***
La Poştă. Coadă, ‘mnezeii ei de coadă. Facturi, bani, timbre, colete, neînţelegeri, n-a venit, doamnă, n-a venit, cum aşa, aşa bine, sau poate l-a ridicat altcineva, nu se poate, e, nu se poate, linişte, vă rog, acolo, în spate, da, da, gata!
O bătrână numără bani. Șase, anunță. Râde spre coadă, uite, şase bărbaţi, imediat mă scap de ei, hi hi. Ajunge la rând, scoate facturile din plasă, cât face, mami? O sută șaptezeci. Cât? Ţine, trei bărbaţi, trei din şase, hi hi, ajung? Femeia de la ghișeu zâmbește. Aruncă trei sute într-un sertar şi pune pe pult treizeci. Bătrâna îi culege și bâjbâie spre ieşire, la revedere, ce bine, a rezolvat şi cu facturile. Următorul, spuneţi. Ha? Cum adică următorul? Păi nu i-a dat baba trei bărbaţi în loc de doi? Şi aia, ţac-pac! C-a văzut, că n-a văzut, unul e acolo, în sertar, şi nu în mâna babei!
Coada sare de cur în sus, alo, staţi, staţi, păi nu aşa şi pe dincolo? Cazul se rezolvă amiabil, bătrâna îşi recuperează banii, nu prea ştie ce să zică, freacă milionul, bărbatul, whatever, în palmă, cu un soi de indiferenţă, unul în plus sau în minus, ce mai contează, tot puţini sunt, de n-ar fi ea bătrână, chioară, surdă… Femeia de la ghișeu zice scuze. Apoi ridică vocea, pufneşte, linişte, de câte ori să vă spun, nu vedeţi ce se-ntâmplă dacă faceţi gălăgie? Ieri a fost invers, am dat în plus!
Coada înţelege şi tace.
***
Mi-a zis așa: ai de capul meu, ce te-aș bate dac-ai fi bărbatul meu!
Habar n-aveam ce făcusem, de ce se aprinsese, cum de-i venise pofta să mă bată, să mă bată, auzi, însă, cum stătea așa, cu mâna ridicată în aer, încruntată și, totuși, abținându-se să nu râdă, m-am încălzit. Eram pe punctul de a-i spune no, hai, să te văd, aplică-mi corecția, dar, până să apuc să vorbesc, a continuat: voi, bărbații, nu vă dezlegați niciodată șireturile. A râs și s-a liniștit. Până și mâna, adineauri pusă pe fapte mari, îi atârna moale pe lângă trup. Așa că am zis da-hî-na-bine-pa și am plecat.
***
Mi-am căutat într-o zi pe facebook colegii din şcoala primară. Mi-am amintit şi de unul pe care-l torturam cu toţii în mod sistematic, cu o răutate molipsitoare şi greu de suportat. Printr-a treia ne-a părăsit – nu învăţase încă să scrie.
L-am găsit. Arată bine, deşi s-a rotunjit cam mult. Se îmbracă elegant. Pare implicat în politică, are o droaie de poze cu primarul. N-a învăţat încă să scrie corect. I-am dat friend request. Aştept.
***
Am citit Murakami. Am ațipit. L-am visat pe Gică Hagi, vorbea fără noimă, reporterii îl tot luau peste picior și râdeau. A râs și regele un timp, apoi a început să plângă. Mi-a părut rău de el. Când m-am trezit, încă îmi părea rău. Ce-ar fi să ies la o plimbare, mi-am spus. Am făcut întocmai. Am trecut pe lângă un bar. Era închis. Ok, a doua zi de Paște, de-nțeles. Am ajuns la al doilea. Era deschis, m-am bucurat, m-am așezat la terasă, am comandat o cafea, mi-am aprins o țigară, am tras un fum, l-am scos pe Murakami, ce bine. La masa de lângă, trei tipi beau bere și discutau nu știu ce. La un moment dat, cel mai gras dintre ei a strigat bă, tu știi cine-s io și i-a tras o palmă celui mai slab dintre ei. Slabul n-a comentat. Poate nu știa cine-i grasul. Sau poate că, din contră, știa prea bine. Mijlociul a spus hai, bă, că e Paștele, ce Paște, bă, a urlat grasul, gata, a trecut Paștele! A mai fornăit un pic, apoi s-a liniștit. Slabul s-a uitat la mine, era ușor stânjenit, am încercat să-i transmit din priviri că-mi pare rău, ce să faci, se mai întâmplă, iar el mie că grasul e prost și că n-avea rost să riposteze. Am auzit un fluierat. Mi-am scos telefonul și am citit sms-ul: Cupa de table la Dudeștii Noi – Căminul Cultural, 8.05.2016, 12:00-16:00. Taxa de înscriere 10 lei. Premii în BANI. Paște fericit. Peter.
M-am strâns catrafusele, am achitat, am plecat. În drum spre casă, un aurolac a zis Cristos a-nviat, șefu, dă și mie-o țigară. Am zis adevărat și i-am dat o țigară. Tot în drum spre casă am mai primit un mesaj, Cupa de Rummy, Dudești, BANI, Paște fericit. Peter.
În poștă am găsit o felicitare cu ouă roșii. De la primar. În timp ce număram ouăle, câinele a venit la picioarele mele. L-am mângâiat și-am continuat să număr ouă.
***
Am scris câteva pagini într-o cafenea. Chestia asta mi-a dat aripi. Am râs bine. Am vorbit mai mult decât îmi stă în fire. M-am prostit. Atât de tare, încât am șutat cu sete într-o chestie rotundă și albă de la budă, mi s-a părut că e o minge de ping-pong. Ghinion, era un opritor de ușă.
Sursă imagine principală
Part-time printre oameni este o serie de însemnări (tran)scrise de autorul Bogdan Munteanu pentru Bookaholic. Part-time printre oameni #1 este de citit aici, #2 aici, #3 aici, #4 aici, iar #5 aici.
