În data de 2 decembrie, s-a deschis, în Timișoara, o nouă librărie. Se numește La Două Bufnițe. În spatele ei (în mijlocul ei, de fapt) sunt Oana Doboși-Potcoavă și Raluca Selejan. Le-am cunoscut în urmă cu 5 ani și le-am îndrăgit, cum se zice, din prima. De atunci, le-am întâlnit pe Oana și Raluca de nenumărate ori, de obicei în jurul cărților. Dincolo de ideea lor de a deschide o librărie, idee curajoasă, dar și riscantă (ca toate chestiile curajoase), lucrul cel mai mișto pe care l-am observat e că spațiul librăriei le seamănă atât de bine, încât cei mai mulți dintre cei care intră acolo par să-l îndrăgească. Din prima.
Așa. (La) o poveste cu bufnițe.
De când vă știți?
Ne știm de prin clasa a III-a, eram în clase paralele la Liceul Pedagogic din Timișoara, iar învățătoarele noastre ne duceau în parc deodată. Atunci am făcut prima dată cunoștință. În clasa a V-a am ajuns colege de bancă, ca să fim mai apoi despărțite pentru că eram gălăgioase. În clasa a IX-a, Oana a plecat la Liceul C.D. Loga – care este la 2 minute de Peda -, dar am rămas prietene și am continuat să ne vedem, să mergem împreună la mare, să fumăm împreună în pauze, liceele erau la 2 minute distanță, deci nu era complicat, ne întâlneam la mijlocul drumului. Și mai chiuleam fiecare de la orele ei, mergeam la ore la cealaltă la școală, din curiozitate.
Care a fost planul cel mai tare pe care vi l-ați imaginat atunci împreună? Nu-mi spuneți că ăsta cu librăria, că nu vă cred!
Nu a fost nici librăria, nici faptul că vom fi colege și la facultate, a fost doar prietenia, planurile erau despre viitoare excursii sau petreceri împreună. Știam la ce liceu vom merge, la ce facultate încă nu.
Ați terminat Literele. Erați pline de energie (și) în timpul facultății. De unde venea entuziasmul vostru?
În primul și în primul rând, de la domnii Vighi și Marineasa. Daniel Vighi era profesorul nostru de Literatură veche și, la începutul primului curs, după o introducere captivantă a ceea ce vom face în primul semestru cu el – vorbea despre un curs în care vom învăța nu doar literatura veche, ci vom face și artă, film și muzică din perioada respectivă și un seminar la care vom dezbate, în echipe, pro și contra temelor date, pentru a învăța argumentarea – a vorbit despre importanța culturii generale, a lecturii, a cunoștințelor din domeniul cultural, despre civism și despre faptul că, împreună cu Viorel Marineasa, are un ONG, Asociația Culturală Ariergarda, care organizează evenimente și dezbateri literare și civice, și că putem să mergem voluntari dacă vrem. Am stat cuminți la curs, aproape fascinate de cât de frumos putea să sune ceva ce părea a fi plicticoșenia absolută, iar la finalul cursului, ne-am uitat una la cealaltă, ne-am ridicat și ne-am dus foarte emoționate să ne înscriem voluntare. De aici a început totul, l-am cunoscut apoi și pe dl. Marineasa, ne-am implicat în acțiunile asociației, am învățat să organizăm un eveniment cultural, să scriem un comunicat de presă, să scriem și să depunem proiecte culturale spre finanțare, să organizăm sărbători de stradă, să protestăm pentru ceea ce credem și multe, multe altele. Domnul Vighi avea o vorbă, că în cultură nu există sâmbete, duminici și nici sărbători. Așadar, am învățat, am lucrat, am citit mult, am cunoscut oameni din diferite domenii ale lumii culturale, de la scriitori la muzicieni, la artiști plastici. Desigur, trebuie să îți placă ceva foarte mult, cum era cititul în cazul nostru, să îți placă și să te implici în ceea ce înseamnă domeniul tău.
Poate nu mai țin eu bine minte, dar parcă v-am auzit vorbind, la un moment dat, despre ideea de a face o editură. Ați abandonat planul ăsta, oare de ce?
Nu l-am abandonat. 🙂
Când a apărut ideea cu librăria în peisaj? Și cum? La cafea, la vin, la birou, pe chat-ul facebook?
Aproximativ acum 3 ani, parcă. Nu știm exact momentul, noi suntem prietene foarte bune, vorbim tot timpul, suntem aproape tot timpul una lângă cealaltă, iar când nu, vorbim pe Facebook. Știam că vom face ceva împreună în domeniul cărții și cel cultural, apoi discuția a mers spre editură și spre librărie. Am decis să începem cu librăria, ne-am dat seama că momentul era potrivit și că singurul lucru care avea sens era să punem în practică tot ce am învățat până atunci.
Oana, stagiu de pregătire la mega-editura Gallimard, Raluca, munci la Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană. În ce măsură au contat activitățile astea la pregătirea business-ului de acum?
Au adus experiență, consolidare și plus de cunoștințe, networking. Au fost stagii și job-uri în care ne-am dedicat așa cum ne-a învățat domnul Vighi, fără sâmbete, duminici și sărbători, acum nu îți imagina că nu dormim, nu sărbătorim și că stăm tot timpul să muncim și să citim. Ne mai și distrăm. 🙂 Doar că prioritatea noastră este munca și lectura. 🙂 Ne-au structurat și ne-au ajutat să fim cine suntem astăzi.
Aveți un networking foarte bun, cunoașteți mulți editori, scriitori, promotori, organizatori de festivaluri etc. Care a fost întâlnirea care v-a influențat cel mai mult?
Prima reacție a fost să spunem că e simplu, acestea sunt persoanele, dar în secunda următoare ne-am dat seama că fiecare întâlnire ne-a influențat și o rememorăm cu drag. Desigur, sunt unele care au avut impact mai mare decât celelalte și care au legat și prietenii. Printre întâlnirile memorabile sunt cele cu domnii Vighi și Marineasa, de la care a început formarea noastră, apoi cele din Franța și cele cu experții de la TM2021, apoi cele cu Oana Boca Stănescu și Ioana Gruenwald, alături de care (și de Robert Șerban) organizăm în fiecare an Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara. Pot fi menționați aici și Adriana Babeți și Mircea Mihăieș (care au vorbit și la deschiderea oficială a librăriei, alături de Vighi și Marineasa), profesori foarte dragi din facultate, cu care am păstrat legătura și personal, și profesional.
Bufnițele la deschiderea librăriei
Am uitat să enumăr adineauri, când ziceam de netwoking, publicul de carte, cititorii. Pe ei cât de bine îi știți?
Credem că bine, noi suntem consumatoare de cultură și de evenimente culturale. Suntem cei care ne știm din vedere și ne zâmbim și dăm respectuos din cap, dar acum, odată cu deschiderea librăriei, învățăm în fiecare zi despre publicul cititor, despre obiceiurile și preferințele lui, e un schimb continuu de informație și de stări. Dincolo de asta, legi discuții personale și emoționante cu cititorii, am pățit să ni se facă pielea de găină și nouă, și clientului, discutând despre o anumită carte, să ne luăm rămas bun cu noduri în gât și poftă de lectură sau relectură. Sau să împărtășești autori și cărți cu atâta entuziasm, încât un alt cititor din librărie să vină să te întrebe despre ce carte este vorba și unde este la raft. Putem spune că începem să ne cunoaștem tot mai bine.
Că tot vorbim de cititori, ce le place celor care intră în librărie cel mai și cel mai mult? Sigur v-ați dat seama.
Prima reacție este legată de amenajarea spațiului, și anume că e mai mare și mai frumos decât în pozele de pe Facebook. Apoi, faptul că sunt locuri de citit, că librăria este primitoare și călduroasă. După aceea, faptul că interacționează cu noi, ceea ce credem că le place, fiindcă discutăm despre cărți, autori, evenimente, recomandări. Următorul pas ar fi plimbarea prin librărie, descoperirea bibliotecilor cu cărți de anticariat, o surpriză frumoasă pentru cititori.
Video de Laurențiu Midvichi
Care-s cele mai faine lucruri care se petrec în viața culturală din Timișoara? Dar cele mai enervante?
Cele mai faine sunt evenimentele și festivalurile cu sens și continuitate, dar și evenimente incognito, cu o singură ediție, reprezentații care ies foarte bine și care ar merita o poveste. Cel mai enervant lucru e suprapunerea de evenimente, știm că și tu te lovești de asta. Am încercat, în decembrie, să ținem cont de asta, am programat un eveniment la o anumită oră, pentru a nu se suprapune cu un altul, ca mai apoi celălalt eveniment să își modifice ora. În concluzie, nu vedem cum am putea să ținem cont unii de alții altfel decât să vorbim între noi, cei care suntem prieteni. 🙂
Care-i cea mai tare chestie de PR a bufnițelor? Una singură, parcă-i mai greu de ales.
Dacă mergi la Bufnițe, înveți să citești cu adevărat. 🙂 Asta spune Eric, fanul nostru numărul 1, un băiat de 7 ani care citește foarte mult și care își invită colegii la noi. Asta e. Copiii care vin să citească și își aduc prieteni, părinți, bunici. Și nu doar copii. Liceeni și tineri și adulți. Ei sunt chestia noastră cea mai tare de PR. Recomandarea pe care o fac clienții noști cercului lor de prieteni. Și elevii care vin după ore să își facă temele la noi în librărie. Putem să mai zicem una? Suntem o librărie independentă, creată de două prietene din copilărie, sprijinite de familii și ajutate de prieteni, cărora le place atât de mult să citească încât vor să promoveze cât mai mult cărțile, care iubesc Timișoara și susțin tot ce pot ele din zona ei culturală, de la personalități la debutanți, la muzicieni, artiști și producători de handmade locali.
Bufnițele și Eric, în librărie
Ziceți că n-o să aduceți cărți nașpa în librărie. Ce-s alea cărți nașpa?
Pfiu, oare când am zis asta? 🙂 Ne-o fi scăpat cuvântul nașpa, dar noi credem că fiecare carte e pentru un anume tip de cititor, nu înseamnă că e nașpa dacă nouă nu ne place. Ne refeream la cărți pe care noi nu le citim, nu le-am citi și pe care nu le-am putea recomanda. Nu-s cărți nașpa, sunt cărți despre care Bufnițele nu ar putea vorbi cu cei care vin la ele în cuib.
Dar alea mișto? Câteva titluri de pe raftul cu recomandări.
Fiecare dintre noi, cele patru bufnițe care lucrăm în librărie, are câte un raft de recomandări. Avem acolo fiecare între cinci și șapte cărți care ne-au plăcut foarte mult și pe care le tot schimbăm. Unele ajung și pe pagina noastră de Facebook, cu poza noastră cu tot. 🙂 Altele trebuie descoperite la fața locului, sunt pe raft. Vom enumera câteva titluri care nu au ajuns încă pe Facebook:
Oana – Uite-așa o pierzi de Junot Diaz (Editura Black Button Books, 2016) și Non Stress Test de Elena Vlădăreanu (Casa de Pariuri Literare, 2016).
Oana recomandând, pe Facebook, alte cărți din librărie
Raluca – Stoner de John Williams (Editura Polirom, 2014) și Scrisorar de Mihail Șișkin (Editura Curtea Veche, 2012).
Raluca recomandând, pe Facebook, alte cărți din librărie
Livia – Viața de poveste a lui A.J. Fikry de Gabrielle Zevin (Editura Nemira, 2015) și Altfel… și totuși Alice de Lisa Genova (Editura Trei, 2015).
Livia recomandând, pe Facebook, alte cărți din librărie
Patricia – Cartea Neliniștirii de Fernando Pessoa (Editura Humanitas Fiction, 2009) și Aștept să crăpi (de astăzi, în prime time) de Radu Paraschivescu (Editura Humanitas, 2016).
Patricia recomandând, pe Facebook, alte cărți din librărie
Aveți încredere în…
Vise, noi și lumi ficționale.
Vă e teamă de (că)…
De nimic 🙂
Baftă, multă baftă!
N.B.: Toate fotografiile din material sunt preluate de pe pagina de Facebook a librăriei La două bufnițe.
