În luna august a izbucnit o nouă ”epidemie contagioasă”: fotografiile în fața rafturilor cu cărți. Deși pozele cu adolescenți (sau copii, adulți) făcute în oglindă, în toalete publice sau în alte locuri sugestive, de obicei cu telefonul, așa numitele selfies au deja tradiție, cele în fața bibliotecii personale abia de vreo două luni au un loc de întâlnire.
Isaac Fitzgerald, ziarist la McSweeney’s, și Max Fenton, editor la The Believer au creat un blog tumblr numit Bookshelfies. Din luna august și până acum oamenii au contribuit la acest blog trimițând imagini cu ei sau animalele lor în fața rafturilor personale cu cărți. Un fel de selfies dintr-acelea obositoare și cărora nu le înțeleg rostul, dar care să dovedească pasiunea pentru cărți și lectură.
Nebunie. Toată lumea le preia și le dă mai departe. Se discută despre cărțile al căror titlu se poate vedea în imagine și se ”judecă” omul respectiv după volumele din bibliotecă. Să fie o nouă modă, mă întreb?
Nu știu dacă să calific acest trend drept fiță, snobism, nevoia de a împărtăși cu o comunitate virtuală obiceiurile de lectură, hipstereală sau altfel. Unele fotografii m-au făcut să dau ochii peste cap – precum cea de mai jos.
Altele mi s-au părut simpatice, haioase sau de-a dreptul amuzante. O selecție în cele ce urmează.
Acum, deși v-am mai spus că nu-mi plac pisicile, trebuie să recunosc că cele mai reușite imagini din acest proiect (și din lumea internetului, în general) sunt cu felinele printre cărți (și nu sunt singura care crede asta). Asta e, sunt fotogenice de la Mama-Natură 🙂 – spre deosebire de câini, de exemplu.
Sunt convinsă că toți cei care aveți pisici acasă le-ați mai fotografiat pe rafturile voastre cu cărți sau pe cărțile pe care le citeați în acel moment. Am auzit că sunt destul de atrase de volume și lectură :).
Dacă v-am făcut o bucurie cu imaginile cu pisici și cărți, să vă arăt și o fotografie nereușită cu un câine.
Oricum ar fi, parcă le prefer pe acestea celor în toalete publice :). Voi ce părere aveți despre blogul și proiectul în cauză? Ați participa?