Tag: sufletul

Emilian Pal: „Limbajul poetic e făcut din lucruri nespuse la timpul lor” (interviu)

Emilian Pal debuta, în anul 2014, cu volumul de poezie Fortral, Editura Tracus Arte. Volumul a fost nominalizat la Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Prima (Botoșani) și la Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din România. Urmează Dumnezeu ne iubește în Braille, 2016, editat de Asociația Cetatea Nouă și tot ce atingeam se prefăcea în oameni, Editura Tracus Arte, 2017. Despre acest volum Teodor Dună a scris: „Odată cu acest al treilea volum publicat, tot ce atingeam se prefăcea în oameni, am certitudinea că Emilian Pal este unul dintre cei mai valoroși poeți afirmați în ultimii ani în literatura română”.

Citeşte tot articolul


Perspective feline, perspective canine – #6: Daniela Luca

De la Colț Alb al lui Jack London la Fram, ursul polar al lui Cezar Petrescu, de la Zdreanță al lui Tudor Arghezi la gâscanul Martin al Selmei Lagerlöf, scriitorii au întreținut de-a lungul timpului relații auctoriale dintre cele mai diverse cu lumea necuvântătoarelor. Limita dintre lumea umană și cea animală este deseori prea fină pentru a mai putea fi respectată, iar comportamentele se hibridizează creând personaje literare distincte. Am pornit această rubrică de la întrebările Cum arată universul domestic al scriitorilor, ce animale populează zi de zi bibliotecile lor, ce tipuri de tabieturi scriitoricești dezvoltă împreună? Ce împrumută și cum se influențează reciproc. Daniela Luca și Bambi formează o adevărată familie, cu un lung șir de povești pe care și-l împărtășesc una alteia, cu ascendente astrologice comune sau pasiuni pentru cărți și autori. Bambi e o mică vedetă pe Facebook, iar diminețile Danielei încep ritualic cu poezii și Bambi.

Citeşte tot articolul