Dana Pîrvan

Dana Pîrvan

Dana Pîrvan

Din 2006 scrie despre cărți pentru că îi plac provocările ivite pe drumul cu dublu sens dintre viață și literatură. Și pentru că în jurul cărților a găsit mulți oameni pe care altfel n-ar fi avut bucuria de a-i fi întâlnit. Doctor în filologie al Universității din București, a publicat cronici și eseuri în revistele „Observator cultural”, „Cultura”, „România literară”, „Luceafărul”, „Bucureștiul cultural”, „LaPunkt”. În 2013 a debutat la Editura Art cu volumul „Sebastian și lumea lui”.


Dezumanizarea prin frică și frumusețea salvată prin literatură – Herta Müller, „Patria mea era un sâmbure de măr. O discuție cu Angelika Klammer”

În cadrul dialogurilor din volumul Patria mea era un sâmbure de măr, subintitulat O discuție cu Angelika Klammer, Herta Müller le oferă din nou cititorilor posibilitatea de a pătrunde în diverse unghere ale vieții și operei sale. Franchețea tulburătoare, intensitatea adesea surdă a interiorității și subtilitatea profunzimii scriiturii străbat necontenit rândurile confesive. Citeşte tot articolul


Prin culisele culturii japoneze – Paul Varley, „Cultura japoneză”

Nu îmi amintesc când am citit prima carte scrisă de un japonez. Și nici ce carte a fost aceasta. Știu însă că în ultimii ani, participând la evenimente care mi-au oferit posibilitatea nu doar de a prezenta cărți ale scriitorilor japonezi, ci și de a intra în contact cu personalități ale politicii și culturii din Japonia aflate în România, de a fi spectator la diverse manifestări ale acestei civilizații (poate că cea mai dragă mi-a fost ceremonia de ceai la care a participat soția ambasadorului Japoniei), am devenit din ce în ce mai atrasă de literatura niponă, de filosofia de viață transpusă în aceste cărți provocatoare, uneori greu de descifrat, ce te determină să cauți și să duci mai departe înțelegerea unui stil de viață aparte. Citeşte tot articolul


O închisoare comunistă și romanul ei excepțional – „Orașul închis”, Viorica Răduță

Pe coperta volumului Memoria, istoria, uitarea al lui Paul Ricœr este reprodusă o sculptură barocă, din biblioteca Mănăstirii Wiblingen (Ulm,) în care este reprezentată o confruntare dintre Cronos ce încearcă să smulgă o filă dintr-o carte şi istoria însăşi, care opreşte gestul zeului cu mâna stângă, în timp ce în mâna dreaptă oferă vederii propriile-i instrumente: cartea, călimara şi stiletul. Această valoare de instrument al istoriei, ce se opune ştergerii urmelor provocate de trecerea timpului, o are și recentul roman scris de Viorica Răduță, Orașul închis. Citeşte tot articolul


Frumusețe și tragedii umane – Kyung-sook Shin, „Dansul privighetorii de primăvară”

Toți cei care îndrăgesc filosofia de viață a asiaticilor, cultul lor pentru frumusețe, simplitate, sinceritate și onoare, ori măcar se simt provocați de un nedeslușit „altceva”, vor găsi destule motive de încântare și în romanul Dansul privighetorii de primăvară, cartea celei mai apreciate scriitoare coreene, Kyung-sook Shin, singura femeie care a primit Man Asian Literary Prize, romanele sale devenind, în premieră, bestselleruri internaționale. Printre acestea, Ai grijă de mama și Voi fi acolo. Citeşte tot articolul


Țăndări de lume

Uneori, tocmai când te aștepți mai puțin, țăndări din (supra)realitatea imediată îți sar în față și nu te poți da în lături de la a le oferi o cale de acces prin cuvinte. De dragul unei altfel de înțelegeri. Sau măcar de dragul neînțelesurilor și mai mari. Citeşte tot articolul


O carte de vacanță: „La marginea apei”, de Sara Gruen

Am câteva prietene, cititoare extrem de selective, care, odată cu venirea verii, mă întreabă ce „cărți de vacanță” le-aș recomanda. Și stau serios pe gânduri, că nu e deloc ușor să alegi după un astfel de criteriu, păstrând standardul calității. Oricât de suspectă (ori depreciativă) le-ar părea unora sintagma asta - „cărți de vacanță” -, cred că e firesc ori chiar terapeutic să rupem uneori ritmul, să echivalăm lectura cu relaxarea, căci de obicei, cărțile „serioase” (improprie și această etichetare, desigur) implică de cele mai multe ori un grad ridicat de ambiguitate, de tensiune a ideilor, de efort participativ. Dicolo de subiectivitatea gusturilor, nu e tocmai ușor să găsești o carte care să ofere o plăcere destinsă a lecturii, fără a fi vorba de patetisme, de dulcegării ori de emfaze telenovelistice. Citeşte tot articolul


Free spirit. Viața – dincolo de inerție, frică și clișee, Catherine Poulain, „Marele marinar”

Catherine Poulain (n. 1960), scriitoare franceză recent tradusă la Polirom, a avut o viață senzațională, devenind unul dintre rarii și fascinanții călători-scriitori. Fiică de pastor, la 18 ani hotărăște că nu vrea să fie un intelectual, ci un muncitor. Își întrerupe studiile pentru bac și se înscrie la mecanică. Și începe să cutreiere lumea, muncind din greu: a sortat pește într-o fabrică de conserve din Islanda, a muncit pe un șantier naval în America, a fost barmaniță în Hong-Kong, a cules mere în Canada, 10 ani a pescuit în Alaska (a fost expulzată în 2003 de serviciile de imigrări americane pentru muncă ilegală). A mai fost și ciobăniță, și culegătoare de struguri, de lavandă ori de măsline. Prin Sri Lanka, India și Nepal. Citeşte tot articolul


Mândria de a iubi – „Muzeul inocenței”, de Orhan Pamuk

Muzeul inocenței e una dintre cele mai frumoase povești de iubire din literatură, pe rafturile din mintea mea așezându-se alături de cărți precum Laur al lui Evgheni Vodolazkin sau de Scrisorarul lui Mihail Șișkin, căci au în comun o anumită seninătate care străbate viziunea asupra iubirii. O iubire desăvărșită, care trece dincolo de timp, de nefericire și chiar de moarte. Măsura ei nu este cantitatea de fericire pe metru pătrat, ci felul în care transformă definitiv sufletul unei ființe umane, salvându-l de la rătăcire, de la dezechilibru, de la pierderea de sine. Citeşte tot articolul


Cum se recunoaște iubirea – „Scris pe trup”, de Jeanette Winterson

Scris pe trup, de Jeanette Winterson, e un roman al salvării sufletului prin iubirea care spulberă până și cel mai aprig cinism sau scepticism, dezvăluind niște adevăruri simple, fundamentale, inexistente însă în lipsa ei. Cartea e o meditație pe alocuri poetică și cu substrat filosofic asupra sensului iubirii și asupra adevărurilor ascunse în căptușeala senzualității. Amestec de frumusețe și de durere, de speranță și teamă, lipsită de patetisme ieftine, povestea explorează esența iubirii dincolo de prejudecăți, una dintre ideile cu valoare de laitmotiv fiind aceea a răului provocat de clișee. Citeşte tot articolul


„Firesc e să iubești” – Riri Sylvia Manor, „Bucuria de a nu fi perfectă. Memorii București – Tel Aviv 1941-2015”

Până în toamna anului trecut, când la editura Humanitas a apărut volumul de memorii Bucuria de a nu fi perfectă, Riri Sylvia Manor îmi era un nume cunoscut destul de vag. Cu atât mai mare a fost surpriza de a descoperi una dintre cele mai bune cărți de memorialistică din câte am citit până acum. Și asta pentru că viața scriitoarei a stat și stă în continuare, din multe puncte de vedere, sub semnul extraordinarului, atât ca natură a experiențelor, dar și ca mod de a le trăi, de a le absorbi, de a le transforma în înțelegere și, nu în ultimul rând, de a le pune în pagină, de a le transforma în povești. Citeşte tot articolul


Scene din cărți. „Fanatismul începe acasă” – Amos Oz, „Cum să lecuieşti un fanatic”

În volumul Cum să lecuieşti un fanatic, Amos Oz îşi surprinde cititorii care au tendința de a reduce fanatismul la conflictele politice violente (naționalist-religoase) sau la ciocnirile absurde de pe stadioane. Dincolo de aceste extreme, Oz vede formele mocnite, aproape irecognoscibile ale fanatismului manifestat în viaţa cotidiană a fiecăruia dintre noi. Citindu-l pe Oz, înțelegi că intoleranţa pătimaşă îşi găseşte adăpost în fiecare gest care nu admite decât varianta „alb sau negru”, „laie sau bălaie”, în orice atitudine lipsită de relativitate, nuanţă ori simţul ambivalenţei. Citeşte tot articolul


De găsit umanului un loc în lume – Radu Vancu, „Elegie pentru uman. O critică a modernității poetice de la Pound la Cărtărescu”

De ani buni, citesc literatură umărind căile prin care se poate salva ceea ce este profund omenesc în om, atentă mai ales la respirația vieții, în lipsa căreia și esteticul, și moralul își pierd din importanță, dacă nu cumva se anulează. Așa că titlul cărții publicate de Radu Vancu – Elegie pentru uman. O critică a modernității poetice de la Pound la Cărtărescu – nu avea cum să mă lase indiferentă. Pe urmele lui Ion Mureșan, Radu Vancu privește literatura ca pe un sistem imunitar, capabil să-l ajute pe om să supraviețuiască, să-l învețe pe om să fie uman. Citeşte tot articolul