Bookaholic

Scrisorarul lui Mihail Șișkin este una dintre cele mai senzuale și luminoase cărți din câte am citit, în ciuda răsfrângerii în aceleași pagini a atrocităților unui război sau a chinurilor vieții cotidine dintr-o existență obișnuită. Scrisorar este o carte epidermică a iubirii, nu în sens strict erotic, ci ca trăire sinestezică a vieții și ca îndrăgostire de căldura umană, de privirea și gesturile delicate. O iubire reflectată mai ales în descoperirea puterii ascunse în frumusețea lucrurilor simple, Șișkin declarând într-un interviu că a învățat de la Tolstoi să nu se teamă de naivitate.

Pentru cruzimea vieții, scriitorul rus propune un singur remediu autentic – dragostea. Într-una dintre primele scrisori pe care le schimbă cu iubitul său de pe front (China anului 1900), Sașa face o remarcă provocatoare: nu există cu adevărat cărți de dragoste, dragostea este luată doar ca pretext pentru a se scrie despre moarte și despre eternitate. Autorul prefigurează aici, prin vocea personajului său, natura aparte a romanului Scrisorar, unde moartea rămâne, în toată consistența și multiplele ei forme, doar un fundal pe care se proiectează mai pregnant căldura și lumina vieții, a iubirii.

O senzualitate plină de candoare crește uimitor din sinceritate și din revelația că lucrurile simple sau inutile sunt cele mai importante, căci „te pot face să mori de fericire”. Scrisorile sunt căptușite cu imagini fragede ale unui univers altfel înțepenit: două periuțe de dinți în același păhărel care stau așa, încrucișate, și se privesc una pe alta, carnea tocată amestecată cu patru mâini, picioarele împletite, tălpile lipite, piciorele lui spălate cu părul ei, pietricica frumoasă adusă de el la mare transformată în ochi ce o privește, mai vie și concretă decât toate cărțile citite…

Atingerea și povestea încheagă concretul iubirii din Scrisorar. „Pielea mea exista numai acolo unde tu o atingeai” – scrie Sașa, om a ceea ce poate fi atins și mirosit: „Știu că exist, dar am nevoie tot timpul de dovezi, de atingeri. Fără tine sunt o pijama goală aruncată pe un scaun”. Povestea și atingerea oferă combinația perfectă a unei declarații de dragoste: „Tare aș vrea să mă lipesc de tine și să povestesc ceva stupid, stupid, drag, drag”. Privirile încetinite pe care le îndreaptă mângâietor către lume sunt îmbibate cu simțul măruntului în care se manifestă viața, astfel că aud și simt „urletul” vieții în orice copac, în orice trecător, în orice baltă, în orice foșnet. Cititorul este provocat să simtă deliciile, să intre în jocul dorinței, să-și ridice privirea: „Uite pinul care coase cerul cu creanga lui”.

Una dintre ideile care se dezvoltă în spirală în schimbul de scrisori este tocmai aceea că în tot ceea ce pare complicat, inexplicabil, se află ceva simplu. Astfel, amândoi tinerii, indiferent de cât de traumatizante și de diferite sunt experiențele de viață prin care trec, caută această simplitate, conștientizând că nu e deloc ușor nici să descrii, nici să explici lucrurile simple, dar mai ales să recunoști și să decantezi simplitatea. Gândurile simple devin în acest context revelații, marea descoperire fiind recunoașterea și trăirea iubirii ca lumină și căldură. Iar această căldură transcede timpul și moartea. Nu contează că ea se va căsători cu un altul, că viața îi este plină de suferință, de compromisuri. Nu contează nici că el va muri pe front, cititorul căutând contrariat, dar zadarnic, o logică la îndemână, căci scrisorile își urmează un drum al lor firesc și după moarte. Tot ceea ce contează este viața pe care o trăiesc scriindu-se unul celuilalt, devenind o poveste unul pentru celălalt, dincolo de spațiu, dincolo de timp.

Cei doi există unul în conștiința altuia mai ales prin aceste lucruri și gesturi simple, asta îi face să fie reali într-o lume cu fundul în jos. Dragostea naște realitatea lor: „Tot ce mi se întâmplă este real pentru că mă gândesc cum să-ți scriu despre asta […]. Trebuie să împărtășesc totul cu tine, pentru ca bucuria să fie adevărată”. Fie că sunt gânduri răzlețe sau reflecții ce strâng realul, rândurile scrisorilor sunt pline de miez și deseori te fac să zâmbești și să le faci ale tale, citindu-le cu glas tare:

„Noaptea, în asemenea momente, te simți așa de singur și vrei așa de mult să fii un motiv pentru ceva”.

„Cu cât ești mai mult departe de mine, cu atât devii o parte mai mare din mine. Uneori, nici eu nu mai înțeleg unde începi tu și unde încep eu”.

„Omul nu poate trăi fără mângâiere și aceasta este mereu insuficientă, și va fi mereu insuficientă, pentru că nevoia de mângâiere este mereu mai mare decât orice mângâiere”.

„totul rimează cu tot pe lumea asta. Rimele astea leagă lumea, o prind ca niște ace înfipte într-o pălărie”.

„dacă desenul nu i se pare bun, pentru ea încetează să mai existe, nu-l mai vede, desenează un altul pe aceeași foaie, nu mai bagă în seamă liniile vechi, le vede numai pe cele noi.
Ar trebui să învățăm să trăim așa”.

„realul nu încape în niciun fel de cuvinte. Din cauza realului amuțești. […] Trebuia să demonstrez că exist prin mine însumi, nu prin cuvinte. Aveam nevoie de dovezile existenței mele. […] am numai viața asta. Și trebuie să reușesc să devin real”.

Amănuntele despre război sau despre cruzimile vieții de zi cu zi sunt teribile, romanul epistolar al lui Șișkin nefiind nici pe departe orbire în fața atrocităților, ci o pledoarie pentru puterea iubirii (ca nevoie, ca dar, ca manifestare) de a face lumină. Este o pledoarie care amintește de un alt scriitor rus contemporan, Evgheni Vodolazkin și de romanul sau, Laur. Cu cât este mai multă moarte în jur, cu atât mai strălucitoare în simplitatea ei ar trebui să fie dăruirea iubirii care asigură o salvare atemporală, comună fiindu-le și ideea că scrisul are darul de opri înțelesurile să se macine. La ambii scriitori ruși, gândirea și simțirea freamătă în imagini vii, osmoza dintre abstract și sensibil fiind perfectă. Nimic nu e uscat în cărțile lor. Motiv pentru care acesta nu a fost chiar o cronică literară, ci mai degrabă un discurs îndrăgostit.

MIHAIL ȘIȘKIN, Scrisorar, traducere din limba rusă și note de Antoaneta Olteanu, Editura Curtea Veche, București, 2012

Cumpără cartea din librăria online Cărturești!