Cel mai recent roman publicat de Florina Ilis reia titlul unei cărți din Vechiul Testament. E o formă de citare pe care autoarea a mai practicat-o și în alte rânduri - în Viețile paralele (2012), de pildă, unde titlul trimitea direct la Plutarh. Desigur că aceste parafraze nu sunt deloc gratuite, așa încât un mic exercițiu de exegeză este cât se poate de nimerit. Citeşte tot articolul
În antologia Visele insomniacului (2017), Gennady Barabtarlo, profesor la Universitatea Missouri, a urmărit experimentul pe care l-a făcut Nabokov cu propriile vise și noua viziune asupra timpului pe care i-a prilejuit-o acest experiment. În centrul volumului se află transcrierea adnotată a viselor lui Nabokov (și câteva ale Verei, soția sa), dar și descrieri de vise din jurnalele și scrisorile sale din perioada americană și elvețiană. Pe lângă acestea, Gennady Barabtarlo oferă cititorilor comentarii legate de contextul experimentului încercat de scriitorul rus, dar și felul în care s-a reflectat acesta în opera sa literară. Ediția în limba română a apărut la Editura Polirom, în traducerea Veronicăi D. Niculescu, care semnează astfel a noua traducere din Vladimir Nabokov. Citeşte tot articolul
Vase comunicante. (Inter)fețe ale avangardei românești interbelice, cel mai recent volum semnat de Paul Cernat, îmbină la perfecție acribia istoricului literar cu jovialitatea cronicarului de întâmpinare. Sigur că, într-o oarecare măsură, se simt ecouri din Avangarda românească și complexul periferiei. Primul „val” , volumul din 2007 al lui Paul Cernat, însă aceste ecouri țin mai degrabă de eșafodajul istoric și nu de miza critică a volumului, cu totul alta acum decât în precedentul studiu. După cum o spune și autorul în Cuvânt introductiv, volumul acesta nu panoramează avangarda istorică de la noi și nici nu se vrea a fi o analiză la rece a modernismului literar și cultural. Altfel spus, nu e o lucrare de sinteză. Este, în schimb, o excelentă demonstrație a caracterului amfibiu pe care literatura de avangardă o are. De aici și titlul pascalian. Citeşte tot articolul
Trăim vremuri în care schimbările sunt mai numeroase și mai rapide decât în oricare perioadă din istoria omenirii. Iar cantitatea de stres e proporțională cu schimbările. În plină „epidemie de stres” a societăților de azi, în miezul feluritelor campanii de dezinformare și distragere a atenției, Yuval Noah Harari – celebrul istoric și filosof israelian, binecunoscut prin volumele Sapiens. Scurtă istorie a omenirii (2014) și Homo Deus (2016), traduse în peste 50 de limbi, a publicat în 2018 un nou volum – 21 de lecții pentru secolul XXI – în care își propune să ne ofere, înainte de toate, claritate asupra chestiunilor concrete din prezentul omenirii și asupra viitorului imediat. Citeşte tot articolul
SĂ NE CUNOAȘTEM POEȚII. O inițiativă a site-ului nostru: (și mai multe) interviuri cu poeți din vremurile noastre, oameni care trăiesc și scriu printre noi. După Livia Ștefan, iată o splendidă pledoarie pentru poezie de la una dintre cele mai apreciate poete din România, astăzi: Lia Faur. Citeşte tot articolul
Scriitorul Bogdan Suceavă a publicat recent, la Editura Polirom, un nou roman, Avalon. Secretele emigranților fericiți, o carte impresionantă de peste 500 de pagini care spune, cu destule și evidente elemente autobiografice, povestea emigrării (fericite) a unui tânăr matematician în America. În fond, mai mult decât o narațiune despre cum să reușești în Tărâmul Făgăduinței, volumul lui Bogdan Suceavă este o carte despre o problemă acută, în orice epocă, și, de multe ori, dureroasă: exilul. Am stat de vorbă cu autorul și l-am întrebat câte ceva despre ce anume vom găsi în paginile celui mai recent volum al său. Citeşte tot articolul
În curtea unei ceainării din București, Anca Vieru își așază rucsacul mov pe spătarul scaunului. Apoi, povestește că, de obicei, preferă să-i asculte pe ceilalți și că nu vorbește cu ușurință despre viața ei personală. Poartă ochelari cu rame subțiri, are părul tuns bob și, când îi vine în gând vreo amintire care îi stârnește râsul, își dă bretonul la o parte cu inelarul. De pildă, când își aduce aminte că nu-i plăcea de nicio culoare să scrie comentarii literare pentru orele de limba română de la școală. În schimb, se pricepea la matematică. „Le dădeam apă la moară profesoarelor de română”, spune ea. „Nu le băgam în seamă, uneori nu făceam temele”. Pe una dintre ele a supărat-o pentru că a purtat în clasă cercei din bănuți de aur. „Abia îmi făcusem găuri în urechi și i-am spus că nu pot să-i scot, pentru că mi se astupă. Țineam o bentiță peste urechi, ca să nu se mai vadă cerceii”. Până când a făcut o infecție și a renunțat să-i mai ascundă. Citeşte tot articolul
