prin ea, cum aș fi eu cu ea, cream deja atmosfera afectivă, un loc imaginar pentru ea. În primăvara-vara lui 2015 deja eram hotărâtă: începusem să caut o pisicuță albă. Îmi plac mie animăluțele și florile albe și credeam pe atunci că albă va fi pisicuța mea. Nu se lega nimic, nu apărea pisicuța „visată” de nicăieri. Câteva prietene căutau și ele, eu urmăream postări pe site-uri de adopție pisici. Chiar văzusem o pisi alb cu negru, dar m-au intrigat unele aspecte ale celor care se ocupau de ea (foster, adopție etc.) și nici nu se crease legătura afectivă la întâlnirea cu pisi.

Într-o zi, era pe 9 septembrie, un prieten scriitor și soția sa postaseră un anunț, căutau un om/familie pentru o pisicuță. Am văzut fotografia: un ghemotoc piticel, cu doi ochi mari verziverzi, extraordinar de expresivi, cu botic de căprioară, pictat în nuanțe de capuccino cu scorțișoară, m-a vrăjit instant, mi-a topit inima doar privind câteva minute fotografia. Numele ei: Bambi. Coincidența a spus totul: eu, pentru finuța mea, de câte ori îi dăruiam ceva, eram „Bambi” („Uite ce ți-a adus Bambi…”. Sau îi arătam poze cu Bambi și clipuri din desenul animat etc.). Am simțit că pisicuța Bambi este a mea, că sunt a ei, deși era la peste 700 de km distanță și nu credeam că este posibil să ajungă la mine, ei căutau pe cineva din apropiere. Și, scriindu-le cu inima larg deschisă, în noaptea de 11-12 septembrie, Bambinuța a ajuns acasă. A ieșit din cutia de transport și s-a lipit de picioarele mele, am luat-o ușor în brațe și a tors. A fost primul ei tors, din ce mi-a mărturisit amicul meu. Și iradierea aceea a vibrației s-a reverberat în mine instant.

bambi 4
De atunci, viața mea și a ei se țes zi-noapte împreună, emoțional îndeosebi. Este delicată, grațioasă, timiduță, dar și jucăușă foc (acum are 19 luni), calină fără a fi adezivă, are și charismă și personalitate, este extrem de curioasă, dar atentă și la ce i-ar putea face rău. Din prima noapte și până în prezent, nopțile doarme lipită de mine, locul și l-a ales singură pe la 6 luni: pe gambele mele, își face culcușul, și de fiecare dată, dar de fiecare dată înainte de asta ne privim în ochi, eu îi zâmbesc, îi vorbesc, iar ea se așază ghem și se cufundă în somn. Ziua are locurile ei preferate (și dacă sunt, și dacă nu sunt acasă): scaunul meu de la birou, acoperit cu eșarfele mele, pernuța ei pufoasă la baie, „terasele” (pervazurile) decorate special pentru ea. Iubește muzica, chiar are anumite preferințe: Rahmaninov, Saint-Saens, Chopin, sau Dead can Dance, Lisa Gerard, muzică chill, zen, bliss etc.

Iubim cărțile. Nu, nu doar eu, și ea. Din prima noapte, pe toată suprafața patului, ea a ales să stea cu lăbuțele și năsucul pe un volum triptic de Max Blecher. Orice carte este pe noptieră, birou, canapea, orice carte citesc eu, ea vine și o „studiază”. Este fascinant cum, la unele cărți (oare contează starea mea? Nu știu…) mi se culcușește în brațe și stă și se uită minute în șir la carte, o atinge, stă cu mine până adoarme. La altele, vine doar să le miroasă, apoi nu o mai interesează. Iar pe altele le „gustă” un pic. Aaaa, și îi place și computerul, mai ales anul trecut cât am lucrat la cartea mea sau când am articole, texte pentru conferințe de scris, este cu mine la birou, pe birou, și cu lăbuțele pe monitor (e touch-screen!). Așa încât, la cartea mea, înainte să o predau la editură, corectând-o, am mai găsit ici-colo paragrafe cu litere și semne „scrise” de Bambi.

bio Daniela Luca
Râdem mult împreună. Spun râdem, fiindcă și pe chipul ei se citește o veselie anume atunci când ne jucăm, se joacă de-a v-ați-ascunselea, alergăm după șoricei, undițe, laser ș.a.m.d. Mi-am configurat programul de lucru în așa fel încât să pot petrece cu ea diminețile, un pic la prânz și serile, în joacă, alintat și grijă. Doar când trebuie să plec din țară la congrese, conferințe, mini-vacanțe, rămâne singură nopțile și o are în grijă o prietenă, ritmul ei este ușor tulburat, și al meu. La întoarcere, este toată topită, eu aidoma.

Mi-am creat și mici ritualuri, marote, datorită ei: merg la Mall des (la magazinele de pet-shop), eu care mergeam de 3-4 ori pe an, îi caut diverse jucării, bunătăți, surprize. Diminețile avem ritual de trezire, alintat, joacă, stat la fereastră împreună. Nopțile, avem ritual de citit împreună. Îi citesc poeme în șoaptă, în timp ce ea torrrtorrrtorrr de zor, până adoarme. Îi vorbesc mult, am ales anumite cuvinte, pentru anumite activități, pe care, repetându-le, deja le înțelege tonalitatea, recunoaște sunetele, de multe ori gesturile și privirea mea, și știe ce urmează să fac/să facem. De fiece dată când deschid ușa cu cheia o strig Bambi, iar ea e cu boticul pe muchia ușii. Dacă doarme atunci, o văd cum vine așa năucă de somn și tot mă întâmpină. De câteva luni, seara sau dimineața, după ce o mângâi, îmi spală și ea mâinile, sunt deja pisica ei cea mare.

O iubesc, o multiubesc, și ea mă iubește. Este atât de vădită legătura și armonia, acordajul dintre noi, încât până și tatăl meu (care nu a avut niciodată pasiune deosebită pentru animăluțe) a fost uimit de cât de specială este Bambi și… cum ne asemănăm la expresia ochilor, a chipului, pe tonalități afective anume. Și de fiecare dată când vorbim, mă întreabă despre Bambi. De fiecare dată.

Aș povesti într-o carte despre ea, altfel decât aici, acum, așa cum fac mici foto-povești pe pagina ei Facebook, deschisă la sugestia unui alt amic scriitor, la puțin timp după ce ne-am găsit. Nu voi încheia prin a spune cât de benefică este prezența ei în viața mea și a mea în viața ei, ci prin a vă promite noi minunății din lumea de povești a Bambinuței.

Credit fotografii: arhiva autoarei


Daniela Luca

Din 1998, redactor de carte (peste 80 de titluri), editor, consultant științific (psihanaliză, psihologie, filosofie, literatură). Traduceri de carte (10 titluri) și de numeroase articole (franceză, engleză), din 1997. Autor de eseuri, articole, recenzii de carte, psihocritică în multiple publicații (Cuvântul, Tomis, Cultura, Oglinda literară, Observator Cultural, Revista 22, Psychologies, Jurnalul Național, Elle, Le Carnet Psy, Revista Română de Psihanaliză, Bulletin du CPLF etc.) A publicat două volume de versuri: Întâlnire în alb (Editura Siteh, 2006) și Insight (Editura Brumar, 2007), iar în 2016 publică volumul Cuvinte în negativ (Eseuri de psihanaliză), Editura Tracus Arte.

Un comentariu
  1. Rodica Enache

    Imi place sa citesc carti si multe dintre cartile mentionate mi-au tinut companie in copilarie si mi-au activat imaginatia. Colt Alb, Bambi, si multe altele inca le mai recitesc cu placere dar de aceasta data celor doi mici nazdravani inainte de culcare.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *