Până la recenta apariție la Polirom a romanului Cenușă rece, numele scriitoarei basarabene Mihaela Perciun nu a fost destul de vizibil în spațiul literar românesc, deși activitatea sa literară a fost consistentă și consecventă. A debutat cu O fabulă pentru rege (proză scurtă, 2003; Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din Moldova, 2003), a publicat Printre vagoane (roman, 2005), Printre bărbaţi (roman, 2010), Băltoaca (proză scurtă, 2012 – Tracus Arte; Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova), Mama s-a măritat (proză scurtă, 2014) şi Bustul lui Stalin (teatru, 2016; Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova). A primit Premiul I, secţiunea proză, „AGB”, România, 2010, iar piesa de teatru Mitică-i omul nostru a fost premiată în cadrul UNITEM.
Deși are doar două sute de pagini, romanul Cenușă rece deschide în paginile sale viețile a trei generații reprezentate prin trei femei: nepoata, mama și bunica. Trei femei cu trei destine aspre, surprinse de-a lungul a treizeci de ani. Un timp stratificat ce oferă tabloul unei societăți în care comunismul și rămășițele lui constituie principala cauză a mutilării existențelor, femeile constituind în viziunea autoarei elemente mult mai vulnerabile și mai expuse suferinței pe termen lung. Romanul descrie, printre altele, o Moldovă a comuniștilor, a revoluției, a securiștilor, a medicilor ce lucrează în condiții improprii, a femeilor plecate să muncească peste hotare, a copiilor abandonați.
Prima parte a cărții se desfășoară pe parcursul a trei zile. Protagonista nenumită este cea mai tânără dintre femeile romanului, de altfel și cel mai închegat personaj, adolescenta maturizată prematur, care locuiește cu bunica, mama fiind plecată de mulți ani în străinătate. La muncă – se crede. Revolta adolescentei față de tiparul frustrant al conviețuirii domestice cu bunica se materializează în special în ura față de cârdul de rațe de care trebuie să aibă grijă și față de strigătele bunicii:
„Iar mă strigă. Ce s-o fi întâmplat oare? Vocea-i cam anemică. O las să mai strige, să-şi facă plăcerea. Tac. Ştiu că tăcerea mea o enervează. Nivelul enervării poate fi apreciat după decibelii celui de-al doilea strigăt, care este mai mult decât un ţipăt isterizat. Când ţipă înseamnă că-i gata, că-i la limită, că i-am întins nervii la maximum! Atunci, ca un făcut, şi mai tare mă încăpăţânez! Şi ne supărăm. După o bucată de zi ne iertăm una pe alta. Eu pentru că strigă de răsună toată mahalaua, ea pentru că nu-i răspund. Şi regretăm în duet, pentru că de la ea am învăţat că nu-i bine să te culci noaptea cu supărare pe suflet”.
Moartea bruscă a bătrânei curmă supărările și îi oferă scriitoarei un material pitoresc pentru pagini extrem de reușite, în care surprinde cu mult umor negru și ironie o întreagă lume a raionului/satului moldovenesc/românesc, închegată în jurul înmormântării, cu tot ce presupune aceasta. De-o parte, o adolescentă cu mintea necontaminată de obiceiule satului, de cealaltă parte, o hoardă de femei care dau buzna în casă și stabilesc zi după zi o groază de obligații aberante pentru logica fetei.
Este un tablou viu, scris pe un ton adesea tăios. Bețivanul, asistenta, poștărița, primarul, preotul, groparii, bucătăreasa, plățile, pomenile, toate economiile bunicii duse pe apa sâmbetei, carnetul de economii cu dobânzi amăgitoare, organizații agresive menite să stoarcă bani de la oameni aflați la ananghie, daruri cerșite, bunuri furate – sunt doar o parte a spectacolului excesiv, dar cât se poate de realist. Pe parcursul a trei zile, se descrie cu lux de amănunte o înmormântare transformată într-un circ macabru și o casă a cărei devalizare hidoasă continuă mult timp, culminând cu cenușa rece din vatră împrăștiată pretutindeni. Ritmul alert, oralitatea stilului și tehnica decupajului/montajului scenelor contribuie esențial la reușita acestei părți.
A doua parte a romanului face o buclă temporală și îl transportă pe cititor în tinerețea bunicii, în prim-plan trecând povestea de iubire a acesteia cu Tudor Cocaragea, comunist de frunte. Jurnalistica folosită ca treaptă de ascensiune politică, adulterul, experiențe constrângătoare, păcate inavuabile, frustrări, anxietăți, bănuieli, orgolii, radiațiile de la Cernobîl – sunt doar o parte dintre detaliile concrete ale unei iubiri nefericite de o viață, ale cărei incertitudini nu le va stinge nici moartea. Afaceriști, magnați, baroni locali, deportați, colectivizați, multe personaje cu apariții fulgurante umplu chenarul social, aglomerând totuși romanul pe alocuri.
Ultima parte strânge bucla temporală de 30 de ani, aducând laolaltă, ușor forțat, trei personaje din cele trei generații – adolescenta, mama și bunicul – în gospodăria ruinată a bunicii. Într-o atmosferă îmbibată cu tăcere și cu însingurare, răsună rece ecoul întâmplărilor vechi, sar amintiri și dramele fiecăruia se dezvăluie mai pregnant, rănile și incertitudinile fiind mai puternice decât timpul, așa cum și întrebările ce rod adânc sufletele personajelor sunt mai puternice decât răspunsurile lăsate pe seama cititorului.
Odată cu Cenușă rece, Mihaela Perciun se alătură scriitorilor basarabeni a căror literatură are un puternic fundal psiho-politic. Recurgând la o limbă română expresivă, vioaie, cum rar mai întâlnim în literatură, scriitoarea așază într-o ramă critică societatea care mutilează, generație după generație, destine.
Mihaela Perciun, Cenușă rece, Editura Polirom, 2017
Cumpără cartea din librăria online Cărturești! Ai un discount special Bookaholic – 15% reducere dacă introduci codul 0ADYT44K atunci când faci comanda, la check out.
