În timp ce trăgeam cu ochiul prin casele unora sau altora, graţie site-urilor de specialitate care ne arată idei faine de design şi amenajări interioare, am descoperit pe pagina web a firmei americane de arhitectură BFDO Architects un proiect numit House for Booklovers and Cats. Sper că vă dați seama că titlul mi-a stârnit curiozitatea și mi-am dorit să văd detalii, dar mai ales imagini. Aşa am aflat că este vorba despre locuinţa unui cuplu în care ea este artistă, poetă şi profesoară, iar el administratorul secţiei de poezie a unei biblioteci. Citeşte tot articolul
Tag: pisici
„Imperiul Pisicilor”, de Alex Tocilescu – fragment
„Alex Tocilescu este un tip cult, cu imaginaţie şi umor, căruia îi plac muzica, pisicile, conversaţiile şi satul 2 Mai. Aşa sînt şi povestirile lui populate cu extratereştri, politicieni, locatari de bloc, diavoli sau feline: au o naturaleţe absurdă, o impuritate elitistă şi un umor neconvenţional – trei atuuri care pe unii îi vor face să ridice statui, iar pe alţii din umeri. Căci în realismul paralel al lui Tocilescu se intersectează mai toate genurile: parodia şi parabola, satira şi apocrifa, farsa şi pornograficul, fantasy-ul şi autoficţiunea. Ingenioasele sale proze sînt punk, pulp, prozac. Ca şi cum Iisus, Harms şi Tarantino ar intra într-un bar unde cîntă David Bowie. Orice se poate întîmpla. Inclusiv ca barmanul să fie o pisică.” (Marius Chivu) Citeşte tot articolul
Scriitori cu pisici. Eveniment dedicat iubitorilor de literatură și pisici la Cărturești Verona
Marți, 20 iunie, începînd cu ora 18.30, în Grădina Cărturești Verona din București (Strada Pictor Arthur Verona 13-15), va avea loc un eveniment dedicat iubitorilor de literatură și pisici, prilejuit de lansare volumului Cartea pisicii, de Cristian Teodorescu și Mardale (ilustrații), apărut de curînd la Editura Polirom. Citeşte tot articolul
Perspective feline, perspective canine – #6: Daniela Luca
De la Colț Alb al lui Jack London la Fram, ursul polar al lui Cezar Petrescu, de la Zdreanță al lui Tudor Arghezi la gâscanul Martin al Selmei Lagerlöf, scriitorii au întreținut de-a lungul timpului relații auctoriale dintre cele mai diverse cu lumea necuvântătoarelor. Limita dintre lumea umană și cea animală este deseori prea fină pentru a mai putea fi respectată, iar comportamentele se hibridizează creând personaje literare distincte. Am pornit această rubrică de la întrebările Cum arată universul domestic al scriitorilor, ce animale populează zi de zi bibliotecile lor, ce tipuri de tabieturi scriitoricești dezvoltă împreună? Ce împrumută și cum se influențează reciproc. Daniela Luca și Bambi formează o adevărată familie, cu un lung șir de povești pe care și-l împărtășesc una alteia, cu ascendente astrologice comune sau pasiuni pentru cărți și autori. Bambi e o mică vedetă pe Facebook, iar diminețile Danielei încep ritualic cu poezii și Bambi.
Perspective feline, perspective canine – #5: Laura Dan
De la Colț Alb al lui Jack London la Fram, ursul polar al lui Cezar Petrescu, de la Zdreanță al lui Tudor Arghezi la gâscanul Martin al Selmei Lagerlöf, scriitorii au întreținut de-a lungul timpului relații auctoriale dintre cele mai diverse cu lumea necuvântătoarelor. Limita dintre lumea umană și cea animală este deseori prea fină pentru a mai putea fi respectată, iar comportamentele se hibridizează creând personaje literare distincte. Am pornit această rubrică de la întrebările Cum arată universul domestic al scriitorilor, ce animale populează zi de zi bibliotecile lor, ce tipuri de tabieturi scriitoricești dezvoltă împreună? Ce împrumută și cum se influențează reciproc. Laura Dan și Puf, motanul, ne primesc în casa lor unde se întâmplă multe lucruri. Ce pisică mai este răsfățată cu poezii sau cu un echilibru dobândit în mulți ani de formare psihoterapeutică? Despre sensibilitatea și tabieturile lui Puf se pot scrie cărți dedicate bunelor maniere feline...
Citeşte tot articolulPerspective feline, perspective canine – #4: Olga Ștefan
De la Colț Alb al lui Jack London la Fram, ursul polar al lui Cezar Petrescu, de la Zdreanță al lui Tudor Arghezi la gâscanul Martin al Selmei Lagerlöf, scriitorii au întreținut de-a lungul timpului relații auctoriale dintre cele mai diverse cu lumea necuvântătoarelor. Limita dintre lumea umană și cea animală este deseori prea fină pentru a mai putea fi respectată, iar comportamentele se hibridizează creând personaje literare distincte. Am pornit această rubrică de la întrebările Cum arată universul domestic al scriitorilor, ce animale populează zi de zi bibliotecile lor, ce tipuri de tabieturi scriitoricești dezvoltă împreună? Ce împrumută și cum se influențează reciproc. Olga Ștefan ne poartă în lumea canină și felină a trecutului și prezentului ei, ne povestește despre însemnătatea unui prieten și a alibiurilor pe care acesta ți le poate oferi, dar și despre cât de important e să adopți și să integrezi o altă ființă în viața ta.
Perspective feline, perspective canine – #1: Liviu G. Stan și Iulia Modiga
De la Colț Alb al lui Jack London la Fram, ursul polar al lui Cezar Petrescu, de la Zdreanță al lui Tudor Arghezi la gâscanul Martin al Selmei Lagerlöf, scriitorii au întreținut de-a lungul timpului relații auctoriale dintre cele mai diverse cu lumea necuvântătoarelor. Limita dintre lumea umană și cea animală este deseori prea fină pentru a mai putea fi respectată, iar comportamentele se hibridizează creând personaje literare distincte. Am pornit această rubrică de la întrebările Cum arată universul domestic al scriitorilor, ce animale populează zi de zi bibliotecile lor, ce tipuri de tabieturi scriitoricești dezvoltă împreună? Ce împrumută și cum se influențează reciproc. Primii invitați ai acestei rubrici – Liviu G. Stan și Iulia Modiga – conviețuiesc, citesc și scriu împreună cu felinele Herta și Fea. Citeşte tot articolul
The Guardian: Topul pisicilor din literatură. Care sunt cele mai faimoase feline din cărţi?
Trei cărţi cu pisici
Cărţile care îi plac pisicii mele sau ce preferă un cititor care toarce
Scriitori şi pisici în ilustraţii create de Sam Kalda
Sam Kalda este un tânăr şi simpatic ilustrator care locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în New York. El este realizatorul proiectului Men and Cats: An Illustrated History, o serie de ilustraţii ale unor bărbaţi talentaţi şi binecunoscuţi care, în mare parte, au activat în diverse domenii ale artei. Citeşte tot articolul
Scriitori celebri și preferințele lor la poli opuși – infografic
Parodie cu pisici după trailer-ul „Fifty Shades of Grey”
CatCase, o bibliotecă pentru cititori pasionaţi şi pisici răsfăţate
E adevărat că micile feline zburdalnice preferă să-şi facă de cap prin curţi şi grădini (de multe ori ale altora), dar nu toată lumea are norocul să le şi deţină, mai ales în mediul urban. Nedorind să renunţe la bucuria pe care un astfel de animal de companie o aduce, multe persoane conlocuiesc cu ghemotoacele pufoase în apartamentele lor mai mici sau mai mari. La genul acesta de situaţii s-au gândit şi olandezii de la UrbanCatDesign®, care produc mobilier adaptat spaţiilor interioare moderne şi nevoilor pisicilor. Citeşte tot articolul