Tag: oameni

Povestea cifrelor seci și lumea pe care refuzăm să o vedem: „Factfulness”, de Hans Rosling

Cei care au încă aplecare să evadeze din cotidian și să arunce un ochi pe marile dezbateri intelectuale ale Occidentului, nu vor fi ratat ultimele revelații ale științei cognitive și vor fi auzit cu siguranță de Tversky, Kahneman, Thaler, Slovic și alții. Mai toate științele umaniste trec astăzi printr-un proces de recalibrare pentru că psihologia și sociologia experimentală au demonstrat convingător că oamenii gândesc și acționează altfel decât credeam. Citeşte tot articolul


Un spectacol de teatru documentar despre modul în care mediul religios interferează cu viața intimă, profesională și socială

3, 4 și 5 mai, începând cu ora 19.00, la Tranzit.ro (str. Gazelei 44, București – zona Rond Coșbuc). Intrare liberă, doar pe bază de rezervare. Spectacol nerecomandat celor sub 16 ani.

• Un spectacol de teatru documentar independent, creat de regizorul Robert Bălan și scriitoarea Elena Vlădăreanu, sub umbrela Asociației Art No More. Citeşte tot articolul


Perspective feline, perspective canine – #10: Lavinia Bălulescu

De la Colț Alb al lui Jack London la Fram, ursul polar al lui Cezar Petrescu, de la Zdreanță al lui Tudor Arghezi la gâscanul Martin al Selmei Lagerlöf, scriitorii au întreținut de-a lungul timpului relații auctoriale dintre cele mai diverse cu lumea necuvântătoarelor. Limita dintre lumea umană și cea animală este deseori prea fină pentru a mai putea fi respectată, iar comportamentele se hibridizează creând personaje literare distincte. Am pornit această rubrică de la întrebările Cum arată universul domestic al scriitorilor, ce animale populează zi de zi bibliotecile lor, ce tipuri de tabieturi scriitoricești dezvoltă împreună? Ce împrumută și cum se influențează reciproc. De la gesturile cele mai firești pe care le poți memora în compania unui cățel sau a unei pisici, până la adevărurile care ți se arată târziu, Lavinia Bălulescu ne împărtășește câte ceva din limbajul și aventurile descoperite în compania cățeilor, pisicilor, „găinuțelor” și puilor de șoim.

Citeşte tot articolul


O altfel de salată de vară (în stil iugoslav)

Joi, 15 iunie 2017, ora 17:00, Colegiul Noua Europă vă invită la O altfel de salată de vară (în stil iugoslav), o discuție despre literatură, prietenie, război, drame și mârșăvii ale oamenilor, cu scriitorii Daša DRNDIĆ (Croația), Dragan VELIKIĆ (Serbia) și Filip FLORIAN (România). Citeşte tot articolul


„Sapiens” – o carte pe care i-aş recomanda-o şi unui marţian

Vă propun un exerciţiu de imaginaţie: să zicem că sunteţi în drum spre Mega şi în faţa voastră a aterizat o farfurie zburătoare. Din ea iese un marţian simpatic. Se apropie, îşi dă jos ochelarii de soare şi întreabă: „Care e treaba cu voi, oamenii?”. Grea întrebare! Grea chiar şi dacă v-o pune copilul de 10 ani în drum spre şcoală sau vărul de la ţară după a cincea bere. Darămite pusă de un marţian într-o întâlnire de gradul trei! Aşa cum se întâmplă deseori, aveţi doar două soluţii: prima ar fi să bâiguiţi ceva ininteligibil şi să o luaţi la fugă - nu înainte de a pune pe facebook un selfie cu marţianul. A doua ar fi să îi daţi o carte care se cheamă „Sapiens” şi să speraţi că înţelege englezeşte. Citeşte tot articolul


Perspective feline, perspective canine – #4: Olga Ștefan

De la Colț Alb al lui Jack London la Fram, ursul polar al lui Cezar Petrescu, de la Zdreanță al lui Tudor Arghezi la gâscanul Martin al Selmei Lagerlöf, scriitorii au întreținut de-a lungul timpului relații auctoriale dintre cele mai diverse cu lumea necuvântătoarelor. Limita dintre lumea umană și cea animală este deseori prea fină pentru a mai putea fi respectată, iar comportamentele se hibridizează creând personaje literare distincte. Am pornit această rubrică de la întrebările Cum arată universul domestic al scriitorilor, ce animale populează zi de zi bibliotecile lor, ce tipuri de tabieturi scriitoricești dezvoltă împreună? Ce împrumută și cum se influențează reciproc. Olga Ștefan ne poartă în lumea canină și felină a trecutului și prezentului ei, ne povestește despre însemnătatea unui prieten și a alibiurilor pe care acesta ți le poate oferi, dar și despre cât de important e să adopți și să integrezi o altă ființă în viața ta.

Citeşte tot articolul


Part-time printre oameni #9

*** Mă-ndrept spre casă, butonez pe fb, îmi îngheață mâna, n-are importanță, bag pe chat în continuare, o tipă îmi zice cât de nașpa e la ea la lucru, eu o dau pe glumițe, prind un smiley, hihi, ce bine, hai că-i mai zic una, una și-atât, să nu forțăm, totuși. Și-odată aud din spate o voce arțăgoasă: neșimcitu' dracului! Mă-ntorc, da, așa-i, e o babă. Alături de ea, un copil, hm, oare care-i faza? Împucitule, zbiară baba din nou. Înțepenesc, băi, asta la mine urlă, și cum mi-a zis, frate, împuțit, ce torpilă de cuvânt, mi s-a ridicat părul! Mă pomenesc că strig: eeu? Și iar, mai domol, un pic speriat c-am răcnit în halul ăla: eu? Nu tu, zice baba, ăla, și arată cu degetul undeva, în spatele meu. Privesc peste umăr. Wtf, nu e nimeni! Mă uit nedumerit la bătrână, habar n-am ce să fac, aș putea să-i zic să se ducă acasă, că e ok, ceva de genu’. Hai să mergem, buni, spune copilul. O prinde de mână și o trage încet după el. Bătrâna îl ascultă. Îi urmăresc o vreme, apoi mă reîntorc la tipa de pe fb, cea cu job nasol – na, să vezi fază, ai timp să-ți pove? Îmi răspunde imediat – scz, am intrat la oră. Citeşte tot articolul


Part-time printre oameni #8

*** În fiecare dimineață, rupe clanța-n două când intră în birou și face câteva mișcări a la Doroftei, de parc-ar vrea să-mi zboare maxilarul. Tresar, mă uit urât, bolborosesc un haibăcedracu', alteori mă revolt, măh, da' ți-am zis, ți-am fucking zis! El mai bagă vreo două upercuturi, hoa, hoa, apoi spune salut. Spune salut în șoaptă. După care ieșim la țigară. Discutăm despre vreme, prea cald, prea frig, nașpa, las' că-i fain, și încercăm să ne-mpărțim munca frățește. Uneori, rareori, facem, fiecare cum știe, ca Doroftei. Citeşte tot articolul

Part-time printre oameni la Bookfest (#7)

*** Mi-a adus cafeaua şi m-a întrebat ce citesc. Mi se întâmplă atât de rar să mă-ntrebe un necunoscut ce citesc (sau, mă rog, orice altceva), încât m-am blocat puțin. Ă, Knut Hamsun, ăă, uite. I-am arătat coperta. Apoi am vorbit un pic despre Knut Hamsun. Apoi am început amândoi să butonăm. A, cât pe ce să uit. Mi-a mai spus că e în anul II la Litere și că e nașpa, Prin urmare o să se lase și o să se apuce de altceva. Citeşte tot articolul

Part-time printre oameni #6

*** La Poştă. Coadă, 'mnezeii ei de coadă. Facturi, bani, timbre, colete, neînţelegeri, n-a venit, doamnă, n-a venit, cum aşa, aşa bine, sau poate l-a ridicat altcineva, nu se poate, e, nu se poate, linişte, vă rog, acolo, în spate, da, da, gata! O bătrână numără bani. Șase, anunță. Râde spre coadă, uite, şase bărbaţi, imediat mă scap de ei, hi hi. Ajunge la rând, scoate facturile din plasă, cât face, mami? O sută șaptezeci. Cât? Ţine, trei bărbaţi, trei din şase, hi hi, ajung? Femeia de la ghișeu zâmbește. Aruncă trei sute într-un sertar şi pune pe pult treizeci. Bătrâna îi culege și bâjbâie spre ieşire, la revedere, ce bine, a rezolvat şi cu facturile. Următorul, spuneţi. Ha? Cum adică următorul? Păi nu i-a dat baba trei bărbaţi în loc de doi? Şi aia, ţac-pac! C-a văzut, că n-a văzut, unul e acolo, în sertar, şi nu în mâna babei! Coada sare de cur în sus, alo, staţi, staţi, păi nu aşa şi pe dincolo? Cazul se rezolvă amiabil, bătrâna îşi recuperează banii, nu prea ştie ce să zică, freacă milionul, bărbatul, whatever, în palmă, cu un soi de indiferenţă, unul în plus sau în minus, ce mai contează, tot puţini sunt, de n-ar fi ea bătrână, chioară, surdă... Femeia de la ghișeu zice scuze. Apoi ridică vocea, pufneşte, linişte, de câte ori să vă spun, nu vedeţi ce se-ntâmplă dacă faceţi gălăgie? Ieri a fost invers, am dat în plus! Coada înţelege şi tace. Citeşte tot articolul

Part-time printre oameni #5

*** Ospătarul îmi pune ciorba în farfurie. Pe cămaşa lui albă, puţin deasupra mânecii, o gânganie – o văd cu coada ochiului. E mică gângania. Inofensivă. Aproape simpatică. Uite-o, înaintează de-a lungul antebraţului, se opreşte – a dat de o cută. Încearcă s-o escaladeze, se răzgândeşte, stânga-mprejur. Dacă n-ar exista posibilitatea să-mi pice în ciorbă, aş spune că-mi face plăcere să-i urmăresc cursa. Da' aşa, e mai nasol. Ce să fac, să suflu spre cămaşă? Pur şi simplu, să trag aer în piept şi să suflu? Tare? Nu merge, se sperie ăsta şi-mi toarnă ciorba în poale... Mai delicat, cum sufli într-o păpădie? Ce-o să creadă? Mai bine-i zic! Ce dracu' să-i zic? Ştiţi, gândacu'... Dacă nu-i plac gângăniile? Ciorba e fierbinte... Aş putea să spun mulţumesc, da, da, o să spun mulţumesc, deşi n-a umplut farfuria nici pe jumate, n-o să mă sa... Mulţumesc! Ne zâmbim, poftă bună etc. Mă trec dintr-odată transpiraţiile. Unde-i gângania??? Am pierdut-o doar o clipă din ochi şi-a dispărut! Unde mă-sa e, că pe cămaşa ăstuia nu e. Mă uit rapid în farfurie. Nu e. Nu e nici pe masă, nici în pahare. Ăăă, staţi puţin! Ospătarul se întoarce din drum, cu ce mă mai poate servi? Văd un punct negru trecând curajos de pe gulerul cămăşii pe gât. Mă bucur. Omul tresare şi pac, îşi arde una. Se uită în palmă, nu observă nimic. Era ceva? zice. Da, o gânganie. A omorât-o? Da. Se vede? Un pic. Îşi cere scuze. Nu-i nimic, să-mi aducă un pahar cu apă. Sigur. Zâmbeşte. Zâmbesc şi eu. Citeşte tot articolul

Realitatea fantastică a căutării de sine – despre „Insula la amiază” de Julio Cortázar

Insula la amiază, una dintre povestirile lui Cortázar reunite în volumul Toate focurile, focul, este paradigmatică pentru ambiguitatea semnificației (în special a finalurilor) prin care scriitorul argentinian își aruncă cititorul în arena sfâșierilor hamletiene ori de câte ori se pune problema interpretării. Imaginația și logica sunt poftite să intre într-un altfel de joc. Citeşte tot articolul

Part-time printre oameni #4

*** În preajma sărbătorilor, în piațeta din cartier, apare un staul. În iesle e un prunc, Pruncul, în preajma lui, părinții & magii. Oamenii se apropie de ei cu smerenie, își scot mâinile din buzunare, își freacă palmele, își fac câteva cruci, își trag copiii după ei, îi îndeamnă, hai, nu-ți fie frică, vino mai în față, pune mânuța pe Domnul nostru, să te păzească, să ai noroc. Cei ascultători sunt mângâiați pe creștet, cei îndărătnici sunt apostrofați, uneori amenințați, nu-ți mai și nu te mai. Până la urmă, se supun toți. Și așa. E dimineață. Ies de la căldurică, cu gândul la o cafea. În piațetă nu e decât un bătrân, îl văd din depărtare, se sprijină de unul din stâlpii staulului, ca și când ar vrea să intre mai bine în film. Mă observă. Îmi iese în întâmpinare. Uite-l, accelerează fragil, greoi, se poticnește, își pierde echilibrul, se-adună, se-avântă iar. Uite-l, uite-l, e la câțiva pași de mine, încetinesc, ce-i, ce vrea? Îl scanez – e roșu la față și agitat. Mă opresc. A dispărut, gâfâie moșul, hai repede! Cine, unde, bâigui. Mă apucă de mână, mă trage după el. Acolo, zice și arată spre staul. Acolo, hai, hai odată! Grăbesc pasul. Ajungem în fața staulului. Ce-i, spun, ce s-a-ntâmplat? Își face cruce. Mă ceartă, cum ce, cum ce, ești orb? A dispărut! L-a furat!!! Mă uit mai bine. Da, mă, a dispărut, ieslea e goală, incredibil! Moșul e tot mai roșu și tot mai agitat, mă apucă de mână, mă zgâlțâie, urlă, ce fel de creștini suntem noi, mă, ce neam îi ăsta, de hoți, mă, de hoți, Dumnezeii mamii lor! Habar n-am ce să-i spun, nu-mi trec prin cap decât tâmpenii, gen lasă, tataie, că sigur or să aducă altul în loc sau poate o să se-ntâmple o minune, mai știi? Și, cu toate că habar n-am ce să-i spun, mă pomenesc vorbind, taicule, hai cu mine la o bere, hî. Bătrânul se potolește. Se uită la mine, apoi la ieslea goală, un pic mai mult, de parcă ar aștepta o binecuvântare. Își pune căciula, își trece podul palmei peste ochiul stâng, apoi peste cel drept, și spune iartă-ne, Doamne, că nu știm ce facem. Zâmbim, parcă n-avem curaj să râdem. Purcedem. Încetișor, că alunecă. Citeşte tot articolul

Iván Repila: „Obiectivul meu ca scriitor este să-mi găsesc propriul drum” (interviu)

Iván Repila, scriitor spaniol tânăr și de succes, a fost unul dintre oaspeții celei de-a opta ediții a Festivalului Internațional de Literatură de la București (FILB), ediție care a avut loc între 2 și 4 decembrie, la Muzeul Țăranului Român. A lucrat în publicitate, teatru, domeniul editorial, iar de câțiva ani s-a dedicat scrisului. Debutul său, Una comedia canalla, a fost primit foarte bine atât de critică, cât și de public. Cu cel de-al doilea roman, El niño que robó el caballo de Attila, apărut în 2013, Iván Repila s-a impus și pe piața de carte internațională. Chiar la timp pentru FILB, cea mai recentă carte de-ale sale a apărut și la noi, la Editura Univers, în traducerea Simonei Sora: Băiatul care a furat calul lui Attila, o carte subțirică, năucitoare, frumoasă tare. Citeşte tot articolul

Part-time printre oameni #2

*** Astăzi m-am ciocnit cu unul în mijlocul străzii. Nu ne-am văzut, pur și simplu nu ne-am văzut! El cu telefonul lui, eu cu-al meu. El cu prietenii lui, eu cu-ai mei. Dacă individul ar fi fost mai înalt (sau, mă rog, dacă aș fi fost eu mai scund) ne-am fi trosnit destul de rău. O buză spartă, poate? Un nas umflat? Un cucui? Două? Un fuck, un băga-mi-aș? Dar tipul era mic. Mic, frate, mic de tot, așa că n-am pățit niciunul nimic. Am tresărit, ne-am ridicat moacele puțin mirate, puțin speriate, ne-am strâns telefoanele în pumni și-am zis, aproape simultan, ă, scuze. Am râs tâmp, hî. După care ne-am văzut fiecare de drumul lui, de prietenii lui. Citeşte tot articolul